After–school generalizat și masa caldă în școli, finanţate cu bani europeni, anunță vicepremierul Raluca Turcan

29.678 de vizualizări
Implementarea generalizată a after–school-ului în școli și masa caldă se vor realiza cu finanțare europeană, a anunțat în această dimineață Raluca Turcan. Vicepremier care coordonează activitățile ministerelor Educației și Fondurilor Europene în guvernul Orban, Turcan a declarat că a discutat cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, despre acordarea unei finanțări europene complementare pentru programe educaționale incluzive.

Anunțul after–school-ului generalizat în școlile din România și a introducerii mesei calde în clase vine la o zi după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea ce reduce cu cel puțin 5 numărul de ore pe care elevii îl vor face în gimnaziu. După ce, inițial, a declarat că reducerea orelor în gimnaziu înseamnă tăieri de discipline, ministrul Educației, Monica Anisie, a revenit ulterior și a vorbit despre menținerea posturilor profesorilor, prin generalizarea programului after school.

Amintim că Raluca Turcan a inițiat în 2015 un proiect de lege care prevedea acordarea lunar a unui tichet de 200 de lei pentru elevii din învățământul primar care ar fi vrut să urmeze programul „Școala după școală”, după cum relata HotNews.ro la acea vreme.

Anunțul făcut de vicepremierul Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook:

„Agendă de bună-guvernare: 300 de milioane de euro din fonduri europene, salvate de la dezangajare, plus încă 200 de milioane de euro atrase suplimentar.

Am discutat, în această dimineață, soluții concrete cu ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș, pentru:

  • Acoperirea costurilor suplimentare pentru investiții generate de sectorul construcții ca urmare a OUG 114, prin realocarea a 200 de milioane de euro din fonduri europene;
  • Racordarea la apă și canalizare a zonelor rurale care nu beneficiază de aceste facilități, prin alocarea a 500 milioane euro pentru cofinanțare. Fondurile europene nefolosite vor fi, de asemenea, redirecționate pentru domeniul transporturilor si pentru regenerare urbană;
  • Finanțare europeană complementară pentru programe educaționale incluzive, precum cel de After–School generalizat și alimentație în școală;
  • Investiții pentru cabinetele medicilor de familie, printr-un program special de sănătate finanțat din bani europeni;
  • Constituirea a 8 complete regionale specializate pentru judecarea cauzelor care au drept obiect contestații la procedurile de achiziție publică. În acest fel, vor putea fi judecate rapid cauzele care țin pe loc investițiile;
  • Racordarea la gaze a gospodăriilor din mediul urban și racordarea la rețeaua de curent electric în mediul rural, prin implementarea unui Program pilot cu finanțare europeană”.

Vicepremier fără portofoliu în Guvernul Orban, Raluca Turcan a primit în coordonare activitatea unor ministere-cheie: ministerele Educației și Cercetării, Sănătății, Justiției, Dezvoltării și Administrației, Fondurilor Europene, Culturii și Muncii.

Citește și:

 

 


5 comments
  1. Alta completare am cunoscut profesori din tari UE :Ei bine acel after school insemna ca profesorii lucrau cu grupe mici valorice dupa masa . Deci cei slabuti 5 6 maximum ceibuni si foarte buni pana -n zece .Pt cei slabuti profesor itinerant indeosebi la materiile de examen . Elevilor li se explica inca o data lectia ,daca era cazul si erau ajutati la teme .In acest fel ii stimula ii incuraja si reuseau sa faca fata .Profesorul era platit pentru aceasta munca .Cu cei foarte buni se lucra separat performanta tot in grupe mici valorice Profesorul itinerant poate fi de mare ajutor elevilor si este necesar in scoli si pentru prevenirea abandonului scolar. .

  2. Completari , e nevoie de psihologi in toate scolile indiferent de numarul elevilor .Pana acum se deschidea un singur cabinet de consiliere psihologica la scoli care aveau peste 800 de elevi . Chiar credeti ca unde sunt comunitati mai mici nu e nevoie de psiholog ? Ba da, e nevoie ca de dentist ! Cate probleme se ivesc in evolutia tinerilor ?? Multe, cum ar fi :teribilismul varstei , atitudinea ostila fata de parinti ,ori chiar fata de profesori , buillingul se stie si se vede , se jignesc si se bat din nimicuri , consumul de droguri, fumatul, alcoolul , absenteismul , abandonul scolar, indragostirea, internetul cu vizitarea unor site -uri porno, sexul timpuriu homosexualismul ,pedofilia, educatia sexuala in sensul cunoasterii si intelegerii modificarilor fiziologice si psihologice o data cu crestrea etc etc .Pt fete ,indeosebi , pericolele care le pasc, exploatarea sexuala, prieteniile nepotrivite sexul timpuriu , igiena sexuala, modalitati de a te feri de cei ce vor sa te racoleze pt a te exploatarea sexuala , atitudinea fata de parinti fata de colegi fata de profesori , fumatul, bullingul, teribilismul varstei indragostirea ,minciuna etc etc Problemele sunt multiple si acestea pot fi monitorizate doar de catre un psiholog . Deci cabinete psihologice in toate scolile !

  3. De ce nu imi publicati comentariul?
    Comentariul meu este : Atentie ! pentru calitatea mâncârii servită scolarilor trebie să SEMNEZE cineva. Furnizorii de mâncare caldă trebuie controlati permanent ! Trebuie să existe o Hotărâre de Guvern care să reglementeze aceste măsuri si multe altele necesare

  4. Atentie ! mâncarea caldă pentru copii să fie una pentru a cărei calitate CINEVA TREBUIE SĂ SEMNEZE ! Furnizorii de mâncare caldă pentru scoli trebuie supusi unui control permanent !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare, etapa a II-a, a fost modificat la o zi după ce s-a încheiat perioada de depunere a cererilor. Listele finale vor fi afișate pe 29 iunie, cu 19 zile mai târziu decât termenul inițial

Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare, etapa a II-a, pentru anul școlar 2022-2023 a fost modificat, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Astfel, validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI cer sancționarea elevilor și părinților care postează filmulețe din timpul predării online. Simion Hăncescu: Profesorii, amenințați cu desfacerea contractului de muncă dacă nu predau online. Este un abuz

Acces la internet de mare viteză în școli, laptopuri, camere video pentru filmarea lecțiilor online și sancțiuni pentru elevii și părinții care „aduc grave prejudicii de imagine unor cadre didactie,…
Vezi articolul

UPDATE Elevă care ar fi lipsit de la Olimpiada de Limba spaniolă în București, printre calificații la etapa națională de la Iași care începe pe 26 aprilie, susțin mai mulți elevi participanți / ISMB susține că eleva a fost prezentă la probă

O elevă de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Sectorul 6 al Bucureștiului, care a fost înscrisă la etapa pe sectoare a Olimpiadei Naționale de Limbi romanice (ONLR) – limba…
Vezi articolul

Liderii coaliției anunță tăierea unor cheltuieli bugetare de 6 miliarde de lei, fără să dea exemple concrete: vouchere doar pentru bugetarii sub 10.000 de lei brut, scăderi de salarii la instituții, comasări de instituții, reduceri de consilieri, scăderea indemnizațiilor

Șefii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au anunțat luni prin postări pe rețelele sociale că au căzut de acord asupra unor tăieri de cheltuieli estimate la 6…
Vezi articolul