Agenţia Europeană pentru Medicamente aprobă folosirea vaccinurilor anti-COVID Pfizer și Moderna încă de la vârsta de șase luni

213 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri seară că a aprobat utilizarea încă de la vârsta de şase luni a vaccinurilor Pfizer şi Moderna, care au devenit astfel primele seruri anti-COVID-19 autorizate în UE pentru persoanele cu vârste mai mici de cinci ani, informează AFP, potrivit Agerpres.

În paralel, EMA a recomandat autorizarea unui vaccin adaptat al companiei Moderna care vizează subvariantele de Omicron BA.4 şi BA.5, precum şi tulpina originală de SARS-CoV-2.

EMA a recomandat „utilizarea la copiii cu vârste cuprinse între 5 luni şi 4 ani a vaccinului Comirnaty”, produs de Pfizer, şi „utilizarea la copiii cu vârste de la 6 luni la 5 ani a vaccinului Spikevax”, produs de Moderna, a anunţat agenţia într-un comunicat.

Dozele celor două vaccinuri prevăzute pentru aceste grupe de vârstă sunt mai slabe în raport cu dozele folosite pentru adulţi, au explicat specialiştii de la EMA.

La copiii din grupa de vârstă 6 luni – 4 ani, vaccinul pediatric Comirnaty poate fi administrat în schema primară de vaccinare care cuprinde trei doze. La copiii din grupa de vârstă 6 luni – 5 ani, vaccinul pediatric Moderna poate fi administrat în schema primară de vaccinare care conţine două doze.

Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a ajuns la concluzia că „beneficiile aduse de Comirnaty şi Spikevax la copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 4 sau 5 ani, respectiv, prevalează în faţa riscurilor”, subliniind totodată că efectele secundare sunt în general uşoare sau moderate şi că acestea se ameliorează în doar câteva zile după vaccinare.

Vaccinul adaptat al companiei Moderna care vizează subvariantele de Omicron BA.4 şi BA.5 a fost recomandat pentru adulţi şi pentru copiii cu vârste de peste 12 ani care au beneficiat deja de o primă vaccinare împotriva COVID-19. Un alt vaccin Moderna, care ţinteşte varianta de Omicron BA.1 şi tulpina originală a noului coronavirus, a fost deja autorizat de EMA încă din luna septembrie.

Omicron şi subvariantele sale au fost dominante până acum la nivel mondial pe întreaga durată a anului 2022, înlocuind cu rapiditate variantele precedente Alfa şi Delta.

Recomandările formulate de CHMP vor fi transmise Comisiei Europene, care va adopta decizii finale, ce vor deveni aplicabile în toate statele membre din UE, a precizat EMA, mai scrie Agerpres.

EMA a avertizat în septembrie că pandemia de COVID-19 este „încă în curs de desfăşurare” şi a cerut ţărilor din UE să demareze programe de vaccinare cu doze de rapel împotriva COVID-19 înainte de sosirea iernii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cîmpeanu: În Europa doar trei țări nu au deschise cel puțin grădinițele și școlile primare – Germania, Danemarca și Portugalia / Ne concentrăm atenția pentru pregătirea școlilor în eventualitatea unei decizii favorabile mâine

Doar trei state din cele 27 ale Uniunii Europene nu au deschise cel puțin grădinițele și școlile primare sau nu au luat încă o decizie pentru deschiderea lor, a declarat…
Vezi articolul

Replică a sindicatelor din Educație, după anunțul pe Facebook al lui Marcel Ciolacu, că „e dispus“ să discute în weekend dezamorsarea grevei generale: Guvernul este singurul care poate detensiona situația din învățământ, doar cu el vom negocia, vom onora orice invitație oficială

Mesaj tranșant al celor trei federații sindicale din Educație, în replică la cel transmis pe Facebook de liderul PSD Marcel Ciolacu. Într-un comunicat, reprezentanții profesorilor și ai angajaților din Educație…
Vezi articolul

Medicul Beatrice Mahler, profesor la cursul de comunicare cu pacienții, UMFCD: Atunci când pacientul ajunge în cabinet, are nevoie să-și spună povestea. Dacă nu vom avea timp să ascultăm pacientul, riscul de greșeală medicală crește

Medicul Beatrice Mahler va susține din luna februarie 2025 un curs opțional de medicină narativă, pentru studenții de anul IV de la Universitatea de Medicină și Farmacie, Carol Davila din…
Vezi articolul