Liderul sindical Marius Nistor, despre plata restanțelor salariale din OUG nr. 48/2022: Trebuie să clarificăm lucrurile acestea cu Ministerul Educației și cu premierul, ca să urgentăm plata drepturilor câștigate în instanță

5.713 vizualizări
Marius Nistor / Foto: Agerpres Foto
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, pentru Edupedu.ro, că „urmează discuții, ca să urgentăm plata plata drepturilor” din OUG nr. 48/2022. Este vorba despre tranșa a IV-a, adică 25% din valoarea diferențelor salariale din perioada 1 iulie 2017-31 august 2021. Pentru acest an, angajații ar fi trebuit să primească banii până la data de 30 iunie, după cum se arată în ordonanța citată anterior.

„Trebuie să clarificăm lucrurile acestea cu Ministerul Educației și, bineînțeles, cu premierul. Termenul fiind luna iunie, încă mai este timp. Urmează discuții, ca să urgentăm plata drepturilor respective câștigate în instanță”, a spus Marius Nistor.

OUG nr. 48/2022 stabilește să plata sumelor se face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie.

Despre OUG 48/ 2022 – plata eșalonată pe 5 ani a diferențelor de drepturi salariale

Amintim că, aprobată în aprilie 2022, Ordonanța de urgență nr. 48/ 2022 a fost elaborată după negocierile dintre guvern și reprezentanții profesorilor, după ce sindicatele acestora au obținut în instanță plata diferențelor salariale. Actul normativ prevede că sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani.

a)în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;

b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;

c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;

d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;

e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale.

Potrivit OUG nr. 48/2022, pentru anul 2022, sumele se plăteau într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevede art. 4, alin. (4) din ordonanța amintită. Chiar și așa, mai multe inspectorate școlare au primit ultimatumuri și în noiembrie 2022 și în martie 2023 pentru cere de la școli sumele de plată a diferențelor salariale.

Plățile au început cu întârziere. Edupedu.ro a scris în august 2023 că unii profesori nu primiseră plata restanțelor salariale din ordonanța 48 din 2022, potrivit surselor noastre. Pentru anul 2023, banii ar fi trebuit virați până pe 30 iunie, într-o singură tranșă.

Impactul bugetar estimat este de 1.20 miliarde lei, eșalonat, în perioada 2022-2026, spunea fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Citește și:
martie 2024 – OFICIAL În aprilie, profesorii și angajații din Învățământ primesc o tranșă din plata unor restanțe salariale, decise prin hotărâri judecătorești / Plata se face eșalonat, în 5 ani
22 august 2023 – SURSE Unii profesori nu au primit plata restanțelor salariale din ordonanța 48 din 2022. Pentru anul 2023, banii ar fi trebuit virați până pe 30 iunie
2 martie 2023 – Peste 80 de școli și patru inspectorate școlare, pe lista Ministerului Educației cu un nou ultimatum pentru plata restanțelor salariale ale profesorilor. Termenul limită este vineri, 3 martie – document
22 noiembrie 2022 – Sindicatele din educație reclamă probleme la aplicația de salarizare a profesorilor, EduSal: sistemul merge greu, datele nu se salvează mereu și apar discordanțe între vechimea în muncă și sporul aferent – adresă FSLI către Ministerul Educației
10 noiembrie 2022 – DOCUMENT Ultimatum dat inspectoratelor școlare de Ministerul Educației, ca să ceară banii pentru profesori, câștigați prin hotărâri judecătorești: Dacă până pe 25 noiembrie, la ora 12, nu ați comunicat cuantumul sumelor, considerăm că acestea nu există / Banii ar urma să fie primiți în decembrie
20 octombrie 2022 – Ministerul Educației: Nu există disfuncționalități în asigurarea salariilor personalului din învățământ / În data de 1 noiembrie va pune la dispoziția inspectoratelor sumele pentru plățile pe Ordonanța 48
19 octombrie 2022 – Probleme la calcularea salariilor profesorilor în aplicația Edusal, acuză liderul sindical Marius Nistor: Au fost calculate sume în minus între 10.000 și 24.000 de lei / Pentru ministrul Ligia Deca acordarea tranșelor de bani prin Ordonanța 48 a părut ca o noutate
6 iulie 2022 – Modul de calcul pentru diferențele salariale pe care școlile le vor plăti profesorilor în 5 ani, aprobat de Guvern
14 aprilie 2022 – Plățile în baza ordonanței pentru diferențele salariale vor fi acordate cadrelor didactice cu gradație de merit, ore de dirigenție, creșteri vizând învățământul special – liderul sindical Marius Nistor
14 aprilie 2022 – 1,2 miliarde de lei – Impactul bugetar estimat pentru plata diferențelor de drepturi salariale către profesori, pentru perioada 2017-2021, spune ministrul Educației / Prima tranșă va fi plătită în acest an
3 martie 2022 – DOCUMENT Profesorii vor primi în 5 rate diferențele salariale pe care instanțele au stabilit că statul nu le-a plătit pentru perioada 2017 – 2021. Prima rată, în acest an, doar 5% – proiect


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România nu trebuie să adopte noi legi ale Educației, prin PNRR. Dâncu, PSD: PNRR nu cere noi legi ale Educației, ci ajustări legislative / Moșteanu, USR: Nu scrie în PNRR că trebuie adoptate legile educației

Doi politicieni importanți, unul din cadrul coaliției (Vasile Dâncu, președintele Consilului Național PSD) și unul din opoziție (deputatul USR, Ionuț Moștean), atrag atenția că PNRR nu impune României sau Guvernului…
Vezi articolul

Admitere la Universitatea din București: Aproape 8.000 de locuri bugetate la studii de licență și master / 50 de locuri la master didactic / Admitere pe bază de examen se dă doar la Drept

Universitatea din București anunță 8.000 de locuri bugetate la admiterea pentru studii de licență și master, pentru anul 2021-2022. Totodată, instituția de învățământ superior oferă 50 de locuri la programele…
Vezi articolul

Ce fac cei 701 elevi și 115 profesori izolați la domiciliu din cauza coronavirusului. Nu au voie să primească vizite, alimentele le sunt lăsate la intrarea în casă de rude sau prieteni, elevii primesc scutire, iar profesorii, concediu medical 75% din baza de calcul

Persoanele izolate la domiciliu în cadrul măsurilor de limitare a efectelor coronavirusului, printre care sunt și 701 elevi și 115 profesori, potrivit Ministerului Educației, trebuie să respecte anumite reguli de…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, despre cabinete de vaccinare în școli: Este nevoie de spaţii care să permită separarea fluxurilor, ştiut fiind faptul că elevii minori se vaccinează în prezenţa unuia dintre părinţi sau tutori legali. Suntem în curs de analiză caz cu caz / „Scenarii de sertar” există pentru începerea școlii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri seară că pentru a se organiza vaccinarea într-un cabinet medical şcolar este nevoie să fie asigurate „toate acele condiţii de infrastructură”. El a…
Vezi articolul