Agenția Națională de Integritate: Șeful Biroului de Achiziții de la Universitatea Valahia din Târgoviște nu poate justifica aproape 160.000 euro din averea sa

1.463 de vizualizări
Foto: valahia.ro
Șeful Biroului de Achiziții de la Universitatea Valahia din Târgoviște nu poate justifica aproape 160.000 euro din averea sa, acuză Agenția Națională de Integritate. Instituția anunță că „a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Târgoviște, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Goglea Ionel”.

Agenția spune că „a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 663.940 lei (aprox. 159.556 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către Goglea Ionel, persoană cu funcție de conducere în cadrul Universității ‘Valahia’ din Târgoviște, în perioada deținerii funcției publice”.

Comunicatul integral al Agenției Naționale de Integritate

Avere nejustificată – GOGLEA IONEL, persoană cu funcție de conducere în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 663.940 lei (aprox. 159.556 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către GOGLEA IONEL, persoană cu funcție de conducere în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, în perioada deținerii funcției publice.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Târgoviște, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către GOGLEA IONEL.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. GOGLEA IONEL nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Profesorii ne-au spus că, dacă vrem să mai vedem și harta României pe harta Europei, să mergem la vot” – Ioana, elevă de liceu, despre primele alegeri pentru ea și colegii ei: I-am văzut pe profesori mai speriați ca nicicând, ei au trecut prin comunism

La protestul pro-european de joi seara, unde peste 3.000 de persoane s-au strâns la o doar oră de la începerea manifestației, tinerii și-au făcut auzite vocile. Printre participanți, Ioana, o…
Vezi articolul

Un student are cheltuieli lunare de peste 2.000 de lei, iar valoarea minimă a bursei sociale, de 925 lei, nu acoperă nici măcar cheltuielile pentru mâncare, arată o analiză ANOSR / Peste jumătate dintre veniturile studenților provin de la părinți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția asupra faptului că bursa socială este de minimum 925 de lei, iar cheltuielile lunare ale unui student depășesc 2.000 de…
Vezi articolul