Al patrulea ministru al Educației în Franța, în 2024: Elisabeth Borne, ingineră de poduri și șosele, prim-ministră demisă în ianuarie, preia Învățământul și Cercetarea

483 de vizualizări
Elisabeth Borne / Foto. captură Youtube.com
Elisabeth Borne a preluat portofoliul Educației Naționale, Învățământului superior și Cercetării în Franța, devenind al șaselea ministru al acestui domeniu în doar doi ani și jumătate. Fost prim-ministru demis la începutul anului, după ce a constituit primul guvern din al doilea mandat de președinte al lui Emmanuel Macron, Elisabeth Borne recunoaște că nu este o specialistă în educație, dar promite o abordare bazată pe dialog și soluții pragmatice, într-un context politic și social complicat.

În cadrul ceremoniei de preluare a mandatului de la Anne Genetet, Elisabeth Borne a vorbit despre „luciditatea” cu care privește provocările din domeniu, subliniind instabilitatea actuală: „Sunt al șaselea ministru numit în doi ani și jumătate”.

Ea a evidențiat că prioritățile sale vor include autoritatea în școli, bunăstarea elevilor și îmbunătățirea rezultatelor academice, fără a propune „o nouă lege”, ci o metodă bazată pe un „diagnostic comun” al problemelor din sistem.

Elisabeth Borne preia și Cercetarea în mandatul de la noul minister al Educației, Învățământului Superior și Cercetării din Franța. Ea este demnitară în guvernul fostului profesor și filologul François Bayrou. Fost ministru al Educației, Bayrou a reformat Bacalaureatul în 1990 și a introdus limbile străine la clasele I-IV, după cum a prezentat recent Edupedu.ro.

Prioritățile: disciplină, bunăstare și rezultate

Printre temele pe care Borne le-a menționat în discursul său (video, mai jos în articol) se numără:

  • Autoritatea în școli: combaterea comportamentelor de „necivil”, insultelor și violențelor, dar și protejarea profesorilor de atacuri.
  • Bunăstarea elevilor: prioritizare a sănătății mentale și a prevenirii bullyingului, în condițiile în care un elev din zece suferă de hărțuire școlară, conform studiilor.
  • Rezultatele academice: îmbunătățirea performanțelor Franței în clasamentele internaționale precum PISA, unde țara înregistrează o scădere constantă în ultimele două decenii.

Cu toate acestea, discursul său a fost criticat de sindicate, cum ar fi SNES-FSU, care l-au catalogat drept „gol” și lipsit de direcție. Printre subiectele neabordate se numără Educația sexuală și afectivă, menționată de predecesoarea sa, Anne Genetet, salariile profesorilor, o temă sensibilă pentru personalul didactic, dar și situația din Mayotte, unde elevii încă nu au reluat cursurile după furtunile din ultima săptămână.

Istoricul Claude Lelièvre, citat de publicația 20minutes.fr, consideră că linia politică a lui Borne va rămâne apropiată de cea a președintelui Macron, favorabilă învățământului privat și orientării timpurii a elevilor, dar critică asupra „nivelurilor de performanță” propuse de Gabriel Attal fostul ministru al Educației și premier, prin implementarea proiectului „șocului cunoașterii”.

Presa din Republică notează că rămâne de văzut dacă Elisabeth Borne va avea timp să implementeze aceste priorități, în condițiile în care guvernul se confruntă deja cu numeroase apeluri la cenzură și cu o instabilitate politică semnificativă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Din anul școlar 2025-2026 Ministerul Educației se va implica să nu mai existe școli în care elevii învață în trei schimburi / Sunt o problemă majoră, care afectează calitatea actului educațional

Din anul școlar viitor, Ministerul Educației și Cercetării se va implica, alături de inspectorate și de autoritățile locale, să găsească soluții pentru școlile în care elevii învață în trei schimburi,…
Vezi articolul
Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Putin a ales războiul. Condamnarea acțiunilor iresponsabile ale lui Putin trebuie să vină nu numai din partea politicienilor și a diplomaților, dar și din partea societății civile, a mediului academic

„Condamnarea acțiunilor iresponsabile ale lui Putin trebuie să vină nu numai din partea politicienilor și a diplomaților, dar și din partea societății civile, a mediului academic, a oamenilor de cultură,…
Vezi articolul

Alexandru Toader, lector la Drept – Universitatea Al. I. Cuza din Iași, acuzat de „avansuri intime” făcute unor studente „pentru a le trece examenul” / Rectorul George Maha: Comisia de Etică va discuta dacă se sesizează din oficiu / Fostul ministru Tudorel Toader, tatăl cadrului didactic: „un articol de șantaj”, „vom lăsa justiția să decidă”

Două studente îl acuză pe pe Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept a Universității Al. I. Cuza din Iași (UAIC), că le-ar fi făcut „avansuri intime” pentru a le…
Vezi articolul

Firea: Nu văd ca pe o soluţie bună redeschiderea grădiniţelor şi a şcolilor după 15 mai. Copiii, prin natura lor, nu vor putea respecta cu strictele măsurile sanitare şi de distanţare socială

Primarul Capitalei Gabriela Firea nu este de acord cu reînceperea cursurilor, considerând că se pot găsi soluţii pentru încheierea anului şcolar, inclusiv pentru clasele terminale, scrie news.ro. Copiii nu vor…
Vezi articolul