Profesorul și filologul François Bayrou, numit prim-ministrul Franței de președintele Emmanuel Macron. Fost ministru al Educației, a reformat Bacalaureatul în 1990 și a introdus limbile străine la clasele I-IV

377 de vizualizări
Foto: © Santamaradona | Dreamstime.com
François Bayrou, fost ministru al Educației și profesor licențiat în litere clasice, a fost numit vineri prim-ministru al Franței de către președintele Emmanuel Macron, după cum notează G4Media.ro. Cu o carieră care îmbină educația și politica, Bayrou a fost o figură marcantă în reformarea sistemului de învățământ din Franța, fiind cunoscut pentru restructurarea Bacalaureatului și introducerea limbilor străine în curriculumul claselor primare.

Născut în 1951 în Bordères, o localitate din regiunea Béarn, Bayrou a fost influențat de mediul cultural din această zonă, vorbind fluent o variație a occitanei, potrivit site-ului specializat în orientare academică Diplomeo.fr. În copilărie a avut mai multe dificultăți: printre ele, a fost bâlbâit, însă a excelat academic, obținând bacalaureatul în litere clasice cu un an mai devreme decât colegii săi, în 1968. După absolvirea unei clase pregătitoare literare la Bordeaux, și-a continuat studiile până la obținerea agregării în litere clasice, un titlu care certifică excelența academică și didactică în Franța.

La 24 de ani, Bayrou a devenit profesor de studii clasice în învățământul preuniversitar. Cu toate acestea, implicarea sa politică a creat tensiuni în mediul educațional. În 1982, divergențele de opinii cu colegii săi au dus la mutarea sa într-o altă instituție, iar în 1984 a renunțat la cariera didactică pentru a se dedica complet politicii, mai notează Diplomeo.fr.

Ministru al Educației: reforme cu impact major

Numirea sa ca ministru al Educației în 1993, în timpul președinției lui François Mitterrand și Jacques Chirac, i-a oferit ocazia de a pune în aplicare reforme majore. Una dintre cele mai semnificative a fost restructurarea Bacalaureatului. Bayrou a introdus un examen „anonim” și „național”, eliminând monitorizarea continuă și stabilind o a doua corectură obligatorie pentru notele considerate nejustificat de mici în raport cu performanțele elevului din timpul anului școlar, notează publicația Humanite.fr într-un articol din anul 1993.

Tot el a fost responsabil pentru introducerea limbilor străine, inclusiv a englezei, în programa claselor primare, conform surselor citate. Această decizie a fost una dintre primele inițiative de promovare a multilingvismului în școlile din Franța, un aspect care rămâne relevant și astăzi. Alte reforme importante au inclus crearea sistemului de filiere în licee – L (literatură), S (științe), ES (economie și științe sociale) și STMG (tehnologie și management) – care au definit structura educației secundare și a bacalaureatului pentru generații întregi. Din 2019, această structură a urmat o tranziție, pentru ca în 2022 să fie schimbată total.

Dincolo de educație: o carieră politică îndelungată

Cariera politică a lui François Bayrou a început devreme, la doar 14 ani, când s-a înscris în partidul de centru CD (Centre Démocrate). În anii ’80, a devenit consilier general al departamentului Pyrénées-Atlantiques și deputat, funcții pe care le-a ocupat până în 2012. A fost, de asemenea, unul dintre liderii „Rénovateurs”, un grup politic care și-a propus să reformeze centrul și dreapta politică franceză, dar care a fost desființat din cauza diferențelor de opinie între membri, mai prezintă Diplomeo.fr.

Pe scena națională, Bayrou a candidat la alegerile prezidențiale din 2002, 2007 și 2012, fără a reuși să ajungă în turul al doilea. Cu toate acestea, a format o alianță strategică cu Emmanuel Macron în 2017, sprijin pe care l-a reiterat și în 2022. În 2017, Bayrou a fost ministru al Justiției. În prezent, premierul desemnat este primarul municipiului Pau, din sudul Franței.

Provocările în educație ale noului mandat

Ca prim-ministru, François Bayrou va trebui să gestioneze provocări majore în sistemul educațional. Una dintre prioritățile imediate va fi desemnarea unui ministru al Educației capabil să abordeze complexitatea acestui domeniu. Bayrou însuși este așteptat să joace un rol activ, având în vedere experiența sa anterioară ca profesor și reformator, mai scriu publicațiile TF1Info, BFM TV și Le Figaro.

Printre dosarele urgente se numără viitorul platformei de admitere în învățământul superior, Parcoursup, care a fost intens criticată, și rezolvarea problemelor de subfinanțare din universități, mai notează presa franceză. De asemenea, va trebui să răspundă nemulțumirilor venite din partea profesorilor și a părinților, care cer soluții mai eficiente pentru modernizarea sistemului educațional: recent, în plină perioadă de guvern demisionar, 65% dintre profesori au fost în grevă în Franța, după estimările SNUipp-FSU, sindicatul majoritar al cadrelor didactice franceze.

Foto: © Santamaradona | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. când te gândești că și la noi se făceau limbi străine în 90 și chiar și inainte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zilele acestea profesorii elevilor din clasa a V-a încheie mediile provizorii cu note din primele două module de școală, pe baza cărora copiii vor primi burse din februarie / Mediile nu vor fi trecute în catalog, ci doar în niște tabele

Zilele acestea, până vineri, 22 decembrie, când se încheie al doilea modul de cursuri, profesorii încheie mediile provizorii pentru elevii de clasa a V-a, cu notele obținute până acum, pe…
Vezi articolul

BREAKING Greva generală a profesorilor și angajaților din Educație continuă și luni / Sindicate: Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniștri cu care să negociem?

Cele două federații sindicale reprezentantive anunță că greva generală continuă, după al doilea anunț al purtătorului de cuvânt despre cum Guvernul propune aceleași măsuri enunțate în ultimele 4 zile. Federația…
Vezi articolul

Creșterea normei didactice poate duce la supraîncărcarea profesorilor și accentuarea crizei de cadre calificate în mediul rural și în disciplinele STEM – analiza IȘE cenzurată de ministrul Educației și Cercetării / Se recomandă un sistem de recunoaștere a „muncii invizibile” și flexibilizarea cerințelor pentru formarea profesională

Creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână și reducerea la jumătate a plății cu ora pot duce la supraîncărcarea profesorilor, scăderea atractivității profesiei didactice și…
Vezi articolul

Material susținut de APRIL

VIDEO Propunerile inspectorilor, directorilor de școli și profesorilor pentru modernizarea programului Laptele Școlar: Este nevoie de oameni care să preia sarcinile legate de distribuire, depozitare tocmai pentru a lăsa spațiu profesorilor pentru educație, pentru actul didactic

Implementat încă din 2002, programul „Laptele Școlar” a fost un reper important în alimentația zilnică a elevilor din România, scopul său fiind promovarea unei alimentații sănătoase în rândul acestora. După…
Vezi articolul