“Albina Super Erou”. Rolul albinelor în slujba mediului, explicat într-un proiect al Geoparcului Hațeg

421 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului
Proiectul ”Albina Super Erou. 100 de milioane de ani în slujba mediului”, desfăşurat pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care l-ar putea avea dispariţia albinelor asupra mediului, potrivit unui comunicat al organizatorilor, citat de Agerpres.

„Albinele sunt strâns legate, atât ca origine, cât şi ca evoluţie, de plantele cu flori (…) E o poveste de succes, de colaborare între plantele cu flori şi albine, poveste care continuă şi astăzi pentru că evoluţia este şi ea la rândul ei continuă, desi extrem de lentă raportată la timpul istoric. Atât povestea albinelor cât şi povestea plantelor sunt una şi aceeaşi istorie”, a spus Mihai Emilian Popa, profesor de la Facultatea de Geologoie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti şi Southwest Petroleum University din Chengdu, China.    

Sculptorul Dragoş Neagoe, în acelaşi timp apicultor profesionist, a revenit în Geoparc cu o sculptură de mari dimensiuni pe care a fost ataşată o familie de albine crescută special pentru a construi forme pe suprafaţa operei de artă. 

Foto: Facebook.com – Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului

„În 2008 am început apicultura şi mi-am dat seama că albina este pe cale de dispariţie. Multe familii de albine mor mai ales în timpul culesului de rapiţă şi de floarea soarelui, în special din cauza insecticidelor şi pesticidelor (…) Sper să nu ajungem în situaţia în care albina, care este pe cale de dispariţie, să fie văzută la fel ca la grădina zoologică, să ne plimbăm în jurul ei să spunem ‘uaaaau, ce frumos a fost acum 100 de ani'”,a menționat sculptorul apicultor Dragoş Neagoe.  

Observaţiile cu scop educativ, dar şi aventurile de zi cu zi ale familiei de albine pe opera de artă, pot fi urmărite de oricine, în direct, prin intermediul unei camere de luat vederi amplasată în apropiere. Pentru siguranță, atât sculptura, cât şi familia de albine au fost protejate cu o folie de plexiglas.  

Proiectul cuprinde mai multe activităţi, în special online, dedicate voluntarilor pentru Geoparc, dar şi elevilor membri în cluburile GeoExploratorii de la şcolile din cadrul Reţelei EduGeoparc. 

„Albina Super Erou. 100 de milioane de ani în slujba mediului”, este un proiect iniţiat de Asociaţia Drag de Haţeg şi de Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Cred’Art, Şcoala Gimnazială Densuş, Şcoala Gimnazială Bretea Română, Societatea Geologică a României, Primăria comunei General Berthelot şi Asociaţia de Turism Retezat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Demiterea lui Adrian Cioroianu” – cer mai multe organizații după ce acesta a făcut publică informația că Emilia Șercan studiază teza de doctorat a lui Mircea Geoană: Directorul Bibliotecii Naționale „a încălcat legislația” și manifestă o „atitudine interlopă”

Mai multe organizații neguvernamentale au publicat, vineri, o solicitare adresată ministrei Culturii, Raluca Turcan, de demitere a lui Adrian Cioroianu din funcția de director al Bibliotecii Naționale a României. Cererea…
Vezi articolul

VIDEO „Este greșit ca aceste programe de educație digitală să funcționeze pe scheme de sponsorizări de la multinaționale. Trebuie să obișnuim societatea și administrația cu aspectul comercial, digitalizarea nu vine ca pomană” – Ionuț Stanimir, director marketing BCR despre educația digitală

Digitalizarea sistemului de Educație s-a făcut cu ajutorul multinaționalelor și al start up-urilor care au venit cu idei inovatoare pe piață, însă modelul acestora trebuie comercializat mai departe în România,…
Vezi articolul

Daniel David: Eu încă rămân deschis pentru lucrurile care țin de mine, ordinele de ministru. Mesajele sindicatelor le-am trimis către premier. Atât pot să fac eu în acest moment / Misiunea mea ca ministru este să implementez o lege care există și un program de guvernare

Mesajele sindicatelor au fost „trimise” de către ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, către premierul Ilie Bolojan, a declarat acesta vineri, 8 august, la B1 TV. David a precizat că…
Vezi articolul

Profesoara Nina Vasile: Apel către profesori, lideri de sindicate și oamenii de cultură din România – soluții pentru reducerea cheltuielilor inutile și pentru eficiența educației / Profesorii nu vor o educație fake! Eșecul educației ar însemna eșecul democrației. Acesta este riscul care ne paște

Stimați colegi profesori și oameni de cultură, deși protestele de acum sunt justificate, și sunt mai multe decât în 2023, se pare că sunt nesemnificative și fără rezultat. Nu doar…
Vezi articolul