Alegeri în universități: Universitatea Babeș-Bolyai își va alege rectorul prin vot direct

230 de vizualizări
Predare exclusiv online
Predare exclusiv online la facultati / Foto: Facebook – UBB
Cadrele didactice și cercetătorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor să aleagă rectorul universității prin vot direct, potrivit unui referendum intern al instituției, care a avut loc joi, 20 iunie. Rezultatele referendumului vor fi supuse validării Senatului UBB la următoarea ședință, se arată într-un comunicat de presă.

Peste 87% din persoanele care s-au prezentat la vot au optat pentru alegerea viitorului rector prin vot direct, universal, în timp ce restul de aproximativ 12,4% s-au pronunțat pentru alegerea rectorului printr-un concurs public.

„La referendumul organizat în cadrul Universității Babeș-Bolyai s-au prezentat 1.062 din cele 1.581 de persoane cu drept de vot, dintre care 928 au votat pentru alegerea rectorului pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret și egal, 132 de persoane au optat pentru alegerea rectorului pe bază de concurs public, în timp ce 2 voturi au fost declarate nule”, se mai arată în comunicat.

Alegerea viitorului rector al Universității Babeș-Bolyai va avea loc la începutul lunii martie 2020, când va înceta cel de-al doilea mandat al actualului rector, Ioan-Aurel Pop, ales pentru prima dată la conducerea UBB în luna martie 2012. În prezent, el cumulează și funcția de președinte al Academiei Române.

Contactat de Edupedu.ro în urmă cu o săptămână, profesorul Daniel David, actual prorector al UBB, a declarat că este posibil să candideze la alegerile pentru funcția de rector.

Da, e posibil să candidez. Dar dacă posibilitatea se va transforma în probabilitate vom vedea în toamnă, pentru că vom vedea dacă există o deschidere a colegilor către ceea ce propun eu pentru universitate și, în toamnă, o să spun clar dacă candidez sau nu”, a spus David.

Legea educației prevede că rectorul universităților de stat și particulare se desemnează:
  • pe baza unui concurs public, în baza unei metodologii aprobate de senatul universitar nou-ales, sau
  • prin votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților

Modalitatea de alegere a rectorului se stabilește cu minimum 6 luni înainte de fiecare desemnare a rectorului, prin votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților, prevede Legea educației, la articolul 209.

Alegeri prin vot direct și la Universitatea București

Universitatea din București a ales desemnarea noului rector tot prin vot direct. Astfel, în urma Referendumului desfășurat în data de 15 mai, cadrele didactice și de cercetare titulare din cadrul Universității, alături de toți reprezentanții studenților în Senatul UB și în consiliile facultăților, au stabilit ca Rectorul Universității din București să fie desemnat „pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct și secret”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cel mai mare program european pentru cercetare, Horizon Europe, a fost lansat cu un buget de 95,5 miliarde de euro / Cristian Bușoi: Estimăm că se vor crea până la 100 de mii de locuri de muncă pentru cetățenii europeni

Președinția portugheză a Consiliului Uniunii Europene a lansat marți programul Horizon Europe, cel mai mare proiect european destinat cercetării, cu un buget de 95,5 miliarde de euro, la evenimentul de…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA Remus Pricopie, apropiat PSD, își exprimă public susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale: „Călin Georgescu este un risc de securitate națională”

„Călin Georgescu este un risc de securitate națională, iar pentru a trage această concluzie este suficient să-i urmărim declarațiile și acțiunile publice”, comentează, într-un mesaj publicat pe Facebook, rectorul Școlii…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Ministrul Educației neagă că elevii ar face meditații, pentru admiterea separată în clasa a IX-a, cu profesorii din liceul la care vor să intre: Eu cred că, atâta vreme cât subiectele sunt elaborate din programa de gimnaziu, nu putem vorbi despre meditații cu profesorii de liceu

Ministrul Educației, Ligia Deca, neagă faptul că elevii care ar putea să susțină admiterea separată la liceu ar face meditații cu profesorii din acele unități de învățământ: „Din punct de…
Vezi articolul

Mobilizare a mai multor inspectorate școlare pentru a sprijini elevii și copiii din Galați să continue să meargă la școală, anunță Ligia Deca / Linie telefonică pentru consilierea copiilor și părinților

Mai multe inspectorate școlare din țară s-au mobilizat pentru a strânge pachete cu rechizite pentru elevii și copiii din județul Galați, afectați de inundații, anunță Ligia Deca, într-o postare pe…
Vezi articolul