Subiectele greșite de la simulare: Scuze publice din partea instituției care a conceput subiectele de simulare la Limba română, clasa a VIII-a

8.886 de vizualizări
propunerea de scoatere a profesorilor de sport de la clasele primare
Ministerul Educatiei / Foto: edu.ro
Subiectele concepute greșit pentru simulare, la Limba și literatura română clasa a VIII-a, atrag scuzele publice ale instituției din subordinea Ministerului Educației care a realizat cerințele. „Având în vedere faptul că, în structura subiectelor pentru proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul simulării Evaluării Naționale, din data de 11 martie 2019, a fost utilizat ca „text la prima vedere” poemul „Stai şi asculţi sub ramuri…”, fără a se menționa că opera respectivă este creația literară a lui Heinrich Heine, tradusă în limba română de Șt. O. Iosif, Centrul Național de Examinare și Evaluare (CNEE) își cere scuze public pentru această regretabilă omisiune”, spune CNEE, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Amintim că Ministerul Educației i-a atribuit, în subiectele de simulare, poetului român Ștefan Octavian Iosif o poezie semnată de fapt de germanul Heinrich Heine și tradusă de Șt. O Iosif, a scris astăzi HotNews.ro. Greșeala a apărut la primul subiect de la simularea examenului de Limba și literatura română pe care elevii de clasa a VIII-a au susținut-o ieri.

Subiectele de la simulări “sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE – instituția din subordinea Ministerului Educației care elaborează subiectele tuturor examenelor naționale – n.red.) și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată”, spune Ministerul Educației.

Comunicatul integral remis Edupedu.ro de către Centrul Național de Examinare și Evaluare

Centrul Național de Examinare și Evaluare

Comunicat presă

Având în vedere faptul că, în structura subiectelor pentru proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul simulării Evaluării Naționale, din data de 11 martie 2019, a fost utilizat ca „text la prima vedere” poemul „Stai şi asculţi sub ramuri…”, fără a se menționa că opera respectivă este creația literară a lui Heinrich Heine, tradusă în limba română de Șt. O. Iosif, Centrul Național de Examinare și Evaluare (CNEE) își cere scuze public pentru această regretabilă omisiune.

În același timp, CNEE precizează că această omisiune/eroare de atribuire nu este de natură să afecteze rezultatele și performanțele obținute de elevii care au susținut această probă.

Astfel, subiectul vizează, în conformitate cu programa pentru Evaluarea Națională, receptarea unui text-suport „la prima vedere”, iar itemii nici în acest caz, nici la examenul din iunie, nu solicită informații referitoare la autor, încadrarea acestuia sau a textului în vreun curent literar sau orice altă cerință care să facă vreo legătură cu autorul textului sau care să inducă în eroare candidatul.

Mai exact, subiectul în cauză implică strict noțiuni de vocabular, punctuație, gramatică – morfologie, sensul cuvintelor, respectiv apartenența la genul liric (poezie) a textului.

Informații de background

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) a fost înfiinţat în 1998 printr-un proiect al Băncii Mondiale privind profesionalizarea evaluărilor în România. Potrivit analizei făcute în 2017 de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, CNEE are doar “23 de specialişti în testare şi nu posedă capacitatea tehnică necesară redactării şi analizării testelor moderne”.

Instituția are, în schimb, foarte multe atribuții: proiectează și gestionează testările și evaluările naționale ale elevilor, proiectează examenele de definitivare în învățământ și de titularizare a cadrelor didactice și organizează procesul de evaluare a manualelor școlare.

  • Deși nu este o greșeală care să influențeze răspunsurile date de elevi la simulare, greșeala este un simptom al gradului de profesionalizare a CNEE. Instituția care ar trebui să gândească inclusiv teste grilă pentru examene este subdimensionată, spun sursele Edupedu.ro, iar conducerea instituției a dat dovadă de obediență în fața tuturor miniștrilor din ultimii ani.
  • Potrivit surselor Edupedu.ro, NU experții Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) sunt cei care au venit cu ideea de a le da copiilor teste grilă la examen și nici nu au susținut, pe fond, această propunere, a cărei principală miză este creșterea procentului de promovare a examenelor, în ani electorali

Citește și:

 


3 comments
  1. După ce a aprobat diverse manuale cu erori din cele mai diverse, acum Ministerul Educaţiei se face de râs confundând autorii. Este o comedie a erorilor! Situaţia învăţământului românesc e catastrofală, vezi şi articolul http://www.enciclopedie.info/educatia-in-romania/

    1. Va multumim pentru opinie. După cum știți suntem un site de analize și știri din Educație. Vă rog să ne trimiteți toate datele pe care le aveți la dispoziție și care atestă înființarea CNEE. Tehnic, aveți dreptate, actualul CNEE sub denumirea din prezent, a fost înființat prin HG 1401/2009, iar mai inainte s-a numit CENTRUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM ŞI EVALUARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, înființat prin HG 231 din 7.03.2007. Dar înființarea acestei instituții datează din 1998, mai exact prin HOTĂRÂREA nr. 327 din 22 iunie 1998 privind înființarea Serviciului Național de Evaluare și Examinare, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 25 iunie 1998. Adică așa cum scrie în articol, doar că purta un nume diferit. Actul de înființare, pe care îl puteți consulta aici, prevede că ”În temeiul prevederilor pct. (4) lit. b), Partea A, din anexa nr. 2 la Acordul de împrumut între România și Banca Internaționala pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu privire la reforma învățământului preuniversitar, semnat la Washington la 23 mai 1994, ratificat prin Ordonanța Guvernului nr. 24/1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994. După cum bine știți, BIRD este partea prin care Banca Mondială finanțează propriu-zis proiectele. Detalii aici! Toate bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România riscă să piardă peste 700 de milioane de euro, banii din PNRR pentru Educație, spune ministrul Marcel Boloș, la final de mandat: Singura șansă a României să salveze planul – renegocierea

Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a explicat într-o postare pe Facebook, la final de mandat, situația fondurilor din PNRR pentru România. „Singura șansă a României să…
Vezi articolul

Cătălin Zaman, profesor de limba română și director, despre soluții pentru îmbunătățirea performanțelor elevilor până la Evaluarea Națională: Intenționez să dau o simulare pe lună la nivel de școală și două-trei teste de lucru la final de săptămână, pe care luni copiii să le aibă pe masă, corectate cu sfaturi individuale

Cătălin Zaman, profesor de Limba și Literatura Română și director al școlii Gimnaziale „Înv. Nicolae Ispas” Clondiru din județul Buzău, spune după analiza rezultatelor de la simularea Evaluării Naționale și…
Vezi articolul

Școală online pentru elevul de 13 ani din localitatea Cenei, Timiș, implicat în cazul morții unui adolescent de 15 ani, anunță Protecția Copilului / Unii părinți nu și-au lăsat joi copiii la școală, de teamă că elevul ar putea veni la ore

Elevul de 13 ani care ar fi fost implicat în tragedia din localitatea Cenei, județul Timiș, va face școală online, a transmis purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență…
Vezi articolul

DOCUMENT Distribuirea orelor pentru profesori, astfel încât norma didactică să fie majorată, conform Legii Bolojan, se face în perioada 8-22 august, pentru anul școlar 2025-2026 – proiect de calendar / Din toamnă, norma didactică crește pentru toți profesorii din școlile gimnaziale și liceele din România

Pentru anul școlar 2025-2026, profesorii vor fi încadrați în perioada 8-22 august, după creșterea normei didactice de predare, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba…
Vezi articolul