Alexandru Rafila: Şcolile cele mai sigure vor fi şcolile în care părinţii copiilor vor fi vaccinaţi

1.338 de vizualizări
Foto: EuropaFM
Profesorul Alexandru Rafila consideră că unităţile de învăţământ în care copiii se vor afla în siguranţă vor fi cele în care părinţii copiilor sunt vaccinaţi anti-COVID. „Dacă marea majoritate a părinţilor şi adulţilor cu care trăieşte împreună copilul sunt vaccinaţi, riscul de transmitere în şcoală, posibilitatea de transmitere în şcoală va fi foarte, foarte mică”, afirmă deputatul PSD, citat de G4Media.ro.

„Eu sper să nu se întâmple lucrul ăsta, că nu e în regulă această separare, discriminare a copiilor între vaccinaţi şi nevaccinaţi, mai ales că până la vârsta de 12 ani, în mod evident, ei nu se pot vaccina chiar dacă părinţii lor ar dori acest lucru. Însă cred că mesajul pe care ar trebui să-l transmitem este următorul: şcolile cele mai sigure vor fi şcolile în care părinţii copiilor vor fi vaccinaţi.

Asta este, de fapt, protecţia maximă şi responsabilitatea pe care să poată să o ofere părintele copilului lui când merge la şcoală. Pentru că dacă marea majoritate a părinţilor şi adulţilor cu care trăieşte împreună copilul sunt vaccinaţi, riscul de transmitere în şcoală, posibilitatea de transmitere în şcoală va fi foarte, foarte mică şi cred că ar trebui să explicăm acest lucru oamenilor: vreţi să aveţi o siguranţă în ceea ce priveşte copilul vostru la şcoală, încercaţi voi să vă vaccinaţi ca să-l protejaţi”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la Digi 24.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


2 comments
  1. Cei din Israel trebuia sa revina la normal din aprilie, poate ne explica de ce sunt foarte multe cazuri la ei. Daca in mai putin de un an, am ajuns la doza a treia. La cate doze vom fi peste 1-2 ani? Nu vi se pare ca vom deveni dependeti de vacin?

    1. Nimeni nu a bănuit că virusul este atât de longeviv. Să ne amintim de primele luni, în care toată planeta credea că virusul va fi sezonier. N-a fost.
      Deocamdată suntem apărați de vaccin, dar dacă nu ne place, lucrurile se pot schimba. Virusul se modifică cu o viteză inimaginabilă, și e posibil ca în viitor să nu mai beneficiem de privilegiul unui vaccin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

REZIDENȚIAT 2021 Record de absolvenți de medicină înscriși – concurență de doi pe loc la concursul de anul acesta, care are loc duminică. Ministerul Sănătății a anunțat regulile de desfășurare

Concursul de intrare în Rezidențiat are un număr record de înscriși în acest an, peste 12.500, a anunțat Ministerul Sănătății vineri dimineață, într-un comunicat de presă. Este un număr „mai…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu se contrazice și îi acuză de politicianism pe cei care critică eliminarea burselor sociale de 200 de lei pentru liceenii din sate care învață în altă localitate, pe care tot ministrul le-a introdus la începutul anului / Atunci prezenta cu aplomb faptul că bursa nu este condiționată de venit / Niciun cuvânt despre cum 180.000 de elevi de clasa a V-a nu mai pot primi burse de merit

Ministrul Educației nu mai este de acord cu el însuși și cu măsura propusă în urmă cu 9 luni, când a introdus bursele sociale și pentru liceenii din mediul rural…
Vezi articolul

Vor fi profesori care vor avea salariile diminuate, pentru că în multe școli nu pot fi acoperite cele 2 ore după creșterea normei didactice, avertizează Simion Hăncescu: Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că unii profesori vor avea salariile diminuate, pentru că norma didactică de 20 de ore nu va putea…
Vezi articolul

Subiect mai greu pentru absolvenții liceelor tehnologice, decât pentru mate-info, la examenul la Matematică. Enescu: Integrala de la Tehnologic s-ar putea să facă, din păcate, diferența între cine trece și cine nu trece

Unul dintre subiectele pe care le-au avut de rezolvat absolvenții liceelor tehnologice la examenul de astăzi la Matematică a fost mai dificil decât subiectul corespondent care le-a picat absolvenților de…
Vezi articolul