Alianța Europeană pentru Tehnologia Educației se lansează oficial, cu peste 1.500 de membri din 16 țări. România nu e reprezentată pe lista inițială a participanților

195 de vizualizări
începerea școlii, predare bilingvă
Foto: Pixabay.com
Peste 1.500 de companii din Europa s-au reunit oficial, de marți, în cadrul Alianței Europene pentru Tehnologia Educației (European EdTech Alliance – EEA), organizație ce are drept scop “să ducă la nivel european vocea inovatorilor din domeniul educației”. România nu figurează pe lista inițială a membrilor, ce reunește 23 de asociații din 16 țări europene, conform datelor de pe site-ul organizației.

Fondată acum doi ani și lansată oficial acum, Alianța vine în continuarea eforturilor de asociere lansate anul trecut, în primele faze ale pandemiei Covid-19, de mai mulți actori de pe piața edtech din nordul  Europei. Alianța precizează că este deschisă companiilor care doresc să adere.

În anunțul lansării oficiale, EEA notează: “În perioada dificilă cauzată de pandemia Covid-19, ne-am bazat mult pe munca firmelor noastre de tehnologie a educației, pentru a oferi învățare la distanță. În același timp, inovatorii se confruntă cu numeroase provocări care trebuie abordate, așa încât Europa să poată produce mai multe soluții de înaltă calitate pentru a-i sprijini mai bine pe elevi și pe profesori”.

Potrivit cofondatoarei Svenia Busson, Alianța “va strânge exemple de bună practică și date de impact de la membrii din toată Europa, pentru a oferi dovezi și a milita pentru recunoașterea eficienței și importanței tehnologiilor pentru educație și pentru a crește vizibilitatea soluțiilor europene.

Organizația urmărește să creeze o comunitate care să colaboreze în sensul reducerii barierelor pe care startup-urile în domeniu le întâmpină, așa încât acestea să se poată dezvolta mai ușor la nivel european. Alianța spune că va oferi și cadre de referință privind interoperabilitatea, probleme etice sau accesibilitatea soluțiilor.

Foto: Pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Procedura de gestionare a cazurilor de violență în școli lasă „portițe” și unii colegi nu știu ce atribuții au, spune Antoneta Iftimiciuc, consilier CJRAE Botoșani / Toți directorii de școli și grădinițe au fost instruiți, potrivit inspectoratului școlar

„Ar trebui făcută la nivel național o procedură pentru cazurile de violență, care să fie obligatoriu de respectat în fiecare instituție de învățământ și care să fie aplicată în toată…
Vezi articolul

OFICIAL Profesorii pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent, dacă nu sunt mulțumiți de orele primite în alte școli. În acest caz, le este afectată și vechimea în muncă/învățământ

Cadrele didactice pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul ministrului educației nr. 5.198/2025 pentru…
Vezi articolul

Efectele comasării alegerilor la tineri: Elevii și studenții cer Guvernului să reducă la 45 de zile înainte de 9 iunie termenul până la care își pot face viză de flotant / Termenul este de 6 luni, peste timpul rămas până la locale și europarlamentare

ONG-urile din proiectul ”Tinerii votează” au trimis o scrisoare deschisă prim-ministrului Marcel Ciolacu și Ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, în care îi solicită Guvernului României să reducă, la 45 de zile înainte…
Vezi articolul

Înființarea Centrului Național pentru Educație Incluzivă și stabilirea unor camere-resursă în școli, prevăzute în noua Lege a învățământului preuniversitar, sunt amânate până în 2025 – proiect de ordonanță de urgență

Centrul Național pentru Educație Incluzivă, instituție de interes național care trebuie să fie înființată conform noii Legi a învățământului preuniversitar, nu va fi înființată înainte de 2025: un proiect de…
Vezi articolul