Alianța organizațiilor studențești ANOSR cere din nou guvernului să renunțe la măsurile ce au afectat bursele studenților și să aloce în acest sens, în 2026, cel puțin la fel de mulți bani ca în 2024

152 de vizualizări
Proteste studențești împotriva tăierii burselor – iunie 2025 / Foto: Edupedu.ro
Guvernul să aloce pentru 2026 un fond de burse și protecție socială pentru studenți cel puțin egal cu cel din 2024 și să renunțe la măsurile de austeritate aplicate anul acesta, cere Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) într-un nou apel adresat ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, precum și premierului Ilie Bolojan.

ANOSR cere ca, în 2026, să fie acordate din nou burse pe întreg anul calendaristic, nu doar pe perioada studiilor, iar bursele să fie acordate și studenților de la taxă, conform regulilor aplicate înaintea măsurilor de austeritate introduse în vară.

Acestea, prevăzute în Legea 141/2025, „afectează în special categoriile de studenți vulnerabili, cei din zone defavorizate sau cu condiții financiare precare”, arată ANOSR în comunicatul său, în care estimează că aproximativ 44.000 de studenți sunt afectați:

  • „Reducerea fondului de burse prin modificarea raportării acestuia de la salariul minim brut la salariul minim net, acordarea subvențiilor doar pe perioada activităților didactice și excluderea studenților de la taxă din lista beneficiarilor eligibili pentru burse sunt principalele decizii care accentuează semnificativ inechitățile din învățământul superior. Conform analizei lansate de către ANOSR, „Bursele studenților – Povara statului de 10 ani”, aproximativ 44.000 de studenți au rămas fără burse în urma adoptării măsurilor de austeritate, iar aceste decizii au fost luate în contextul în care fondul de burse și protecție socială a fost subfinanțat în mod constant în ultimii 10 ani. Pentru toate aceste măsuri, argumentele bazate pe date lipsesc, iar austeritatea nu justifică aplicarea primelor decizii de austeritate exact în domeniul educației, domeniu fundamental pentru buna funcționare a unui stat, dar nici în general, având în vedere faptul că învățământul românesc se confruntă cu o rată de abandon de peste 40%.”

De aceea, ANOSR cere guvernului „abrogarea prevederilor care aduc atingere domeniului educației și alocarea, prin Legea bugetul de stat pentru anul 2025, în cadrul bugetului Ministerului Educației și Cercetării, la capitolul burse, a unui fond cel puțin egal cu cel din anul 2024, pentru a putea asigura sprijinul necesar studenților, pe întreaga perioadă a anului universitar și într-un cuantum minim rezonabil”.

Estimare ANOSR despre costul vieții de student – 2025:

Sursa: ANOSR


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Deplasările profesorilor la concursuri și olimpiade de orice fel, cu autoturismul personal, trebuie să fie decontate – clarificare de la ministerul Educației, trimisă tuturor inspectoratelor școlare

Deplasările profesorilor la concursurile școlare, extrașcolare și extracurriculare și olimpiade, tabere de pregătire sau simpozioane trebuie să fie decontate inclusiv pentru autoturismele personale. Precizarea vine într-o adresă trimisă de Ministerul…
Vezi articolul

Machete pentru pregătirea școlilor pentru controalele ARACIP, peste 360 de proceduri, în format editabil, de la managementul resurselor umane și până la organizarea procesului didactic, precum și notificări la apariția noutăților legislative, cuprinse în platforma de management Viva (P)

Într-un mediu educațional în continuă schimbare, directorii unităților de învățământ se confruntă cu provocări complexe, de la gestionarea documentelor și asigurarea conformității, la implementarea managementului unității și dezvoltarea profesională continuă…
Vezi articolul

Inspecții an școlar 2024-2025. Precizările Ministerului Educației pentru profesorii care urmează să susțină inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat, precum și inspecțiile la clasă – document

Precizările referitoare la inspecțiile care se desfășoară în anul școlar 2024-2025 au fost transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa…
Vezi articolul