Alianța Organizațiilor Studențești, ANOSR: Ne delimităm de absolut orice ideologii extremiste și condamnăm public manifestarea acțiunilor de acest gen / Protestele au avut un singur scop, de a atrage atenția cu privire la scăderea fondului de burse

[jp_post_view]
Foto: Edupedu.ro
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se delimitează de orice manifestări extremiste apărute în timpul recentelor proteste studențești, potrivit unui comunicat al organizației. ANOSR subliniază că „protestele au avut un singur scop, respectiv acela de a atrage atenția cu privire la subiectul legat de finanțarea educației, respectiv a fondului de burse, a cărui scădere doar va accentua inechitatea socială deja existentă când vine vorba de dreptul la educație”.
Redăm integral comunicatul ANOSR:

„Clarificări cu privire la anumite aspecte legate de protestele desfășurate care circulă pe internet

Ne delimităm de absolut orice ideologii extremiste și condamnăm public manifestarea acțiunilor de acest gen! Protestele au avut un singur scop, respectiv acela de a atrage atenția cu privire la subiectul legat de finanțarea educației, respectiv a fondului de burse, a cărui scădere doar va accentua inechitatea socială deja existentă când vine vorba de dreptul la educație.

Protestele sunt un exercițiu democratic legitim și trebuie să rămână un spațiu sigur pentru exprimarea civică, nu o platformă pentru grupări care nu împărtășesc valorile respectului, toleranței și drepturilor omului.

Vă mulțumim celor care ne-ați atras atenția cu privire la steaguri și mesaje, ne cerem scuze public pentru faptul că nu am sesizat în timp util sau la fața locului, o să luăm măsurile necesare pentru a evita orice asociere a acestor proteste cu mișcările de tip legionar/fascist și pentru a evita participarea celor care le promovează la viitoarele proteste, nu am rezonat niciodată și condamnăm aceste acțiuni, alături de oricare altele care sunt violente, discriminatorii, jignitoare sau care pot aduce atingere, cum de altfel am făcut-o în mod public de fiecare dată.

Ne-am arătat în mod constant prin poziții și prezențe la evenimente solidaritatea față de acțiunile civice care promovează valorile cu care ne aliniem și în care credem, printre care respectul, deschiderea, egalitatea de șanse, non-discriminarea și libertatea de exprimare”.

Măsurile anunțate de ministrul Daniel David

Într-o postare recentă pe pagina de Facebook a ministerului Educației, Daniel David a explicat pe scurt principalele reforme ce vor fi făcute în perioada următoare: modificarea burselor în educație, creșterea normei didactice, plata cu ora a profesorilor, concentrări/comasări educaționale.

Ministrul a motivat de ce vor fi acordate mai puține categorii de burse și a menționat câteva criterii: vor fi doar burse de merit și sociale.

Informații de context

Daniel David le-a transmis elevilor, studenților și profesorilor nemulțumiți de măsurile Guvernului care vizează Educația: „Dacă aș fi în locul lor și eu aș protesta. Îi înțeleg, dar eu trebuie să fac ce trebuie să fac”, a spus David, pe 26 iunie, în conferința de presă.

Propunerile din planul de guvernare au stârnit un val de nemulțumiri.

Asociațiile studențești au protestat în fața Guvernului României și în centrele universitare, după ce guvernul Bolojan a prevăzut în programul de guvernare scăderea bugetului de burse, ca măsură de redresare economică. Sergiu Covaci, președintele ANOSR, a declarat pentru Edupedu.ro că „fondul de burse nu e negociabil. Mulți studenți nu se pot menține la studii fără bursa socială”. Vezi aici modificările propuse de ministrul Educației.

La rândul lor, sindicatele amenință cu proteste. Sindicatele profesorilor anunță că vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului și partidelor PSD, PNL și USR, în luna iulie.

Într-o scrisoare comună semnată de liderii FSLI și Federația Educației Naționale „Spiru Haret” miercuri, aceștia au spus că nu vor să mai fie tot ei „sacrificații de serviciu”. Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare, au spus liderii sindicali.


2 comments
  1. Studentii sunt in sindrom Stockholm, fac proteste contra lui Nicușor-Bolo dar ei tot in filmele lui Sergiu Nicolaescu au rămas și se delimitează obsesional-compulsiv de așa ziși legionari gen Simion, care au zis clar că la deficitul pe care-l avem nu putem da miliarde gratis și secret Ucrainei și tre să eliminăm bugetarii politici plantati in administrație. Pentru că partidele sistemului NU au cum să taie din administrație unde sunt oamenii lor, taie de la studenti, profi și mămici. Căci viramentele in UKR sunt dogmă sacră iar clientela de partid e sacră.

    a se servi rece.

  2. Oare reprezintă extremism a spune că toate partidele care au câștigat alegerile cu promisiuni populiste devin ilegitime odată ce, ajunse la guvernare, acționează în sens contrar celor promise. Ascunderea adevărului și zugrăvirea unor cai verzi pe pereți, pentru a câștiga voturi, reprezintă metode de fraudare a alegerilor. Populația bine intenționată, prinsă în capcana strategiilor de marketing electoral (case la 35000 euro), sau în menghina amenințărilor și șantajelor pro-europene, votează soluții în care investește încredere. Să spunem că partidele de opoziție sunt exonerate de vreo răspundere, după alegeri, deși și membrii lor se îmbuibă din bani publici pentru că au mințit mai prost. Însă a te grăbi spre ugerele pline cu lapte ale puterii executive știind că nu există nicio legătură între promisiuni și ce vei livra, aceasta reprezintă o crimă politică absolută. Politicieni ilegitimi ucid încrederea în partide, în politică, în stat. Cum se poate lupta împotriva unei asemenea crime? Mă tem că extremismul ilegitimității legitimează din plin extremismul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernatorul Mugur Isărescu afirmă că educația economico-financiară a ocupat constant un loc fruntaș printre obiectivele strategice ale Băncii Naționale a României / Potrivit OCDE, românii sunt printre ultimii în Europa la capitolul educației financiară

Educația în domeniul economico-financiar a ocupat constant un loc fruntaş pe agenda de priorităţi şi obiective de importanţă strategică ale Băncii Naţionale a României (BNR), a susținut, joi, guvernatorul Băncii…
Vezi articolul

CLASAMENT Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai, ASE București și Universitatea Lucian Blaga – primele dintre cele 17 universități românești incluse în Times Higher Education Impact Ranking 2023

Universitatea din București este prima dintre cele 17 instituții românești de învățământ superior incluse în ediția din acest an a clasamentului global Times Higher Education Impact Ranking. Publicat joi, acesta…
Vezi articolul

Ministrul Cîmpeanu: Universitățile să analizeze tezele de doctorat susținute în cadrul lor / Daniel Funeriu: Declarație bună, dar nu m-a convins că o va executa / Emilia Șercan: Perdea de fum

Ministrul Sorin Cîmpeanu a cerut universităților, în conferința de presă susținută marți, să realizeze “într-un termen rezonabil, un an, de exemplu”, analiza tuturor tezelor de doctorat susținute în fiecare dintre…
Vezi articolul

Arzu Salim, o tânără din Constanța, a obținut cel mai mare punctaj din țară la Rezidențiat 2023: Pentru a obține un rezultat bun trebuie să și renunți la anumite lucruri / Îmi doresc să fac o pregătire în străinătate, dar nu să plec de tot

Arzu Salim, o tânără din Constanța, a obținut cel mai bun rezultat din țară la examenul de Rezidențiat 2023, sesiunea din noiembrie, 936 de puncte din 950, la Medicina. „Pentru…
Vezi articolul