Alianța organizațiilor studențești cere dezbatere publică pe tema prevederilor legale privind hărțuirea în universități

170 de vizualizări
Photo © Designer491 | Dreamstime.com
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere Ministerului Educației și Cercetării să organizeze o dezbatere publică pe tema extinderii prevederilor legale de hărțuire și hărțuire sexuală, potrivit unui comunicat de presă. Cererea vine la o lună după ce Ministerul a pus în consultare un proiect de hotărâre de guvern care aduce modificări Codului de etică universitară, modificări mult întârziate față de alte măsuri legislative pe această temă.
  • Prin HG-ul pus în consultare acum o lună, codul-cadru de etică și deontologie universitară, în vigoare din primăvara anului trecut, urmează să fie modificat așa încât la comisiile de etică din universități să poată fi înregistrate sesizări anonime în cazuri de hărțuire sexuală și morală. O altă prevedere se referă la sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu plângerile depuse la comisiile de etică. Înregistrarea sesizărilor anonime la comisiile de etică este blocată și acum prin acest cod-cadru, la 9 luni după ce guvernul a adoptat o hotărâre de guvern referitoare la prevenirea hărțuirii sexuale în universități și școli.

ANOSR cere, acum, o dezbatere publică atât pe tema schimbărilor prevăzute în proiectul de HG aflat în consultare, cât și pentru extinderea prevederilor pe această temă din Legea învățământului superior 199/2023.

ANOSR solicită Ministerului Educației și Cercetării organizarea unei dezbateri publice, având ca subiect extinderea prevederilor care fac obiectul hărțuirii și hărțuirii sexuale din Legea învățământului superior nr. 199/2023 și Codului-cadru de etică și deontologie universitară

Organizația spune că a retrimis Comisiei de Dialog Social a MEC propunerile înaintate deja pentru completarea proiectului de HG, proiect aflat joi pe ordinea de zi a ședinței acestei comisii.

Potrivit ANOSR, „pe lângă propunerile respective, am înaintat amendamente inclusiv pentru modificarea și completarea Legii învățământului superior nr. 199/2023, H.G. nr. 305/2024 privind Codul-cadru de etică și deontologie universitară și Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară, aprobat prin Ordinul nr. 6869/2024 (…)”.

Cererile ANOSR:

  • Extinderea listei de sancțiuni ce pot fi aplicate pentru abateri de la normele de etică și deontologie universitară;
  • Introducerea atribuției de autosesizare a comisiilor de etică;
  • Includerea unor prevederi specifice care să definească acțiunile de hărțuire și abuzul de autoritate drept abateri de etică;
  • Posibilitatea depunerii unei sesizări de către un reprezentant legal al victimei;
  • Posibilitatea suspendării membrilor comunității universitare, pe durata cercetării faptei, de către comisia de etică;
  • Sancționarea membrilor comunității universitare care ajută făptuitorul în scopul ascunderii actelor de hărțuire, inclusiv sexuală, și a persoanelor cu responsabilități în combaterea acestor acte care nu își respectă atribuțiile;
  • Obligația universității de a asigura servicii de consiliere psihologică pentru victimele abuzului sau hărțuirii.
Citește și:
Sesizările anonime în cazuri de hărțuire sexuală vor fi permise prin Codul-cadru de etică universitară, care și acum blochează înregistrarea lor – proiect de Hotărâre de Guvern / Edupedu.ro a semnalat problema încă din iulie 2024
Reclamațiile anonime ale studenților hărțuiți sexual sunt blocate în toate universitățile din România printr-o Hotărâre a Guvernului Ciolacu, elaborată de ministerul Ligiei Deca. Codul-cadru de etică interzice legal un instrument-cheie pentru combaterea abuzurilor / Ce fac mari universități ale lumii
Guvernul a adoptat HG-ul privind prevenirea hărțuirii sexuale în universități și școli: vor fi acceptate sesizările anonime, iar rolul şi responsabilitățile conducătorului sunt clar definite, anunță ministrul Educației și Cercetării
Legea învățământului superior să prevadă sancțiuni specifice pentru acte de hărțuire sexuală, iar Codul-cadru de etică să prevadă în ce situații pot fi admise sesizări anonime – set de propuneri a Alianței organizațiilor studențești, care cere „toleranță zero pentru hărțuire”

Foto © Designer491 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Creșterea salariilor profesorilor, amânată anul trecut, nu va fi făcută nici de la 1 septembrie 2021? Cîmpeanu: La data de 1 octombrie vor fi cunoscute aceste propuneri de mecanisme, inclusiv din perspectiva creșterilor salariale

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a legat de două ori în câteva zile creșterea salariilor profesorilor de viitoarea lege a educației, care ar trebui să rezulte din consultări pe marginea proiectului…
Vezi articolul

Azi e echinocțiul de primăvară. „Anotimpurile se formează datorită apropierii de Soare a Pământului”, asta învață copiii de clasa a IV-a din două manuale, aprobate și publicate de Ministerul Educației pe manuale.edu.ro

Anotimpurile se formează datorită apropierii sau depărtării de Soare a Pământului, potrivit celor două manuale de Științele Naturii pentru clasa a IV-a, ambele ale aceleiași edituri, dar scrise de autori…
Vezi articolul

Rezultate finale Evaluare Națională 2025. Secretarul de stat Sorin Ion: Atâta vreme cât lucrăm cu oameni, aceste diferenţe de note mai mari sau mai mici vor exista. Până când nu vom corecta lucrări integral cu roboţi, să spunem așa, aceste probleme vor rămâne

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, referitor la notele finale de la Evaluarea Națională 2025, că „atâta vreme cât lucrăm cu oameni, aceste diferenţe de…
Vezi articolul

Școlile, liceele și universitățile de stat și private vor putea primi între 200.000 de euro și un milion de euro ca să realizeze stagii de practică pentru elevi și studenți. Ministerul Proiectelor Europene va lansa apelul pe 18 august / Mai mulți bani pentru zonele dezavantajate

Patru apeluri de proiecte în valoare totală de 171,34 milioane de euro vor fi deschise în data de 18 august, în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare, informează Ministerul Investiţiilor şi…
Vezi articolul