Alianța organizațiilor studențești cere subvenționarea cu 90% a transportului feroviar și cu metroul pentru studenți

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) cere, într-un comunicat emis luni, ca subvenția acordată pentru transportul feroviar și cu metroul pentru studenți să fie majorată de la 50% la 90%. Organizația invocă în acest sens faptul că impactul bugetar ar fi nesemnificativ în raport cu beneficiile și prin aspecte economice precum prețul pentru combustibil.

ANOSR afirmă că, în perioada 2017-2021, când studenții au beneficiat de gratuitate la transportul feroviar, clasa a II-a, facilitatea „a fost de natură să asigure o serie largă de beneficii directe și imediate pentru studenți, precum creșterea accesibilității studiilor pentru studenții navetiști, a implicării în acțiuni de voluntariat, a posibilității de a participa la diverse evenimente pentru studenți și tineri.”

Organizația invocă trei motive pentru o ridicare a subvenției la 90%:

  • „În primul rând, ANOSR a arătat faptul că impactul bugetar al acestei măsuri a fost nesemnificativ, prin raportare la beneficiul adus (…)”.
  • În al doilea rând, în contextul creșterii prețului la combustibil, a creșterii prețurilor la biletele de tren și a măsurilor de protecție pe care statul român le ia deja față de aceste scumpiri (…), acordarea unei astfel de facilități ar fi o măsură extrem de inteligentă (…).
  • În al treilea rând, exact în contextul acestor scumpiri, o astfel de măsură ar fi înclina semnificativ balanța în favoarea transportului feroviar și cu metroul, un transport ecologic, verde, tendință pe care statul este direct interesat să o încurajeze, inclusiv prin raportare la politicile europene.
  • În final, având în vedere faptul că unul dintre așa-zisele argumentele invocate la momentul eliminării gratuității a fost faptul că studenții rezervau bilete fără a avea intenția de a le folosi, blocând astfel accesul celorlalți pasageri, ANOSR consideră că introducerea unei reduceri de 90% ar elimina orice fel de scuză care ar putea fi adusă.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Program gratuit de formare pentru profesorii de matematică din 4 județe, despre predarea prin legătura dintre școală și realitate – DataMathLab 2023 / Vor învăța cum să ajute elevii să înțeleagă matematica și să o folosească de zi cu zi

Profesorii de matematică din 4 județe ale țării se pot înscrie și participa gratuit la un program de formare care își propune să îi ajute să contribuie la înțelegerea matematicii…
Vezi articolul