Alocații de stat pentru elevii care au împlinit 18 ani. Cererile elevilor se depun la inspectoratul școlar, până la data de 25 septembrie, anunță ISJ Covasna – model de cerere

2.596 de vizualizări
Foto: captură cerere
Inspectoratul Școlar Județean Covasna a anunțat că cererile pentru alocația de stat destinate elevilor care au împlinit 18 ani vor fi depuse la inspectorat de către unitățile de învățământ, până la data de 20 a fiecărei luni, dar în luna septembrie termenul de transmitere se prelungește până la data de 25. Descarcă mai jos, în articol, modelul de cerere.

„Cererile pentru alocația de stat destinate elevilor care au împlinit 18 ani vor fi depuse la I.S.J. Covasna – Compartiment Informatizare – (…), atât în scris, cât și în format electronic, pe Registrul On-Line, până la data de 20 a fiecărei luni (dacă nu există cereri, se transmite fișierul necompletat)

Excepție face luna septembrie, când termenul de transmitere se prelungește până la 25.09.2025”, se arată în informarea inspectoratului școlar.

În decembrie 2024, Edupedu.ro a scris că Ordonanța de Urgență (OUG) „trenuleț” cu măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025 prevede înghețarea alocațiilor pentru copii la valorile stabilite în 2024. Măsura a oprit creșterea anuală bazată pe rata inflației din anul 2023, conform legii 61/1993, care ar fi adus o majorare de 10,4% în 2025.

Modelul de cerere publicat de Inspectoratul Școlar Județean Covasna

În prezent, alocațiile sunt de 292 de lei pentru copiii cu vârste peste 2 ani și 719 lei pentru copiii sub 2 ani sau cu dizabilități. Aceste sume ar urma să fie plătite lunar și în 2025.

Dacă ar fi fost aplicată creșterea planificată și anunțată de Ministerul Muncii pe 10 octombrie 2024, alocațiile ar fi ajuns în 2025 la 323 de lei, respectiv 794 de lei. Ministra muncii de la acea vreme anunța, fiind în pre-campanie electorală, că „Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”.

Cine beneficiază de alocație de stat, conform Legii 61/1993

Articolul 1 – „(2) Beneficiază de alocație de stat pentru copii toți copiii în vârstă de până la 18 ani.

(3) Alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora, precum și tinerilor cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

(4) Tinerii prevăzuți la alin. (3) care repetă anul școlar nu beneficiază de alocație de stat, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.

Articolul 2 – Beneficiază de alocație de stat pentru copii și copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinții.”

Articolul 5 – „(2) Pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3) inspectoratul școlar județean, respectiv al municipiului București, denumit în continuare inspectorat școlar, transmite agențiilor teritoriale până la data de 1 octombrie a fiecărui an situația centralizatoare privind elevii înscriși în anul școlar. Situația va cuprinde și elevii înscriși în unitățile de învățământ private acreditate ori autorizate în condițiile legii.

(3) Pe parcursul anului școlar, inspectoratele școlare transmit lunar agențiilor teritoriale situația privind tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și care nu mai urmează cursurile învățământului liceal sau profesional organizate în condițiile legii.

(4) Pentru tinerii înscriși în unitățile de învățământ din subordinea altor autorități ale administrației publice centrale de specialitate, aceste unități de învățământ au obligația de a transmite agențiilor teritoriale situațiile prevăzute la alin. (2) și (3).”

Citește și:
decembrie 2024 – Guvernul ia banii copiilor: indexarea anuală a alocațiilor cu inflația, obligatorie prin lege, blocată de Cabinetul Ciolacu prin ordonanța-trenuleț – proiect / În urmă cu două luni ministra Muncii anunța creșterea acestora într-un mesaj pre-campanie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Primul clip oficial despre copii și școală, făcut de Guvern în ziua începerii școlii, prezentat într-un colaj care începe cu alegerile locale din 27 septembrie. Ideea de echipă, subliniată în mesaj, slogan electoral al PNL și folosită și de alte partide

Primul clip oficial de informare făcut de Guvernul României despre copii și școală a apărut luni, 14 septembrie, pe canalul oficial de Youtube al instituției și a fost publicat la…
Vezi articolul

Inspectoratele școlare ar trebui regionalizate până la 1 ianuarie 2024, conform celui mai recent draft al ordonanței Guvernului pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Personalul din noile direcții ar trebui să fie redus cu 15%, la fel și costurile

Regionalizarea inspectoratelor școlare până la 1 ianuarie 2024 este prevăzută în varianta actualizată a proiectului de ordonanță de urgență pentru a reduce deficitul bugetar, document publicat de stiripesurse.ro. Nu este clar câte inspectorate…
Vezi articolul

Ministerul Educației a redeschis apelul PNRR pentru depunerea cererilor de finanțare pentru școlile din programul de reducere a abandonului școlar, runda 1, la 6 luni de la semnarea contractelor / Surse: 40 de școli ar fi vizate

Ministerul Educației a decis redeschiderea perioadei de depunere a documentației pentru școlile incluse în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), potrivit edu.ro. Conform surselor Edupedu.ro, 40 de unități de…
Vezi articolul

Subiecte la Limba română, profilurile uman și pedagogic – simulare BAC 2025. Elevii au avut de indicat sensul cuvântului „reală” și al secvenței „dădea la o parte”. Caracterizarea unui personaj dintr-un roman psihologic sau al experienței – cerința de la subiectul al III-lea

Luni, 24 martie, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2025. La subiectul al III-lea, elevii de la uman au…
Vezi articolul

Doi directori de liceu din Constanța, despre formarea profesorilor să recunoască elevii care consumă droguri: Dacă polițistul nu poate să depisteze un consumator și are nevoie de un test pentru a face acest lucru, mă gândesc cum ar trebui să își dea seama profesorul doar uitându-se la el? / Nu am avut până acum cazuri care să dea o simptomatologie atât de evidentă

Directorul Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, Anca Dragomir, nu crede că un curs de formare al profesorilor pentru a depista elevii care consumă droguri, ar rezolva problema…
Vezi articolul