Am observat cu stupoare că sunt din ce în ce mai mulți copii care nici măcar la școală nu mai fac orele de educație fizică, spune medicul Cătălin Adrian Petrișor: Orele de educație fizică au devenit un timp în care încearcă să facă altceva

451 de vizualizări
Cătălin Adrian Petrișor / Foto: captură TVR Craiova – Facebook
Cătălin Adrian Petrișor, medic specialist în cardiologie, a declarat, pentru TVR Craiova, că „am observat cu stupoare că sunt din ce în ce mai mulți copii care nici măcar la școală nu mai fac orele de educație fizică”. Acesta mai spune că „o oră pe zi ar trebui un copil să efectueze efort fizic, tocmai pentru a-și antrena metabolismul.”

„Am observat cu stupoare că sunt din ce în ce mai mulți copii care nici măcar la școală nu mai fac orele de educație fizică. Observ că orele de educație fizică au devenit un timp în care încearcă să facă altceva”, a precizat acesta.

Medicul a vorbit despre faptul că elevii nu ies afară și socializează stând la calculator. Cătălin Adrian Petrișor a recomandat ca un copil să facă o oră pe zi efort fizic:

„Pe de altă parte, nici afară nu mai ies copiii. Copiii socializează pe rețele sociale, socializează stând la calculator, pe diverse jocuri. Și mă uit, pentru că am trei copii acasă. Mă uit că este, până la urmă, o pedeapsă să le iei acele dispozitive din față.

Din păcate, ei nici nu mai știu să mai comunice. Toată comunicarea se face pe diverse aplicații. Nu mai există o comunicare verbală. Așa cum am spus anterior, o oră pe zi ar trebui un copil să efectueze efort fizic, tocmai pentru a-și antrena metabolismul, să mănânce sănătos”, a spus medicul.

  • Silviu Evi, profesor de educație fizică și sport la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, a cerut ca elevii de liceu să aibă 2 ore de sport pe săptămână. „Nu au dreptul copiii noștri, inclusiv ai dumneavoastră, să desfășoare o activitate ordonată în școală? Trebuie să meargă pe bulevard?”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute la o dezbatere privind viitoarele planuri-cadru pentru învățământul liceal, eveniment organizat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ miercuri, 5 martie, la Colegiul Național „Sf. Sava“.
Iată ce prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar în privința elevilor scutiți de efort fizic:

Articolul 112 – „(1) Elevii scutiți de efort fizic au obligația de a fi prezenți la orele de educație fizică și sportBeneficiarilor primari scutiți medical pe parcursul unui întreg an școlar nu li se acordă calificative/note și nu li se încheie media la această disciplină, respectiv, media anuală se calculează fără media de la această disciplină.

(2) Pentru elevii scutiți medical pe parcursul unui întreg an școlar, profesorul de educație fizică și sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, “scutit medical în anul școlar”, specificând totodată documentul medical, numărul și data eliberării acestuia. Documentul medical va fi atașat la dosarul personal al elevului, aflat la secretariat.

(3) Pentru elevii scutiți medical, pe o perioadă determinată în timpul anului școlar, profesorul de educație fizică și sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, “scutit medical în anul școlar, începând cu data de:…până la…”, specificând totodată documentul medical, numărul și data eliberării acestuia. Documentul medical va fi atașat la dosarul personal al elevului, aflat la secretariat.

(4) Beneficiarilor primari scutiți de efort fizic la orele de educație fizică și sport, pe o perioadă determinată în timpul anului școlar, li se încheie media la această disciplină, pentru anul școlar respectiv, numai dacă au obținut anterior perioadei de scutire, cel puțin 2 calificative/note. În caz contrar, acestor elevi nu li se încheie media la această disciplină și, respectiv, media anuală se calculează fără media de la această disciplină.

(5) Elevii scutiți medical nu sunt obligați să vină în echipament sportiv la orele de educație fizică și sport, dar trebuie să aibă încălțăminte adecvată pentru sălile de sport. Absențele la aceste ore se consemnează în catalog.

(6) Pentru integrarea în colectiv a beneficiarilor primari scutiți medical, în timpul orei de educație fizică și sport, cadrul didactic le poate atribui sarcini organizatorice care vor avea în vedere recomandările medicale, de exemplu: arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ținerea scorului etc.”

Citește și:
Planuri-cadru liceu 2025. Profesorul Silviu Evi cere 2 ore de sport pe săptămână: Nu au dreptul copiii noștri să desfășoare o activitate ordonată în școală? Trebuie să meargă pe bulevard?
noiembrie 2024 – Ligia Deca: Ceea ce m-a bucurat în discuțiile mele cu profesorii de sport este că, din spusele lor, pare că a scăzut fenomenul scutirii de sport
ianuarie 2023 – Calificativele la Sport, Muzică și Desen au fost eliminate din proiectul de lege, varianta Deca – surse

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației nu își explică rezultatele slabe de la simularea de Evaluare Națională 2022 la Brăila, unde sub jumătate dintre elevii participanți au luat nota 5 la matematică: Nu pot să cred așa ceva. Tot la Brăila, semestrul acesta aproape 60% dintre elevi au medii peste 8,50

Sorin Cîmpeanu a fost surprins să afle că la simularea de Evaluare Națională 2022 de la Brăila, doar 47% dintre elevii care au susținut examenul au luat peste nota 5,…
Vezi articolul

Raluca Turcan solicită respingerea oricărei forme de propagandă electorală în unitățile de învățământ, cu o zi înaintea dezbaterii lui Iohannis de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Vicepremierul Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL, solicită inspectorilor școli și directorilor unităților de învățământ respingerea oricărei forme de propagandă electorală în acestea, cu o zi înaintea dezbaterii care va fi organizată…
Vezi articolul

Profesorii își pot crea de acum lecții digitale direct pe tablele interactive din clase: parteneriat strategic pentru modernizarea și digitalizarea școlilor din România (P)

Samsung, lider global în domeniul tehnologiei, și Ascendia, lider al soluțiilor educaționale digitale din România, anunță încheierea unui parteneriat strategic, cu scopul de a contribui la modernizarea și digitalizarea școlilor…
Vezi articolul