Corpul de Control al Ministerului Educației face verificări la Colegiul Hasdeu din Buzău, la peste o lună de când directoarea și-a dat demisia pe motiv că Inspectoratul face presiuni asupra conducerii Liceului – surse

12.882 de vizualizări
Liceul Hasdeu din Buzău / Foto: Facebook.com/ Cristina Bogdan
Corpul de Control al Ministerului Educației este în aceste zile în control la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, potrivit surselor Edupedu.ro. Verificările vin la peste o lună și jumătate după ce directoarea Colegiului, Virginia Tănăsescu, și-a dat demisia. Ea a acuzat presiuni și ilegalități din partea conducerii Inspectoratului școlar Buzău pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele”. Părinții, elevii și profesorii din Colegiu au semnat memorii de susținere a directoarei, pe care le-au trimis și la Ministerul Educației, iar Inspectoratul școlar a venit în control la Colegiu pe 19 aprilie. Rezultatele verificărilor încă nu au fost comunicate deși Edupedu.ro le-a cerut. De asemenea, am solicitat un punct de vedere al Ministerului Educației imediat ce directoarea și-a dat demisia. Când îl vom primi îl vom publica.

Ministerul Educației a trimis Corpul de Control la Colegiul National B.P. Hasdeu, potrivit surselor Edupedu.ro. Verificările vin la o lună și jumătate de când directoarea Colegiului, Virginia Tănăsescu, și-a dat demisia pentru că acuză presiuni din partea Inspectoratului școlar. Conducerea ISJ ar fi acceptat ca o profesoară de Limba română să primească mai multe ore într-un mod „care nu este conform cu mișcarea personalului didactic”, spune directoarea. Cererea profesoarei fusese depusă în afara calendarului de mobilitate și, conform regulilor, respinsă de directoare, dar ISJ a aprobat totuși cererea.

Mai mult, demisia vine pe fondul unor plângeri făcute de părinții elevilor din trei clase ale liceului, care semnalează mai multe probleme la orele susținute de profesoara de limba română în cauză, despre care directoarea spune că este „incapabilă să susțină orele”. La fel susțin și elevii.

Directoarea demisionară a Colegiului este încă în perioada de 45 de zile în care asigură conducerea Liceului.

Între timp, profesoara de limba română a intrat în concediu medical și și-a depus dosar de transfer pentru a preda la altă școală. Momentan nu mai predă elevilor de la Colegiul Hasdeu, și potrivit surselor Edupedu.ro, după prima repartizare a dosarelor de pretransfer, profesoara nu a fost repartizată la altă școală.

Amintim, inspectorul școlar adjunct Dan Popescu spunea pe 19 aprilie, atunci când ISJ a efectuat un control la Colegiu, că inspectoratul vrea să rezolve problema și a lăsat de înțeles că ar putea fi un control la clasa profesoarei de limbă română, în caz că va continua să facă aceleași greșeli, potrivit unei declarații făcute pentru SansaNews.ro.

Informații de context

Directoarea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, Virginia Mîndruță, și-a dat demisia la începutul lunii aprilie. Gestul vine pe fondul unor plângeri făcute de părinții elevilor din trei clase ale liceului, care semnalează mai multe probleme la orele susținute de o profesoară de limba română.

Directoarea spune despre aceasta că a intrat pe catedra de Limba română într-un mod „care nu este conform cu mișcarea personalului didactic” și a explicat cum a fost chemată la inspectorat pentru a îi admite o cerere de completare a normei didactice a profesoarei, cerere care fusese depusă în afara calendarului de mobilitate și, conform regulilor, respinsă de directoare. „Speram să fie ce a fost în trecut, să nu fie repetabil și s-a dovedit a nu fi așa”, spune directoarea. „Este incapabilă să susțină orele” și îi insultă pe elevi la clasă, mai precizează cadrul didactic care și-a dat demisia din funcție pentru că „am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii”.

Edupedu.ro a încercat să o contacteze telefonic și prin mesaje pe profesoara în cauză, dar nu am primit răspuns.

Vineri, 5 aprilie, zeci de elevi au venit la școală cu flori și au scris o petiție în care o roagă pe directoarea Virginia Mândruță să nu demisioneze.

Șefa Inspectoratului școlar județean Buzău, Daniela Palcău, membră PSD, candidată la alegerile pentru Senat în 2020, a spus pentru Edupedu.ro că nu știe exact motivul demisiei directoarei Colegiului B.P. Hasdeu.

„Nu am reușit să stau de vorbă cu doamna director. Demisia doamna depus-o pe data de 3 aprilie, nu a precizat care sunt motivele. Motivul pentru care doamna și-a dat demisia, personal, nu îl cunosc. Doamna nu a venit să prezinte personal această demisie. Am găsit documentul la mapă. Urmează să am o discuție cu dumneaei luni, pentru a vedea care este motivul și bineînțeles, cu siguranță, dacă este motiv personal, o să aștept conform legii cele 45 de zile, conform codului muncii”. Până la ora 17:30, luni, 8 aprilie, șefa ISJ nu a solicitat directoarei colegiului să vină la Inspectorat pentru a sta de vorbă.

Între timp, profesoara de limba română, care ar fi fost impusă directoarei de către șefa ISJ Buzău, a depus la Inspectorat un dosar pentru a se muta din Colegiul B.P. Hasdeu, dar potrivit surselor Edupedu.ro, încă nu a fost repartizată la o altă școală. În prezent este în concediu medical.

Sute de părinți de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus pe 12 aprilie la Inspectoratul școlar un memoriu prin care o susțin pe directoarea Virginia Mîndruţă Tănăsescu: “Suntem nevoiţi să semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ atât asupra procesului educativ din școala noastră dar și a imaginii învățământului buzoian”, scriu părinții în memoriu.

La rândul lor, și profesorii de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău au avut mesaj de susținere pentru directoarea demisionară Mîndruță și semnal de alarmă față de „atitudinea neprincipială” a Inspectoratului școlar: Nu putem și nu vrem să ne creștem elevii în cultura rușinii, a compromisului, a nonvalorii, a fricii.

Mai mulți inspectori școlari au mers în control la Colegiul Hasdeu joi, 18 aprilie, la aproape 3 săptămâni de când directoarea Virginia Tănăsescu și-a dat demisia. Inspectorul școlar adjunct spune că ISJ înțelege nemulțumirea părinților și “vrea să rezolve situația”.

Citește și:
Control al ISJ Buzău la Colegiul Hasdeu, la aproape 3 săptămâni de la demisia directoarei, care acuză presiuni din partea ISJ pentru a acorda ore unei profesoare “incapabilă să susțină ore”: Înțelegem nemulțumirea părinților și vrem să rezolvăm situația, spune inspectorul adjunct Dan Popescu
Sute de părinți ai elevilor de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus un memoriu la Inspectoratul școlar, în care o susțin pe directoarea care a demisionat pe fondul unor presiuni de la ISJ: Semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ asupra procesului educativ
Profesorii de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, mesaj de susținere pentru directoarea demisionară Mîndruță și semnal de alarmă față de „atitudinea neprincipială” a Inspectoratului școlar: Nu putem și nu vrem să ne creștem elevii în cultura rușinii, a compromisului, a nonvalorii, a fricii
Am demisionat pentru că am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii, spune Virginia Mîndruță, directoarea Colegiului Național Hasdeu din Buzău / Aceasta acuză inspectoratul școlar de presiuni și ilegalități pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele” / Șefa ISJ, Daniela Palcău, neagă acuzațiile: Inspectoratul nu impune un profesor


2 comments
  1. Corpul de control a venit să spele păcatele inspectoarei.

  2. La câte pile și relații are Isj Buzău la minister, va spun de pe acum faptul ca nu acest corp de control va spune ca nu a găsit nimic ilegal. O doamna din minister s-a transferat la Buzău, sa nu uitam asta și un secretar de stat se pare ca ar fi de prin Buzău. Deci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal: Îi trata așa pe cei din familii cu probleme sau care nu se descurcau la fel de bine la învățătură / Fata mea venea mereu mai nervoasă de la școală și începuse să strige la surorile ei

Mai mulți părinți ne-au trimis mesaje pe adresa redacție@edupedu.ro despre abuzurile suferite de copiii lor în clasa învățătoarei Mariana Alexa de la Școala Gimnazială „Romulus Guga” din Târgu Mureș, după…
Vezi articolul

Federația asociațiilor de părinți se opune examenelor de admitere la liceu, prevăzute ca opțiune în „România Educată”: vor duce la lipsă de transparență, de echitate și egalitate de şanse și la o ierarhie nefirească între școli, nu oferă garanția integrității

Posibilitatea unor licee de a organiza examene proprii de admitere, separate de examenul de evaluare națională, conform proiectului România Educată, a “stârnit un val de îngrijorare în rândul majorității părinților”,…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Învățătorului 2025: Nu putem cere performanță fără a oferi respectul cuvenit și susținerea concretă pe care această vocație nobilă de profesor le merită

Învățătorii sunt „prima legătură” a copiilor cu bucuria cunoașterii, transmite președintele României, Nicușor Dan, într-un mesaj în care subliniază rolul profesorilor în prevenirea abandonului școlar. „Pentru copiii noștri, învățătorii sunt…
Vezi articolul

Dacă ești un profesor bun, nu mai pui, în primul rând, problema numărului de ore, spune Mircea Bertea, președinte al Asociației Colegiilor Pedagogice: Într-o oră, faci cât altul în cinci

Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România, Mircea Bertea, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, în contextul proiectelor de planuri-cadru, că „dacă ești un profesor…
Vezi articolul

Programele școlare trebuie să țină cont de particularitățile de vârstă ale elevilor și de principiul corelației interdisciplinare, consideră Federația Națională a Părinților

Cu referire la programele școlare, Federația Națională a Părinților este de părere că „trebuie abordate conținuturile din perspectiva competențelor specifice, ținându-se cont de particularitățile de vârstă ale elevilor și de…
Vezi articolul