Ambasadorul Marii Britanii în România: Taxele pentru studenții români cred că vor fi duble, nu triple, după Brexit / Nu înțeleg de ce un student român s-ar duce în Marea Britanie pentru licență

6.352 de vizualizări
Andrew Noble / Foto: Facebook British Embassy
Cred că taxele pentru studenții români vor fi duble, nu triple, după Brexit, a declarat Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britaniei și Irlandei de Nord, vineri, după o întâlnire cu ministrul Educației. Diplomatul le-a declarat jurnaliștilor că i-a spus și ministrului faptul că ar fi o dovadă de maturitate a României dacă studenții s-ar duce la studii în Marea Britanie pentru master și doctorat, nu pentru licență.

Declarația vine după ce ministrul de stat pentru Universități, Michelle Donelan, a anunțat că studenții din toate țările Uniunii Europene, cu excepția Irlandei, nu vor mai beneficia de tarifele reduse aplicate studenților din Anglia, nici de accesul la împrumuturi pentru studenți, beneficii de care aveau parte cât timp Marea Britanie era membră a UE.

Taxele pentru studenții români

Reporter: Cu cât se vor scumpi taxele universitare din UK, pentru un student român, începând de anul viitor?

Andrew Noble: „Taxele pentru studenți români vor fi la fel ca pentru ceilalți studenți internaționali și acestea sunt fixate de fiecare universitate, independent”.

Reporter: Am citit că există posibilitatea să se scumpească și de trei ori față de ce se întâmpla înainte de Brexit?

Andrew Noble: „Va fi un nivel mult mai înalt, cred că dublu, nu triplu, dar este ceva foarte important, dar cum am spus acum la doamna ministru, dintr-un punct de vedere nu înțeleg de ce un student român s-ar duce în Marea Britanie pentru licență, pentru că în această țară aveți universități de foarte bună calitate. Eu cred că ar fi o soluție foarte bună să facă aici licența și după aia să veniți în Marea Britanie pentru master sau doctorat. Studenții români în Marea Britanie sunt aproape sută la sută pentru licență. Germanii care vin la noi sunt aproape sută la sută cei care vin pentru master. Și asta ar fi o maturitate a României dacă studenții ar rămâne acasă pentru licență și să vină mai târziu”.

Universitățile britanice înregistrează un record de aplicații în acest an, din partea studenților străini, în ciuda predicțiilor sumbre pe baza efectelor Brexit-ului și a pandemiei de coronavirus.

Astfel, numărul de aplicații ale tinerilor din afara Marii Britanii și a Uniunii Europene a crescut cu 9%, potrivit datelor anunțate de platforma națională de aplicații în sistemul universitar britanic, UCAS (Universities and Colleges Admissions Service). În cifre, asta înseamnă un total de 44.300 de studenți internaționali care au aplicat pentru a studia anul viitor în Marea Britanie.

Foto: Facebook/British Embassy


1 comment
  1. Suntem de acord cu acest domn, la nivelul de licenta competentele dobandite la facultatile din tara sunt similare cu cele din strainatate. De unde stim?
    De la fosti/actuali colegi care au urmat universitati de prestigiu, cum ar fi:
    University College London, University of Cambridge, Imperial College, Université Paris-Saclay, University of Coventry, si altele. Nivelul cursurilor la aceste universitati este similar cu cel din Romania, materia este aceeasi. Singura diferenta provine din ideea preconceputa a studentilor ca aici, in Romania, „nu se face nimic” si ca atare nici nu prea isi dau interesul, desi sunt profesori remarcabili si in tara. Sa mai spunem ca in anii 70-80-90 absolventii din Romania erau foarte apreciati in afara? La masterat si doctorat suntem de acord cu acest domn, este un context prolific pentru cercetare. Doar ca multi absolventi de doctorat nu isi gasesc niciun loc pe piata muncii cu acest doctorat si se orienteaza catre industrie, singura varianta acceptabila. De unde stim si aceasta? Tot de la fosti absolventi. Vestul nu este asa cum pare din Romania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada internațională de Matematică pentru Studenți SEEMOUS 2019: Studenții de la Universitatea din București, Politehnica București și Babeș-Bolyai – aur la competiția din Europa de Sud-Est

Șapte studenți din România au obținut medalii de aur la Olimpiada sud-est europeană de matematică 2019 (SEEMOUS 2019). Clasamentul este condus de studenții Dragoș Manea – Universitatea din București, Gyorgy…
Vezi articolul

PROIECT Masteratul didactic obligatoriu pentru oricine vrea să devină profesor. Disciplinele de studiu și condițiile de organizare / La masterul de un an lipsesc 4 discipline față de cel din prezent, iar practica are 50 de ore în plus

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat în consultare publică un proiect de ordin care reglementează înființarea și organizarea programelor universitare de masterat didactic și a celor de formare psihopedagogică…
Vezi articolul

EXCLUSIV Curtea de Conturi și-a trimis auditorii la Ministerul Educației, pentru a verifica decuplarea universităților de cercetare și schimbarea standardelor minimale pentru profesori. Curtea anunță că a emis în 2019 recomandările inspectate astăzi, după un raport acceptat fără „obiecțiuni” de Ecaterina Andronescu și Nicolae Hurduc

Curtea de Conturi anunță că o echipă de auditori ai instituției derulează în prezent o acțiune de „follow-up” la Ministerul Educației, prin care verifică modul „de ducere la îndeplinire a…
Vezi articolul

Scădere cu 2.770 de locuri fără taxă în facultăţile de stat, propusă de CNSPIS după ce numărul tinerilor care anul trecut aveau 17 ani s-a redus cu aproape 13 mii de persoane faţă de 2016

Numărul locurilor pentru licenţă, finanţate de la bugetul de stat pentru anul universitar 2020-2021, este de 61.000, potrivit propunerii făcute ministerului Educaţiei de către Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză…
Vezi articolul