An școlar 2025-2026. Condițiile specifice pentru ocuparea posturilor didactice în cadrul etapelor de transfer/pretransfer, publicate de inspectoratele școlare – documente

[jp_post_view]
Foto: @ Monkey Business Images | Dreamstime.com
Inspectoratele școlare au început să publice condițiile specifice pentru ocuparea posturilor didactice în cadrul etapelor de transfer/pretransfer, an școlar 2025-2026, conform calendarului oficial. În perioada 25 februarie – 3 martie, cererile profesorilor aflați în restrângere de activitate sunt înregistrate la inspectoratele școlare, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026.

Condițiile specifice se referă, printre altele, la lipsa sancțiunilor disciplinare, nota de la inspecția la clasă și calificativul din ultimii ani școlari.

Metodologia de mobilitate stabilește că pot fi stabilite condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în cadrul etapelor de transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar de către consiliul de administrație al școlii:

Art. 32 – „(4) Consiliul de administrație al unității de învățământ poate stabili condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în cadrul etapelor de transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar şi de modificare a repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră”, se arată în metodologia-cadru de mobilitate. 

Condițiile specifice depind de fiecare școală în parte.

ISJ Buzău – condiții specifice

ISJ Iași – condiții specifice mediul urban

ISJ Iași – condiții specifice mediul rural

ISJ Neamț – condiții specifice

Calendarul pentru completarea normei didactice și pentru restrângerea de activitate, conform metodologiei-cadru

5) Completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului școlar şi transferarea personalului didactic aflat în restrângere de activitate:

a) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei tuturor catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;

b) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2025;

c) afişarea la sediile unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE și pe paginile web ale acestora (dacă există) a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare; Termen: 24 februarie 2025

d) înregistrarea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, cadrelor didactice aflate în reducere de activitate, la inspectoratele şcolare; verificarea și avizarea dosarelor depuse de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 25 februarie-3 martie 2025

e) afișarea pe pagina web a inspectoratului şcolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluționarea reducerii de activitate; Termen: 4 martie 2025 

f) înregistrarea contestațiilor la punctajele acordate; Perioada: 5-6 martie 2025

g) soluționarea contestațiilor la punctajele acordate, în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 7 martie 2025

h) organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar; Perioada: 4-7 martie 2025

i) depunerea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, de către cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE; Perioada: 26 februarie-6 martie 2025

j) analiza în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE a solicitărilor și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 10 martie 2025

k) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor, la unitatea de învățământ/CJRAE/CMBRAE, privind acordurile/acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, de către personalul didactic care solicită transfer consimțit între unitățile de învățământ; Perioada: 10-11 martie 2025

l) soluționarea contestaţiilor privind acordurile/acordurile de principiu pentru transfer emise de unitățile de învățământ/ CJRAE/CMBRAE în consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 12 martie 2025

m) depunerea acordurilor/acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 10-13 martie 2025

n) soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:

  • (i) cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie pe perioadă determinată;
  • (ii) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer;
  • (iii)cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată;
  • (iv)cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată; Termen: 14 martie 2025

o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a reducerilor de activitate; Perioada: 17-18 martie 2025

p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar; Termen: 19 martie 2025

q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ţinând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 19-24 martie 2025 

Foto: @ Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Lista profesorilor care intră în restrângere de activitate din anul școlar 2025-2026, publicată de inspectoratele școlare
Evaluarea profesorilor care participă la etapele de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. Care sunt criteriile și cum se acordă punctajele pentru studii, grade didactice, activitate metodică și vechime. Descarcă fișa de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FSLI anunță că depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice: „Şcolile devin un spaţiu al violenţei, al fricii şi al nerespectării legilor”

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunță că va depune din nou în Parlament iniţiativa legislativă prin care se oferă protecție cadrelor didactice în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției. FSLI susține…
Vezi articolul
Inspecția specială

ULTIMA ORĂ Inspecțiile școlare se vor derula online, în Capitală. Inspectorii vor intra pe platformele digitale odată cu elevii și profesorii, iar accentul cade pe verificarea calității lecției online – anunță inspectorul care a preluat conducerea ISMB

Inspecțiile școlare de specialitate se vor derula online, a anunțat în această dimineață inspectorul școlar adjunct din București Liliana Toderiuc, în cadrul unei declarații de presă organizate alături de ministrul…
Vezi articolul

Comparație între sistemul educațional norvegian și cel românesc, făcută de învățătoarea Georgeta Safta de la Școala Gura Văii, Vâlcea: Fiecare elev norvegian are o persoană de încredere în școală în fața căreia să se poată deschide. Noi nu prea punem preț pe starea copilului

Elevii din Norvegia au în școală persoane de încredere, acestea pot fi cadre didactice sau personal auxiliar, oameni în fața cărora elevii să se deschidă și care să știe în…
Vezi articolul

FOTO Construcția unui nou liceu tehnologic a demarat la Sebeș, Alba. Va avea 900 de elevi, iar investiția din fonduri europene depășește 27 de milioane de lei / Primarul a pus o carte la temelie

Un volum cuprinzând memoriile academicianului Dorin Pavel, considerat părintele hidroenergeticii moderne, nepotul lui Lucian Blaga, a fost depus, miercuri, de către primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor, la temelia noului liceu…
Vezi articolul