BAC 2022 Ultima zi în care elevii de clasa a XII-a susțin evaluarea competențelor digitale / Marți începe evaluarea competențelor la limba străină: Nu se admit întreruperi în timpul audierii textelor, potrivit procedurii

3.081 de vizualizări
Regulile examenului de Bacalaureat
Foto: Pexels.com
10 iunie 2022 este ultima zi în care elevii de clasele a XII-a și a XIII-a susțin evaluarea competențelor digitale, sesiunea iunie-iulie, potrivit Ministerului Educației. Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională se desfășoară în perioada 14-16 iunie, conform sursei citate anterior.
  • Amintim că peste 126 de mii de absolvenți de liceu s-au înscris în cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat. Edupedu.ro a scris că peste 40 de mii de elevi de clasa a XII-a din generația curentă nu s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, potrivit datelor oferite de Ministerul Educației și consultate de Edupedu.ro. Mai multe detalii aici.
  • Mai amintim că Sorin Cîmpeanu a declarat săptămâna aceasta că „numărul celor înscriși la Bacalaureat este cel mai mic din istoria postdecembristă a României. Și înainte de 1989 aveam, de asemenea, un număr mult mai mare”. Mai multe detalii aici.

În privința evaluării competențelor digitale, „fiecare examinator acordă un punctaj exprimat printr-un număr întreg cuprins între 0 și 100. Punctajul final al fiecărui candidat se calculează ca media aritmetică a punctajelor celor doi examinatori, rotunjită la cel mai apropiat întreg. În cazul unei fracțiuni de 0,50 puncte, rotunjirea se face în favoarea candidatului, la numărul întreg imediat superior”.

În funcție de punctajul final obținut, se stabilește nivelul de competență digitală a candidatului, după cum urmează:

  • 20-30 de puncte – utilizator începător;
  • 31-55 de puncte – utilizator de nivel mediu;
  • 56-74 de puncte – utilizator avansat;
  • 75-100 de puncte – utilizator experimentat;

Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională se face prin trei tipuri de probe, conform procedurii:

  • proba de înțelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute, în cadrul căreia se evaluează competențele privind receptarea textului audiat;
  • proba scrisă, cu durată de 120 de minute, în cadrul căreia se evaluează competențele privind receptarea textului citit și producerea de mesaje scrise;
  • proba orală, cu durata de 10-15 minute, în cadrul căreia se evaluează competențele privind producerea de mesaje orale și interacțiunea orală;

La proba de înțelegerea unui text audiat, instrucțiunile pentru candidați sunt citite de către un membru al comisiei / asistent, în limba română / maternă, în fiecare sală de examen. Instrucțiunile standard, pentru toate limbile moderne la care se organizează examen, sunt următoarele:

„Veți asculta două materiale audio diferite, fiecare de câte două ori. Pentru fiecare dintre acestea, veți avea la dispoziție aproximativ un minut pentru a citi întrebările de pe foaia primită. Prima audiere a materialului va fi urmată de un minut de pauză în care puteți începe să răspundeți la întrebări. A doua audiere a materialului va fi urmată de două minute de pauză, pentru a vă definitiva răspunsurile. Aceleași etape se vor succeda și în cazul celui de-al doilea material audio.”

În document apare că nu se admit întreruperi în timpul audierii textelor și se iau măsuri pentru a se asigura audiția în condiții optime.

Proba scrisă a probei de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională este structurată în două părți:

  • prima parte a probei scrise evaluează competența de înțelegerea unui text citit;
  • partea a doua a probei scrise evaluează competența de producerea de mesaje scrise;

În privința probei orale, fiecare bilet conține câte trei întrebări de dificultate progresivă, pe baza cărora profesorii examinatori stabilesc încadrarea candidatului în unul dintre nivelurile A1-B2, atât pentru componența de producere de mesaje orale, cât și pentru componența de interacțiune orală. „Nu se admite schimbarea biletului de examen”.

Citește și:
BAC 2022 Elevii de clasele a XII-a și a XIII-a susțin evaluarea competențelor digitale în perioada 8-10 iunie
BAC 2022 Sfaturi pentru proba de competențe digitale de la profesoara Alexandra Stroe, Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia: Elevii trebuie să salveze ce lucrează doar în folderul de examen, doar astfel evaluatorii le găsesc și le notează
BAC 2022 Sfaturi pentru proba de competențe lingvistice, Limba engleză, de la profesoara Ancuța Gheorghe, Colegiul “Ion Kalinderu” din Bușteni: La proba de exprimare orală, modul de prezentare în fața comisiei contribuie la crearea unei imagini a elevului fie bine pregătit, fie lipsit de încredere
BAC 2022 Sfaturi pentru proba de competențe lingvistice, Limba franceză, de la profesoara Corina Popa, Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia: Dacă v-ați rătăcit prin Paris, sunteți singuri și trebuie să ajungeți la hotel sau la gară, important este să comunicați, chiar dacă greșiți un subjonctiv sau o concordanță la indicativ
BAC 2022, sesiunea iunie-iulie. Peste 126.000 de absolvenți de liceu sunt înscriși la probe. Ministerul anunță calendarul oficial al probelor de competențe / În situația în care un candidat refuză să răspundă la proba de competențe, se consideră că nu a susținut proba
Sorin Cîmpeanu: Numărul celor înscriși la Bacalaureat este cel mai mic din istoria postdecembristă. Scăderea este de-a dreptul dramatică
Profesorii și directorii de licee nu mai înscriu elevii la Bac ca să nu își desființeze școlile și posturile? – analiză
Peste 40 de mii de elevi care au fost anul acesta în clasa a XII-a nu s-au înscris la Bacalaureat 2022, cei mai mulți din ultimii 4 ani – analiză
Ministrul Educației califică drept îngrijorător “trendul descrescător” al candidaților înscriși la Bacalaureat / Unul dintre motive este pandemia, spune Sorin Cîmpeanu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Nicolae Istudor spune că Academia de Studii Economice, instituție care se declară „independentă față de religii”, este o “instituție credincioasă”. El anunță cenzurarea “comentariilor negative” – Reacție în controversa icoanelor date ca premiu pentru studenții de nota 10

Rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) din București spune că universitatea pe care o conduce este “o instituție credincioasă”, potrivit Euronews România. Totodată, el este citat vorbind despre o cenzurare…
Vezi articolul

Doar 17% dintre elevi au apelat la consilierul școlar, deși acesta este prezent în școală, arată un raport privind starea de bine și sănătatea mintală a elevilor de gimnaziu din România / Elevii nu se simt integrați, nu au încredere în ei înșiși sau nu își pot gestiona emoțiile și așteptările legate de performanță

Foarte puțini elevi (17%) s-au adresat unui consilier școlar pentru a discuta individual despre o problemă, potrivit Raportului privind analiza stării de bine și a sănătății mintale a copiilor din…
Vezi articolul

Părinții elevilor de la un liceu din Suceava, puși să plătească 60 de lei de copil pentru ca școala să cumpere un catalog electronic de la o firmă, lucru interzis prin ordin de ministru / Directoarea spune că nu sunt obligați și că școala are bani să cumpere catalogul prin Asociația de părinți / Secretarul de stat Sorin Ion: Este interzis. Exact asta nu am vrut să se întâmple, să se ceară bani de la copii / Nu poate lua o asociație de părinți această hotărâre

Mai mulți părinți ai căror copii învață la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava ne-au semnalat faptul că profesorii diriginți le-au cerut, la îndemnul conducerii școlii, suma de 60 de…
Vezi articolul