Bugetul pentru bursele elevilor a ajuns în 2025 la o valoare record de 6,4 miliarde de lei, adică 1,2 miliarde de euro, de trei ori mai mult decât bugetul Cercetării, care este de 2.1 miliarde de lei. Astfel că, bugetul pentru bursele elevilor trebuie dimensionat pornindu-se de la nivelul anului 2023, înainte de introducerea prin legea 198/2023 a unor angajamente nesustenabile, conform planului de guvernare, propus de premierul desemnat Ilie Bolojan.
- Daniel David, actualul ministru al Educației și Cercetării, a primit aviz favorabil cu majoritatea voturilor, în comisiile de învățământ reunite ale celor două camere ale Parlamentului.
- Cabinetul Bolojan se va prezenta azi în Parlament cu programul de guvernare. Vezi aici propunerile din Educație din programul de guvernare
- Ministrul Daniel David a declarat in mai 2025 că „bursele elevilor de multe ori nu reflectă performanța, însă trebuie să reflecte două lucruri, performanța și nevoile sociale de incluziune” . Întrebat dacă va schimba ceva în acest sens, ministrul Educației a spus că va schimba criteriile de acordare a burselor școlare, „dacă cineva din noul guvern își asumă acest lucru”.
La suma record de 6,4 miliarde de lei s-a ajuns prin creșterea numărului de burse și a cuantumului minim, precum și prin criterii care au dus la „bursele de merit Ligia Deca”, burse pentru elevi care au intrat la liceu cu medii de 1, 2 si 3.
Peste jumătate dintre elevii din clasele VI-XII primesc bursă de merit, iar circa 600.000 au avut anul trecut media generală între 9,50 și 10, în creștere cu 142% față de precedentul an școlar, conform unei analize Edupedu.ro din 2025.
„Analiza sistemului de burse:
- Bursele trebuie să reflecte adecvat două lucruri: suportul pentru condiții socioeconomice dificile și/sau pentru excelență educațională.
- Bugetul trebuie dimensionat pornindu-se de la nivelul anului 2023, înainte de introducerea prin noua legislație (legea 198/2023) a unor angajamente nesustenabile. Dimensionarea se va face prin raportare la practici europene și la condițiile de sustenabilitate pe care și le permite țara.
- Ținând cont de faptul că bursele nu se impozitează, fondul de burse/bursele care se raportează la salariul minim pe economie se va raporta la valoarea netă a salariului minim”, conform planului de guvernare.
Număr record de elevi care primesc burse în anul școlar 2024-2025
În 2022, numărul de beneficiari de burse a fost de 537.477 de elevi, din care 347.000 de burse de merit (prin luarea în calcul a pragului de medie de 9.50) și 156.000 de burse de ajutor social.
În acest an școlar se acordă 1,7 milioane de burse pentru elevi, conform raportului de activitate a fostului ministru al Educației Ligia Deca, care nu precizează însă și cu câți bani se plătesc aceste burse:
- Bursă socială – peste 835.000 de beneficiari
- Bursă de reziliență – aproape 154.000 de beneficiari
- Burse de excelență olimpică I și II – peste 2.700
- Bursă tehnologică – aproape 61.000
- Bursă pentru susținerea mamelor minore – peste 900
Creșterea bugetului de burse școlare din 2022 până în 2025
În anul 2022 a fost alocată suma de 0,9 miliarde de lei de la bugetul de stat pentru bursele elevilor, in 2023 suma de 2,3 miliarde, în 2024 au fost alocate 4.9 miliarde de lei, iar estimarea pentru 2025 este de 6,4 miliarde de lei, adică 1,2 miliarde de euro, conform ministerului Finanțelor.

Buget 2025 pentru burse – Sursa: Ministerul Finanțelor

Buget pentru burse 2023, 2024, 2025 – Sursa: Ministerul Finanțelor

Informații de context despre bursele școlare
Sistemul actual de burse a fost inventat și aplicat de echipa ministrei Ligia Deca prin noile legi ale Educației și mai apoi prin legislația subsecventă. Fiind aplicate pentru prima dată în anul școlar 2022-2023, bursele de merit pe noua lege au fost acordate pentru primii 30% dintre elevii din fiecare clasă, în ordinea descrescătoare a mediilor.
Acest criteriu ar fi fost introdus la propunerea Consiliului Național al Elevilor, conform organizației, însă Ministerul Educației nu a făcut niciun studiu de impact pentru el.
Asta s-a văzut în practică, atunci când peste 8.500 de elevi (în special de clasa a IX-a) au primit burse de merit de 450 de lei pe lună în anul școlar trecut, timp de un an întreg, deși intraseră la liceu/școala profesională cu medii de 1, 2, 3, 4 și 5. Edupedu.ro a denumit acele burse „bursele de merit Ligia Deca”, pentru că au fost generate de un mesaj pe Facebook al ministrei care contrazicea proiectul de metodologie de acordare a burselor – analiza integrală aici.
Bursele de merit pentru 30% dintre elevii din fiecare clasă, indiferent de media acestora, au fost susținute de mai multe persoane din ONG-uri satelitare Ligiei Deca, precum și de asociații și companii. ARDOR, Teach for Romania, Asociația ROI, BRIO, Școala Questfield, Organizația Umanitară Concordia, Tineri pentru Tineri au semnat un comunicat de presă emis de Consiliul Național al Elevilor și Coaliția pentru Educație în care se arăta că bursele acestea: „pot crește concomitent echitatea din sistem și motivația elevilor de la toate nivelurile și filierele”.
Sistemul s-a dovedit falimentar, chiar Ligia Deca anunțând la câteva luni distanță că o să modifice criteriile și că va introduce o nouă bursă, cea de reziliență. În plus, Ligia Deca a introdus și un prag pentru bursa de merit – 9,50. În urma introducerii pragului nou, mediile elevilor au migrat și ele spre acest prag,, de la 246 de mii de elevi cu medii între 9,50 și 10 în 2022-2023, la circa 600 de mii de medii între 9,50-10 în anul școlar 2023-2024, conform analizei Edupedu.ro.
Cuantumul minim al burselor a fost în anul școlar 2022-2023 același ca în anul școlar 2021-2022:
- 500 lei, pentru bursa de performanță;
- 200 lei, pentru bursa de merit;
- 150 lei, pentru bursa de studiu;
200 lei, pentru bursa de ajutor social.
În anul școlar în 2023-2024 Cuantumul minim al burselor pentru elevi a crescut și a fost prevăzut în noua lege a învățământului preuniversitar.
- Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
- Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
- Bursă de merit : 450 lei
- Bursă socială: 300 lei
- Bursă pentru mame minore: 700 lei
- Bursă tehnologică: 300 lei
Pentru anul școlar 2024-2025, cuantumul minim al burselor a fost stabilit modificand legea prin OUG nr. 95 din 28 iunie 2024
(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru anul școlar 2024-2025, cuantumul minim al burselor este stabilit după cum urmează:
a) bursă de merit – 450 lei/lună;
b) bursă de reziliență – 300 lei/lună;
c) bursă socială – 300 lei/lună;
d) bursă tehnologică – 300 lei/lună.
De menționat că și pentru anul scolar 2025-2026 s-a stabilit cuantumul minim al burselor pentru elevi, prin aceeași ordonanță de urgență.
(3^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru anul școlar 2025-2026, cuantumul minim al burselor este stabilit după cum urmează:
a) bursă de merit – 450 lei/lună;
b) bursă de reziliență – 300 lei/lună;
c) bursă socială – 300 lei/lună;
d) bursă tehnologică – 300 lei/lună, potrivit legii.
40 comments
Trebuie sa fim de acord ca BUGETUL bursele elevilor NU poate fi de 3 ori BUGETUL CERCETARII.
Elevii invata pentru a dobandi competente si cunostinte care sa-i ajute in viata adulta, nu pentru banii primiti ca bursa.
Cresterea NUMARULUI de burse de merit nu a condus la cresterea numarului de MEDII peste 9,50 de la examenul de BACALAUREAT – deci se dau bani pentru rezultate care se obtineau si fara acesti bani = risipa.
Cresterea numarului de burse sociale, ar fi trebuit, la randul ei sa conduca la cresterea PROCENTULUI de promovare a BACALAUREATULUI.
Interventia de ajutor a statului NU trebuie sa fie direct in bani care sa mearga la parintii elevilor, ci mai degraba, acolo unde situatia o impune, achitarea mesei si a cazarii in internatele scolare, vouchere pentru rechizite si haine cu restrictii pentru modul de cheltuire a lor.
Pentru elevii performati, vouchere pentru intrare la diferite evenimente culturate, participare la evenimente stiintifice, pentru achizitia de licente pentru software, componente hardware etc.
Este mult prea mult ca sa se cheltuiasca in preuniversita de 3 ori bugetul de cercetare al tarii!!!
Eu propun sa revenim la vechiul mod de acordare a burselor. Elevii cu medie peste 9.50 primesc bursa, nu 15%, nu 30%, ci toți. Este o nedreptate sa oferi bursa doar la 15% dintre copii.
Intr-un liceu de elita sunt copii cu medii de 9.62 care nu ar mai lua bursa din cauza acestei legi, dar un copil de media 9.2, de la un liceu slab, ar lua. Vreti sa spuneti ca acel copil cu 9.62 nu a invatat si ca nu merita bursa?
Total dezgustată, copil olimpic național, cls.a XI-a, cu ore multeeeeeeee, zilnic de studiu, satisfacția a fost că a ajuns unde a vrut, își atinsese obiectivul, să ia premiu la etapa națională. Astăzi, dezamăgit, frustrat, dezgustat de ceea ce dl.ministru decide. Să tai de la elevi olimpici, să lași burse pentru mame minore, încurajare pentru adolescente de a da naștere. Rușine, în loc să îi motivezi, să îi recompensezi pe acești elevi, care muncesc, se auto-depasesc. Plus, vii acum si spui că se aplică din anul scolar ce urmează!??? Unde e predictibilitatea? Câtă dezamagire, dupa un an de munca, stii regulile, le indeplinesti, stii ca indeplinesti criteriile, si deodata, nu, nu vei mai primi.
Nu este adevarat ,eu am luat bursa de merit timp de doi ani o da ta cu media 9,88 si o data cu media 9,70 si nu am primit timp de doi ani fix 450 de lei.
Primeam cate o data 350 alte ori 380 dar nici o data nu am primit 450 de lei pe luna si nu doar eu ci miide alti colegi asa ca nu va mai plangeti ca bursa este prea mare cand voi o reduceti
poate nu am înțeles eu, dar poate ministru e confuz sau încearcă să păcălească pe restul.
din câte îmi amintesc anii trecuți se putea lua bursă cu media 1-2-3 la anumite licee nedorite de nimeni.
din câte știam era o limită de 30%, dar care s-a schimbat în sensul că peste 9.50 le au toți și limita se aplica pentru a susține și cei cu rezultate ceva mai slabe.
Trecerea la 15% din clasa e aberantă. există like cee sau clase de elită unde concurenta e acerbă.
ok, poate schimbam la 5-8. dar un elev de liceu cu media 9.50 tot știe câte ceva.
Să spui că nu dai burse la elevii de la un liceu de top cu medii de 9.9 ca să dai la niste școli de duzină la 9 la gimnaziu e aberant
Iar despre bursa medicala nu se mai mentioneaza nimic…sper ca nu o taie si pe asta
Și apropo domnule ministru în câte luni ați plătit cuantumul integral al bursei de merit? Parlamentarii și miniștrii de ce nu sunt plătiți tot în funcție de numărul zilelor lucrătoare? Cred că economia ar fi mai mare!
Dar dl Bolojan și olimpicul Dan se gândesc să reducă deficitul pe seama învățământului. Dar mai bine nu închidem complet școlile și „noi muncim noi nu gândim” și scăpăm de deficit și mai cumpărăm niște elicoptere (model 1970) și rachete franțuzești?
Într-o clasă foarte bună în care 23 de elevi (dintr-un total de 29 elevi) au media peste 9,50 și au avut un total de 31 de premii la Olimpiadele și concursurile școlare din care 5 la etapa națională a acestora va trebui să dau 4,35 burse? Domnule ministru în aceste condiții cred că elevii mei o să vă doneze banii de bursă pentru plata chiriei dumneavoastră în București și vor lua serios în calcul alternativa plecării din țară. Statul își bate din nou joc de ei!
Gata ,ati gasit solutia de unde să luati bani!!Nu va este rusine să luati banii copiiilor care chiar s-au străduit???Pai copilul meu care a reusit sa termine cu media 9.70 clasa 11a la un profil deloc usor,nu se mai incadreaza la bursa de merit,bani pe care îi merita.Anul acesta nu s-a mai incadrat nici la bursa monoparentala ca se tine cont de venit,de parca nu este crescut tot de un parinte singur,in anul urmator scolar nu va mai lua nici un fel de bursa!!De ce nu taiati pensiile speciale!Nu stimulati deloc copiii care chiar învața!Vă bateți joc de ei!
Cu siguranță acum se va acoperi gaura din buget. Chiar nu le este rușine?! Doamne, în ce tara trăim!
Elevii care au peste 9,50 s-au chinuit extrem de mult, au invatat, au perseverat, ca sa ajunga la performanta aceasta…. Nu este normal sa afle in vacanta de vara, dupa ce s-a incheiat anul scolar si s-au calificat, teoretic pentru a obtine bursa, ca nu mai sunt eligibili….
Puteti sa aplicati cu anul scolar 2026-2027. Predictibilitate…..
Cum sa schimbi regulile in timpul jocului? Atatia copii din tara asta s-au straduit sa isi ia o medie de 9.5 in anul scolar curent pentru a-si castiga banii stiind ca astea au fost criteriile… Cum vor fi impulsionati copiii astia oare, cat de frustrati vor fi ca nu au prins bursa cu medie de 9.5-9.6 desi ei au indeplinit conditiile? Primii 15% din clasa de 27 elevi inseamna 4 copii care s-ar incadra la bursa de merit. Acum progresul elevilor saraceste tara asta??????????????
Nepoata-mea a mai luat teapa o data cand ii zicea maica-sa sa invete si la alte materii ca conteaza la examenul national si s-a schimbat cu 1 an inainte.
ca de obicei totul se face fara a se tine cont de realitate!
dupa aberația din trecut in care luau bursa de merit (in functie de procent!) si cei cu medii de 6 sau 7…acum(tot cu acest procent de 15%) nu vor lua bursa și cei cu media 10!!!
Concret exista licee de top (la care s a intrat cu 9.70) in care sunt 5 sau 6 elevi cu media 10…
La o clasa de 30 de elevi dupa aplicarea fatidicului15% vor lua bursa 4.5 elevi.
Evident ca nimeni nu s a gândit ca pot fi mai.multi copii excepționali intr o clasa dar la ces sau etnie nu se atinge nimeni de criteriile de performanta.
Intr adevar, fac parte din elevii unui liceu de top si la mine in clasa din 27 de elevi 7 au fost cu media 10, inca 5 cu media 9,97, si sa nu mai cobor sa spun ca au fost 20 elevi peste media 9,5. In acest context, nu primesc nici macar toti elevii cu media 10 bursa, insa daca altii au “norocul” de a invata la un liceu mai “prost” o sa ia bursa si cu 9.60. Acel elev in cazul unui liceu bun nu va primi nimic, doar pt ca si a dorit sa invete si s a chinuit pentru a ajunge in acel liceu. Rusine mare pentru toti acesti oameni care nu se gandesc deloc la viitorul copiilor si la cat de frustant ar fi pentru un elev sa nu ia bursa desi are media 10 doar pt ca numele lui incepe cu o litera de la finalul alfabetului si nu ajunge sa se incadreze in acel procentaj
Poate se face dreptate acum. un copil cu 4 calificari si mentiuni la olimpiadele nationale are aceeași bursă ca restul elevilor care nu au ajuns măcar la o etapă judeteana
E ok.Erau prea multe burse și mulți cu note foarte mari nemeritate date la presiunea directorului,dirigintilor(ca e amărât și nu are dar bani de încălțăminte de firma ,de telefon mai scump ca al meu etc are!).Se alimentează lăcomia,inpostura, prostia fără limite care este răsplătită cu burse de merit!!
Majoritatea care se bucura sunt rromani sau rromanes romanizati dar li se vede nația prin comportament. Nu au leac!De unde vin ei este evident acest lucru.
Asa este ,copii se ” strofocau” la toate materiile pentru ceva note mai mari, sa-si poată menține bursa , in cazul acesta vor invata la ce vor avea nevoie pentru examenul de bacalaureat , examenul national , la celelalte o sa mai vadă daca o sa fie nevoie .
Oricum la noi abandonul scolar era in floare, mai frecventau scoala pentru acesti banuti, abia acum o sa fie cu adevarat chiul si abandon.
Daca cadrele didactice nu iau atitudine sau nu vin cu o propunere o sa se ajunga sa predea doar la cativa elevi .
La noi nu sunt stimulati cu nimic , mai erau stimulati de cativa banuti
OARE DE CE NU TAIE PENSIILE SPECIALE ?
Chiar nu va este rușine , sa faceți așa ceva??? In copiii va gândiți să loviți ? Dar salariile aberante de la stat? Dar pensiile nesimțite? Dar toate facilitățile pe care vi le -ati votat și pe care le votați?
Nu, nu romii beneficiază de aceste burse ( mă refer in special la cele de merit)
Copilul meu ,a terminat cl a X a cu 9,72 și potrivit noilor reglementari nu va mai lua bursa…pe bune?
cum să schimbați lucrurile din mers…a fost o lege ,copiii au învățat ,s – au bucurat că vor lua o bursă pt rezultate și acum veniți și îi ” pedepsiți”
De ce? pt ineficiența voastră, pt ca voi sa va mențineți privilegiile
Imi e sila!
În ceea ce privește acordarea bursei de merit, valoarea de 450 lei s-a primit integral DOAR ÎN DOUĂ LUNI, iar într-o lună nici aia cu 1 leu ~ RON, pentru că aceasta se calcula cu formula (CmB/NZL) x (NZL – NZV), unde:
CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru;
NZL = număr de zile lucrătoare din luna respectivă;
NZV = număr de zile de vacanță din luna respectivă. Ce putem înțelege de aici? Faptul că au mințit că vor acorda cuantumul MINIM de 450 lei, iar acum noua conducere se plânge că s-a cheltuit mai mult…
Valorile acordate în fiecare lună sunt:
Septembrie și Octombrie ~ oferite în Noiembrie: 715 lei;
Noiembrie ~ oferită în Decembrie: 428 lei;
Decembrie ~ oferită în Ianuarie: 338 lei;
Ianuarie ~ oferită în Februarie: 352 lei;
Februarie ~ oferită în Martie: 307 lei ;
Martie ~ oferită în Aprilie: 425+24=449 lei;
Aprilie ~ oferită în Mai: 327 lei;
Mai ~ oferită în Iunie: 450 lei.
Suma totală acordată = 3366 lei (probabil va fi oferită și suma pentru Iunie în Iulie). Dacă s-ar fi acordat suma minimă de 450 lei, totalul ar fi fost de 3600 lei ~ în cele 8 luni. S-au acordat bursele pentru a stimula elevii, iar acum se plâng că este prea mare investiția și că a crescut numărul beneficiarilor. Normal că a crescut, dacă au fost încurajați de sumele primite.
Aveti foarte mare dreptate, e doar o scuza a ministrului educatiei
Copilul cel mare, premiant la finalul clasei a zecea, al doilea din clasă la un Colegiu de Informatică, mi-a spus, după ce a citit știrea, că în cazul în care bursa îi va fi diminuată, din viitorul an școlar va învăța doar la materiile din care va susține bacalaureatul și examenul de admitere la facultate, iar la restul se va „strofoca” pentru un 5 sau 6….
Nu știu cum să-l motivez, să-i zic că învață pentru el, să-și dezvolte intelectul…. generației lor, de 17-18 ani, nu poți să le „livrezi” îndemnuri guvernamentale!
Nu e normal sa te duci la școală pentru burse sau scopul tău în viata sa fie bursa.Pai unul ca asta dacă se face doctor ,te lasă sa mori dacă nu ii iese banul cum vrea el!!
Nu am empatie pentru leșinați după bani nici dacă sunt mici ,nici dacă sunt mari.Nu l-ati educat bine absolut deloc.Va va trimite la azil sa scape de dumneavoastră daca va fi mai bănos pentru el.
Dacă era profesor acea dosar personal pentru luat plicuri și făcea toate grevele pentru mărirea de salariu.
De ce vi se pare normal ca un mucos sa facă scandal ca nu ia bursa și un profesor care muncește și are familie sau doar trebuie sa se întrețină trebuie sa își sacrifice munca și viata ca să va dea vouă bani nemunciți?Sa înveți nu e muncă.
Cum puteti afirma ca sa inveti nu e munca? Este chiar foarte multa munca si efort depus, intr adevar ca sa iei un 7 nu depui munca sa inveti, dar pt 10 intr un liceu de top trebuie sa stai minim 6-7 ore ZILNIC, ceea ce in multe cazuri duce la oboseala psihica si depresie a copiilor, dar normal ca nu va intereseaza, vreti doat sa continuati toata aceasta frustare in masa, un elev munceste mult mai mult decat un profesor si mai ales daca acel profesor nu isi face treaba cum trebuie si exista multi, deci haideti sa nu tragem concluzii pripite, un student la medicina stimata doamna se pregateste 3 ani doar ca sa DEA ADMITEREA, sa nu mai spun de multitudinea de ani de studii dupa ce intra la facultate, deci afirmatia ca “nu ii iese banul asa cum vrea el” este total aberanta, nici nu va imaginati cata munca si in acelasi timp si bani cheltuiti sunt in spatele unui om care vrea sa devina medic, chiar ma simt dezamagita de atutudinea dumneavoastra nerespectabila.
Atitudine nerespectabila?Serios?Exista asa ceva?Romana e o enigma pentru unii!😂😂😂
Trei ani doar sa intre la o facultate,fie ea și de medicină!Cum plănuiește sa iasă de acolo ca intratul e cea mai ușoară parte?
😂😂😂
Sunt de acod ca elevii nu se duc la scoala pentru bani dar daca tot dai burse elevilor macar sa existe criterii de competenta coerente ca d-aia e scoala.
Unui elev care vine cu o medalie de AUR de la IMO, IPHO, etc.. nu poti sa-spui ca nu mai are voie sa primeasca bursa (de facto o sa primeasca 0 (zero) lei bursa) si in acelasi timp un elev de la unele scoli profesionale o sa primeasca 3-400 de lei bursa doar pentru ca exista si nu l-a scuipat inca pe profesor.
Bursele sunt problema? Ne auzim un pic. Dl ministru sa și facă ordine în minister și sa se gândească ce poate sa taie de la el. Dacă am ajuns la bursele copiilor sper sa câștige ceilalți cu 100% din voturi. Proeuropean, manuale canci, școală verde, altfel niște forme fără fond. Treziți va, România are copii care se culca nemâncați ca să va imbuibati voi ăștia care de 35 de ani nu v ați imbuibati destul!
Da, bursele sunt marea problema. au crescut in doar 3 ani de la 188 milioane la 1,2 miliarde de euro. Prin comparatie pensiile speciale sunt undeva la 35 de milioane de euro. Aceasta lafaiala si nebunie nu poate continua.
Bursa raportata la salarul minim pe economie este cea de excelenta olimpica I, deci lovim exact in cei mai buni elevi din tara. As intelege impozitarea cu 10 % a bursei, dar daca se face raportarea la salarul net, atunci ar trebui ca elevii care beneficiaza de aceasta bursa sa beneficieze si de perioada de cotizare la sistemul de pensii.
sa taie pensiile speciale ale *specialilor*, indemnizatiile lor.. etc etc… culmea… dau in elevi… ei aduc saracia tarii. scarbe ordinare!
De verificat cum se dau notele pt burse! Un copil care ia nota 10 pe un proiect și nu știe nicio boaba de istorie sau geografie! Alta speta: nu este prezent în clasa elevul și primește nota! Sau, și mai rău: lipsește, aduce scutiri de miri unde, sunt clase unde s-ar putea declara ușor o epidemie daca ar fi sa se analizeze scutirile, și are bursa! 🙁Este o lipsă de respect pt tot ceea ce ar tb sa fie Educație!
Adevărul e că bursele elevilor fac gaură în buget, nu pensiile speciale, nu sinecurile, nu evaziunea fiscală.
Bravo guvernanților, ați găsit cea mai bună soluție pentru demotivarea copiilor, bursa respectivă le mai dădea încredere și se simțeau apreciați pentru munca depusă… și mă refer strict la bursele de merit, cele peste 9.50.
Deci incepem programul de austeritate cu bursele copiilor… Bravos natiune!
Jos labele de pe bursele copiilor. Dacă îndrăzniți să vă atingeți de ele, pregătiți-vă de niște proteste ample. Tăiați atunci și salariile profesorilor. Cum adică sunt 6.000-12.000 Ron pentru un singur profesor, dar nu se găsesc 400 pentru un copil. Luați-vă gândul de la bursele, altfel va fi urât. Foarte urât.
Lăsați banii copiilor care învață, sunt sume simbolice față de cât ar merita; acordați salarii corecte profesorilor care au rezultate de succes cu elevii!
Și bursele sociale se dau aiurea. Părinții lucrează la negru, vilă, mașini, excursii în străinătate, dar pe hârtie venitul destul de mic ca să se încadreze la bursă socială. Ar trebui oricum să o dea primăria prin serviciul de asistență socială care poate la o adică să facă și o anchetă socială corectă. La școală să rămână doar bursele ce țin de activitatea școlară ( medii, rezultate la olimpiadă).
Nu e ca si cum Bolojan ar vrea raul cuiva. E doar o reparatie a tampeniei facute de Deca. Va aduce bani la buget si nu vor mai fi primiti si cheltuiti e bere si tigari de toti tampitii cu media 4.
Gata cu pomana electorala. Au trecut alegerile. V-ati bătut joc si de cuvintele bursa de merit. Le-ati dus in derizoriu.
Ati dezbinat copiii, i-ati inrait. Totul pentru bani.
Acum reparati.
Înapoi la semestre.
Înapoi la manual unic.
Înapoi la recuperarea demnității profesorului.
Înapoi la uniforme.
Înapoi la disciplina.
Inapoi la valori morale.
Inapoi la responsabilitate.
Inapoi la seriozitate.
Inainte evaluare online standardizata.
Inainte meritocratie.
Bine că ați descoperit gaura neagră din buget! Lăsa-ți-le banii elevilor, că face economie Nicușor Dan deoarece va călători cu avion de linie că Maya Sandu, nu cu avion privat ca fostul…
Aici era economia, la bursele elevilor?
Singurul ministru care face analize este cel de la Ministerul Educației, restul…va urma?
Da, acolo e problema, cand cresti bursele de 188 milioane la 1,2 miliarde de euro. da, ai o mare problema si un gauroi nejusitifcat in buget. Pensiile speciale atat de blamate si mentionate de toti ignorante abia se aduna la 35-40 de milioane de euro.