ANALIZĂ Cel mai mare număr de elevi cu medii sub 5 admiși la liceu din ultimii 4 ani – echivalentul a 643 de clase. Creștere cu 33% față de anul trecut

[jp_post_view]
Foto: Edupedu.ro
Peste 16.000 de elevi cu medii sub 5 la admiterea de anul acesta au fost repartizați la licee din toată țara, arată datele publicate de Ministerul Educației. Este cel mai mare număr de elevi cu medii sub 5 din ultimii 4 ani, care ajung în învățământul liceal, potrivit datelor analizate de Edupedu.ro

Concret, 17.950 dintre cei 113.567 de candidați la admitere au avut medii mai mici [editare ulterioară] de 5. Dintre ei, 16.723 au fost repartizați la liceu în prima etapă, arată informațiile ministerului. Este echivalentul 643 de clase a câte 26 de elevi fiecare.

Cel mai mare număr de elevi cu medii sub 5 s-a înregistrat în rândul celor din mediul rural. Este vorba de 10.600 de tineri, dintre care 9.959 au fost deja repartizați la liceu.

În mediul urban, 7.350 au obținut medii sub 5, 6.764 fiind deja repartizați la liceu în această primă etapă.

Dintre cei deja repartizați, 3.448 sunt înscriși la filiera teoretică, iar ceilalți 13.275 la filiera tehnologică. Asta înseamnă 20% din totalul celor cu medii sub 5 au ajuns pe locuri din licee teoretice și restul la licee tehnice.

În sesiunea de admitere din anul 2023, 13.629 de participanți au obținut medii de admitere mai mici de 5, iar în prima etapă fuseseră repartizați computerizat 12.566 de elevi.

Concret, anul acesta este o creștere de 33% în rândul tinerilor care au ajuns la liceu dar care nu au reușit să treacă de pragul de 5 în privința mediei de admitere, comparativ cu anul trecut.

În anul 2022, 5.389 elevi au obținut medii sub 5 și în prima etapă au fost repartizați 3.805.

În anul 2021, 11.712 participanți au avut medii mai mici de 5 și au fost repartizați la liceu în prima etapă 10.789.

O posibilă explicație pentru creșterea numărului de medii sub 5 este reprezentat de scăderea numărului de elevi care au optat pentru înscrierea în învățământul profesional. 20.615 participanți s-au înscris în învățământul profesional anul acesta, în comparație cu 25.416 în anul 2023.

Candidații care au fost repartizați în urma primei sesiuni de admitere vor depune dosarele de înscriere la liceele la care au fost admiși în perioada 25-30 iulie, potrivit calendarului oficial.

Cea de-a doua etapă a admitere va avea loc în perioada 2-20 august.

Citește și:
Rezultate admitere liceu 2024. Top 15 specializări în București / Ultima medie de admitere a scăzut pentru toate specializările. La Colegiul „Sfântul Sava” este 9,90, față de 9,95 în 2023
Diriginții și consilierii sunt de vină pentru eșecul elevilor la Constanța, spune șeful inspectoratului, Sorin Mihai, după ce în județ au rămas 340 de elevi nerepartizați pentru că s-au terminat locurile
LISTA Numărul de locuri libere rămase în fiecare județ, după repartizarea la liceu 2024. În București sunt cele mai multe locuri, 479. La polul opus este județul Constanța, unde nu mai este niciun loc
Rezultate admitere 2024. Au fost repartizați la liceu 111.960 de elevi, dintre care peste jumătate la prima opțiune. Secretarul de stat Florian Lixandru: Au fost niște opțiuni realiste
Rezultate admitere liceu 2024. Peste 1.600 de candidați au rămas nerepartizați. Cei mai mulți elevi care n-au prins un loc la liceu sunt din județele Constanța, Prahova și Giurgiu / În București, un candidat cu media 8.92 nu a fost repartizat
Rezultate admitere liceu 2024. Liceele în care au intrat elevii cu media 10
Rezultate admitere liceu 2024. Top 20 de licee din țară după ultima medie de admitere
Rezultate admitere la liceu 2024. Primele 20 de specializări din Constanța, după ultima medie de intrare, împărțite între 4 licee din același oraș
Rezultate admitere la liceu în județul Cluj. Top 20 de specializări, după ultima medie de intrare în 2024. Printre ele, un liceu din Turda
Rezultate admitere la liceu în Iași. Top 20 de specializări, după ultima medie de intrare în 2024. Cea mai mare dintre ele – 9,50, la Colegiul Național Iași
Rezultate admitere la liceu în Brașov. Top 20 de specializări, după ultima medie de intrare în 2024. Clasa de Științe ale naturii de la Meșotă, prima în clasament
Primele 50 de specializări din România, după ultima medie de admitere la liceu 2024, conform Ministerului Educației
ULTIMA ORĂ Rezultate Admitere liceu 2024. Repartizarea computerizată în clasa a IX-a a fost publicată de Ministerul Educației


7 comments
  1. Așa profesori,așa elevi.

  2. Interesanta analiza! Poate ar fi mai interesanta si o analiza a parcursului liceal al celor 10789 de elevi cu media sub 5 din 2021! Asta ar fi in concordanta cu amploarea abandonului scolar din ultima vreme! Cum pot ajune acesti elevi sa finalizeze studiile liceale cu media 6 la bacalaureat? Daca vrem sa indreptam lucrurile, cred ca se impune transformarea Evaluarii Nationale a elevilor de clasa a VIII-a in Examen de absolire, in care daca nu obtii media 5 sa nu te poti inscrie la liceu (cum de altfel media 5 este conditie de promovare a fiecarei clase, incepand de la gimnaziu!). Lipsa acestui pra a dus , in timp, scaderea interesului pentru invatare in randul elevilor!

  3. Si apoi se plang ca nu li se ocupa locurile de la invatamant dual.
    Fa o lege in care sa nu se mai intre la liceu cu media sub 5. Nu sta si te plange. Ca ati distrus invatamantul cu experimentele voastre si cu politica care si-a bagat coada.

  4. Și după aceea se așteaptă de la profesori să îi aducă la un nivel să i-a Bacul. Bunicul meu avea o vorbă ”Din c@cat nu faci bici”, nici din copii ăștia 90% nu o să i-a Bacul. Să nu vă mirați peste 4 ani de rezultatele slabe de la Bac sau că sunt licee în care nici un elev nu a promovat Bacul.

    1. 90% ?Ești optimist.Dar Ligua Deca zice ca de unde de neunde trebuie sa primească 7 ca altfel nu e progres…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Iohannis, despre anunțul șefului ANAF că va controla profesorii care dau meditații: Dacă chiar profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată am oarece întrebări în această speță / Dacă ANAF-ul va verifica categoriile unde se realizează evaziune pe scară un pic mai largă, atunci colectarea poate să devină mai eficientă

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre fiscalizarea meditațiilor: „Dacă profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată am oarece întrebări în această speță, însă…
Vezi articolul

Dacian Dolean, specialist în dezvoltarea limbajului: La elevii de etnie maghiară din comunități izolate orele de limba română trebuie tratate ca ore de limbă străină, dar trebuie să aibă experiențe de imersiune lingvistică la școală

Recent, Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România a atras atenția că notele la limba română ale elevilor de etnie maghiară sunt îngrijorător de mici și că limba română ar trebui…
Vezi articolul

Guvernul va analiza unde se duc banii de educație și va propune măsuri de eficientizare a cheltuielilor publice în domeniu / Un memorandum arată că “s-au făcut eforturi” pentru creșterea alocărilor bugetare, dar fără rezultate “satisfăcătoare”

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, un memorandum prin care este aprobată analiza modului cum au fost cheltuiți, în anii recenți, banii de educație, pentru a vedea care sunt…
Vezi articolul

Profesorul și scriitorul Mircea Cărtărescu: Nominalizarea lui Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA e un act rușinos în cel mai mare grad, dincolo de ridicolul și inutilitatea sa

Scriitorul Mircea Cărtărescu a reacționat dur la decizia Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) de a începe procedurile pentru a-l nominaliza pe fostul președinte american Donald Trump la…
Vezi articolul