ANALIZĂ Peste 2,2 milioane de tineri au votat la alegerile din 26 mai, cu 59,3% mai mulți față de 2016. Topul județelor fruntașe

21.162 de vizualizări
Alegerile europarlamentare din 26 mai au avut unul dintre cele mai mari procente  de participare a tinerilor din istoria alegerilor din România. Numai puțin de 43,2% din tinerii cu vârsta între 18 și 34 de ani cu domiciliul în România au votat la alegerile europarlamentare, potrivit Consiliului Tineretului din România.

Concret, numărul tinerilor între 18 și 34 de ani care au participat la vot în România a fost de 2.098.300 de persoane. La care se adugă cei din Diaspora, 138.904 tineri. În total, 2.237.204 tineri.

Potrivit statisticilor detaliate de la Biroul Electoral Central, față de alegerile parlamentare din 2016 când în țară votaseră 1.316.577 tineri, la acest scrutin numărul tinerilor prezenți la vot în România a crescut cu 59,3%.

În Diaspora au votat 138.904 tineri cu vârste între 18-34 de ani, din totalul celor 375.219. Raportat la numărul prezenților, ponderea tinerilor a fost de 37.02%.

Față de alegerile europarlamentare din 2014, când în toate secțiile din străinătate au fost prezenți un număr total de alegători de puțin peste 30 de mii de votanți, cifra de acum este de peste 4 ori mai mare.

TOPUL Județelor cu cei mai mulți tineri la vot

Cel mai mare procent de tineri care au fost la vot, raportat la numărul total de tineri care figurează cu domiciliul în județul respectiv, a fost înregistrat în județul Cluj, potrivit analizei CTR:

  1. Cluj – 75,63%
  2. Ilfov – 64,86%
  3. București – 61,43%
  4. Arad – 58,88%
  5. Timiș – 56,69%
  6. Brașov – 53,2%
  7. Sibiu – 52,59%
  8. Giurgiu – 49,38%
  9. Bihor – 48,12%

Județele cu cea mai slabă prezență a tinerilor între 18 și 34 de ani la vot, calculat prin raportarea tinerilor care au votat la numărul tinerilor cu domiciliul în județul respectiv au fost următoarele:

  1. Vaslui – 22,42%
  2. Botoșani – 27,71%
  3. Covasna – 29,55%
  4. Bacău – 31%
  5. Satu Mare – 31,19%
  6. Neamț – 31,35%
  7. Brăila – 32,22%
  8. Galați – 32,4%
  9. Suceava – 32,45%

La nivel european, scrutinul a avut cea mai mare prezență din ultimii 20 de ani. De data asta, peste 50,97% dintre europenii cu drept de vot au participat la alegerile europene. Este prima dată când prezența la vot a crescut de la primele alegeri directe, din 1979.

Procentul a crescut în 21 de țări. În șapte dintre acesta, creșterea a fost cu peste 10 puncte procentuale. România a cunoscut o creștere de 18,63 de puncte procentuale, prezența fiind puțin mai mare ca media UE, 51,07%.

Față de statele Europene, România a avut o prezență mare pentru o țară în care alegerile nu sunt obligatorii.

Locurile obținute de România în Parlamentul European, în urma acestor alegeri, vor fi în marile grupuri politice. Aveți mai jos împărțirea celor 32 de locuri.


3 comments
  1. Mandru de tinerii care vin din urma! Ar trebui sa intre în ADN lor sa iși exercite votul de fiecare data

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 29 de mii de elevi încă merg la latrină, în loc de toaletă, în peste 200 de școli, potrivit Ministerului Educației. Autoritățile se pregătesc să aloce 10,3 milioane lei pentru modernizarea WC-urilor, după ce elevii au început cursurile

Aproape 29 de mii de elevi încă merg la toalete de tip latrină, în curtea școlii, în peste 200 unități de învățământ din țară, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Editarea notelor și absențelor din catalogul electronic este permisă doar profesorului responsabil de disciplină, unul dintre standardele tehnice necesare pentru utilizarea catalogului electronic în școli – proiect

Editarea notelor și absențelor din catalogul electronic este permisă doar profesorului responsabil de disciplină/modul, potrivit unui proiect de ordin care stabilește standardele tehnice minime necesare pentru utilizarea catalogului electronic în…
Vezi articolul

Dezbatere publică în sistem de videoconferință pe tema modificării statutului elevului, organizată marți, 7 martie, de Ministerul Educației / Înscrierile se fac până pe 3 martie

Ministerul Educației anunță că organizează în data de 7 martie 2023, ora 14:00, în sistem de videoconferință, dezbaterea publică având ca temă proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Statutului elevului (aprobat prin ordinul ministrului…
Vezi articolul

Profesorii care nu au primit încă banii pentru lucrările corectate la examene vor fi plătiți după sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023, spune secretarul de stat Sorin Ion din Ministerul Educației: Unele județe așteaptă să facă plata la pachet

Profesorii care nu au primit până acum banii pentru corectarea lucrărilor corectate la examenele naționale, inclusiv pentru echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat cu mediile din liceu, ar putea…
Vezi articolul