Anca Vasiliu, cercetătoare premiată de Academia Franceză pentru Filosofie în 2022: A face doctorat în Franța este un lux / În momentul în care îl începi, știi că ai în fața ta cel puțin 10 ani de muncă / Dacă plagiezi, ești exclus și nu te mai poți prezenta niciodată cu o lucrare

6.047 de vizualizări
Foto: captură – TVR / Cooltura
A face un doctorat în Franța „este un lux” și presupune înainte de toate „un concurs extrem de dificil” pentru accesul la o bursă sau un contract doctoral, spune în emisiunea Cooltura de la TVR cercetătoarea româncă Anca Vasiliu, specializată în istoria artei și filosofie antică și medievală la Paris, premiată pe 1 iulie 2022 de Academia Franceză cu Marele Premiu pentru Filosofie.

Aceasta a explicat, într-o ediție recentă a emisiunii „Cooltura” moderată de jurnalista Mirela Nagâţ, cum este lucrul la un doctorat în Republică și faptul că, „după ce ai terminat doctoratul, începe greul, nu înseamnă că ai un post, nu înseamnă că vei fi imediat primit cu brațele deschise”.

  • Anca Vasiliu s-a născut în 1957 la București. A fost cercetător la Institutul de Istoria Artei (Academia Română). Din 1990 s-a stabilit la Paris, iar în 1998 a fost recrutată de Centrul Național de Cercetări Științifice din Franța (CNRS), potrivit site-ului suplimentuldecultură.ro, citat de Agerpres. În prezent, Anca Vasiliu este cercetător principal și coordonator de lucrări în cadrul unei echipe de cercetători și profesori de filosofie antică – Centre Léon Robin de recherches sur la pensée antique, afiliat Facultății de Filosofie a Universității Sorbonne (Paris IV). Este doctor în filosofie abilitat pentru a conduce doctorate în același domeniu. De asemenea, Anca Vasiliu susține cursuri de istoria filosofiei antice la Universitatea Paris I, Panthéon-Sorbonne. A fost director de program la College international de philosophie (Paris, 1998-2004).

Întrebată de moderatoarea Mirela Nagâţ cum ar arăta o comparație a sistemelor universitare francez și român în ceea ce privește studiile de doctorat și modalitățile de sancționare a cazurilor de plagiat, Anca Vasiliu a punctat că plagiate „există ca pretutindeni”, dar a atras atenția că „sunt formule de asanare drastice”.

Cercetătoarea a spus că „În primul rând, a face un doctorat este un lux și nu îl poți face bine decât dacă obții un contract doctoral sau o bursă. Ceea ce înseamnă un prim concurs extrem de dificil, pentru că sunt, să spunem, trei contracte doctorale pentru Facultatea de Filosofie, la care sunt la Paris IV, la Sorbona, și sunt foarte mulți candidați, evident, uneori 20, alteori 50. Deci este deja o primă selecție. Proiectul trebuie să fie foarte bun, trebuie să fie susținut de cineva din interior care știe deja candidatul, a lucrat deja în master cu el de pildă și, deci, această selecție deja asigură cumva terenul”.

„Apoi, a face doctoratul înseamnă a-ți dedica între 3 și 5 ani în viață, mai degrabă 5 decât 3. Să spunem 4, facem o medie. Ceea ce e mult. Pentru că după ce ai terminat doctoratul începe greul, nu înseamnă că ai un post, nu înseamnă că vei fi imediat primit cu brațele deschise. Deci ai doctoratul. Dacă ai și agrégation, care este un examen de tip pedagogic, atunci poți avea asigurat un post în învățământul secundar, dacă nu ai agrégation, intri să faci diverse concursuri pentru post-doctorate care sunt de un an sau de doi sau de trei. Deci în momentul în care începi un doctorat, știi că ai în fața ta cel puțin 10 ani de galeră, de muncă. Ca să faci asta prost, fiind imediat reperat, nu merită. Pentru că nu ai absolut nicio șansă”, a completat ea, în emisiunea Cooltura.

„Nu ai șanse decât dacă doctoratul este foarte bine cotat, că ai maximum, că ai toate felicitările – acum nu se mai dau felicitările, dar există o formulă în care se spun și se trec în procesul-verbal – deci mediul este mic, se știe cine este și ce a făcut: cine l-a condus, cum a funcționat relația, nu e un mediu extrem de mare în zona filozofiei vechi, deci nu-ți poți permite. Se autoregulează practic”, a spus aceasta despre evaluările din etapele obținerii titlului de doctor.

Dacă plagiezi, „ești complet radiat din mediu”

Anca Vasiliu a mai explicat în emisiunea moderată de Mirela Nagâţ că „au existat situații în care, într-adevăr, s-au descoperit plagiate, însă există o barieră: după ce ai predat lucrarea, sunt două pre-rapoarte exterioare facultății și juriului, care urmează să se… Și aceste două pre-rapoarte dau sau nu undă verde pentru susținere și caută, în general, dacă sunt plagieri. Cu toate acestea, au existat și situații în care, până la ultima filieră, adică până la a ajunge să concurezi în CNRS (N. Red. Centre national de la recherche scientifique, Centrul Național al Cercetării Științifice) nu s-au descoperit plagiatele, erau făcute subtil și, totuși, s-au descoperit în ultimul moment. 

În momentul în care ajungi acolo, când ești recrutat și se descoperă că 5 articole au fost plagiate, 20%, ești radiat complet din mediu, ești exclus din CNRS ceea ce înseamnă că nu te mai poți prezenta niciodată și ești practic, hai să spunem așa, dur, ostracizat, adică e un mediu care nu, nu permite aceste lucruri. Și, dacă se întâmplă, se știe. Deci nu știu cum este în România, dar cred că cea mai bună este această auto-reglare a mediului profesional, deci a cercului restrâns de oameni care știu despre ce e vorba”.


5 comments
  1. In Romania nu ești exclus dacă plagiezi,dimpotrivă ești,, promovat”,secretar de stat,ministru,parlamentare,membru în consiliile de administrație al instituțiilor publice…………..,totul cu un singur scop sa poți fi marioneta securiștilor care conduc ,fura și tâlhăresc Romania.

  2. Cine nu-si permite sa faca o lucrare de doctorat top notch in Franta se duce in Luxembourg. Face 14 interviuri, compara niste documente, scrie vreo 200 de pagini la un rand jumate si ajunge mare doctor, lol.

    Bonus: lucrarea contine o organigrama pe juma de pagina, un tabel pe alta jumatate, o stea albastra pe 2/3 pagini si un grafic pe 1/3 pagini.

    1. Erata:
      – 2/3 din pagina si 1/3 din pagina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
De ce spun elevii că nu vor la școală, fizic

Noile planuri-cadru pentru liceu vor fi implementate din 2026, anunță ministrul Daniel David: Le discut cu experți, inclusiv din străinătate, aș vrea ca după lansarea lor în consultare să avem patru mari dezbateri / Urmează să lucrăm la programe, trebuie începute programele de training pentru profesori și regândite manualele

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susține că se consultă pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu cu experți, inclusiv din străinătate, înainte de lansarea lor în dezbatere publică. Într-o emisiune…
Vezi articolul

Răspunsul autorității privind “posibila discriminare” a cercetătorilor din diaspora: Asemenea practici nu se întâlnesc în cazul concursurilor pentru posturi în universitățile și institutele de cercetare din România

Practicile discriminatorii, așa cum sunt prevăzute de lege, nu se întâlnesc în concursurile pentru de angajare în universitățile și institutele de cercetare din România, se arată într-un răspuns semnat de…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – World Vision România

VIDEO Conferința online „Educația digitală asimptomatică”. Sorin Cîmpeanu: Am stabilit că trebuie închise școlile doar dacă localitatea intră în carantină / Ligia Deca: Proiectul SmartEdu va fi preluat în România Educată. În câteva luni vom avea rezultatul final / Urmărește-i pe Mircea Miclea, Daniel David și Dragoș Iliescu

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la digitalizare, pe 3 planuri: abilitățile digitale ale tinerilor, ale populației generale și ale celor care dețin competențe înalte, potrivit datelor Eurostat…
Vezi articolul

BREAKING Desființarea mascată a ARACIP, agenția care acreditează școlile, prevăzută într-un proiect de hotărâre de guvern: Conducerea instituției va fi preluată de un consiliu în care sunt doar 4 specialiști în evaluarea școlilor, restul până la 20 fiind reprezentanți MAI, MAPN, ai cultelor, de la Finanțe și Dezvoltare, sindicaliști, părinți și școli private

Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar va fi reorganizată, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației. Actul normativ schimbă din temelie actuala…
Vezi articolul

Platforma de prezidențiabil a liderului PSD Marcel Ciolacu: „România Educată este cel mai mare eșec din istoria modernă a țării noastre!” / În 2023, actualul premier Ciolacu și parlamentarii PSD au votat la unison „pentru” noile legi România Educată

„România Educată este cel mai mare eșec din istoria modernă a țării noastre!”, proclamă platforma online Româniadorită.ro, lansată săptămâna aceasta de premierul Marcel Ciolacu, înainte să-și anunțe intenția de a…
Vezi articolul