Anchetă europeană pentru posibilă fraudă cu fonduri Erasmus, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – prejudiciu de aproximativ un milion de euro

4.038 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Percheziții domiciliare au loc, marți, în județul Sibiu, în cadrul unei anchete a Parchetului European (EPPO) la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, suspectată de fraudă cu fonduri Erasmus, informează instituția, potrivit Turnulsfatului.ro. Aceasta notează că angajați ai universității, responsabili de coordonarea Serviciului de Relații Externe, ar fi întocmit contracte fictive cu diverși cetățeni din Asia de Est pentru a primi finanțare în două proiecte Erasmus+ Partner Countries.

”De asemenea, se înțelege că studenți, doctoranzi și cadre didactice din Asia au continuat să figureze pe statul de plată a două proiecte de mobilitate Erasmus Mundus, deși contractele lor erau aproape încheiate. Se crede că semnăturile lor au fost falsificate pentru a transfera banii către alte persoane.

În total, prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 1 milion de euro”, transmite EPPO în comunicat. Procurorii europeni precizează că actuala conducere a Universității Lucian Blaga cooperează, tot ea fiind cea care a depus plângerea inițială în cadrul acestei anchete.

EPPO este un organism independent al Uniunii Europene, responsabil cu anchetarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată pentru infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE.

  • Potrivit TurnulSfatului, Inspectoratul de Poliție Sibiu confirmă perchezițiile domiciliare, efectuate de zeci de polițiști din cadrul IPJ, instituție care spune, însă, că nu este de competența sa comunicarea pe acest subiect.


1 comment
  1. E totusi Universitatea din Sibiu. La ce altceva te poti astepta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bogdan Cristescu, coordonatorul reformei planurilor-cadru de liceu: Adevărata modificare de substanță apare în programele școlare, implicit în ceea ce va urma în manuale, foarte mult în formarea continuă și formarea inițială a profesorilor

Bogdan Cristescu, director al Direcției Curriculum, Evaluări și Examene Naționale (Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare) și consilier onorific al ministrului Daniel David, coordonator al reformei planurilor-cadru, a spus în emisiunea…
Vezi articolul

Sunt prea puține cabinete și cadre medicale în școli, stocurile de măști trebuie verificate, sute de unități de învățământ nu au autorizație sanitară, avertizează Consiliul Elevilor, înaintea deciziei privind reluarea școlii

Capacitatea cabinetelor școlare de a realiza teste rapide este semnificativ scăzută, iar multe dintre cadre medicale școlare, și așa puține, sunt în acest moment detașate către alte instituții, arată Consiliul…
Vezi articolul