Anchetă în Marea Britanie: mii de „studenți fictivi”, majoritatea români, ar fi fraudat sistemul de împrumuturi universitare cu sute de milioane de lire

3.072 de vizualizări
Politehnica București / Foto: upb.ro
Mii de studenți, în special români, sunt suspectați că au obținut în mod fraudulos sute de milioane de lire sterline prin sistemul de împrumuturi universitare din Marea Britanie, potrivit unei anchete realizate de The Sunday Times și preluată de HotNews.ro. Oficialii britanici vorbesc despre o schemă de „recrutare organizată” și despre „studenți fictivi” înscriși doar pentru a primi banii, fără intenția de a urma cursurile sau de a returna sumele.

Ancheta dezvăluie că multe dintre aceste fraude au fost comise prin așa-numitele universități francizate – colegii mici care oferă cursuri în numele unor universități consacrate. Șase astfel de colegii sunt menționate în investigație, iar în unele dintre ele, între 35% și 55% dintre studenți erau români. Aceștia se înscriu, primesc primul împrumut de întreținere – de circa 4.000 de lire – și abandonează, doar pentru a relua ciclul anul următor, conform surselor citate.

Compania pentru Împrumuturi Studențești (SLC) a identificat în 2022-2023 peste 3.500 de cereri suspecte, cu o valoare totală de 60 de milioane de lire, însă datele recente sugerează că valoarea fraudei ar putea ajunge la sute de milioane. Într-un caz, un colegiu francizat a raportat venituri de 234 de milioane de lire într-un singur an și o creștere de 1.266% a profitului în doar trei ani.

Mai mulți agenți de recrutare promovează accesul facil la aceste cursuri prin rețele sociale, inclusiv TikTok și Instagram, promițând acces la finanțare chiar și pentru persoane care nu cunosc limba engleză. Postări în limba română sugerează că lipsa cunoștințelor lingvistice nu este un obstacol, iar studenții confirmă că „facultățile nu sunt deranjate” de acest aspect, mai notează HotNews.ro.

Odată acceptat, un student poate primi până la 13.700 de lire anual ca împrumut de întreținere, bani virați direct în contul său. Rambursarea începe doar dacă absolventul câștigă peste 25.000 de lire pe an, altfel datoria este ștearsă după 40 de ani. Agenții de recrutare și colegiile primesc, de asemenea, o parte din sumele de școlarizare plătite de stat.

Datele guvernamentale arată o explozie a numărului de cereri venite din partea românilor: de la 5.000 în 2015-2016, la 84.000 în 2023-2024. În acest an universitar, 71.000 de români au aplicat pentru astfel de împrumuturi, în comparație cu 19.000 de polonezi sau 16.000 de italieni, fapt care a atras atenția autorităților britanice.


1 comment
  1. Ma intreb cati elevi fictivi exista în universitățile din România prin care se justifica o finanțare mai mare a lor?

    hmmm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar Parlamentul poate să creeze legislația primară pentru introducerea certificatului verde în Universități, cerută de rectori – ministrul Cîmpeanu / Rata vaccinării este și în rândul studenților sub media europeană

Doar Parlamentul poate să stabilească legislația primară necesară pentru ca certificatul verde digital să fie folosit pentru accesul în spațiile universitare, așa cum cere Consiliul Național al Rectorilor (CNR), a…
Vezi articolul

„Nu lăsăm școlile fără profesori”. Premierul Marcel Ciolacu anunță că prorogă, la insistențele sindicatelor, ordonanța de urgență dată săptămâna trecută prin care contractele de muncă ale pensionarilor erau încheiate

Guvernul amână până la finalul anului 2025 efectele ordonanței de urgență care încheie contractele de muncă ale profesorilor aflați peste vârsta de pensionare, a anunțat premierul Marcel Ciolacu (PSD) la…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, la început de an școlar: „Toaletele din fundul curții sunt o rușine și trebuie să dispară definitiv / #RomâniaEducată trebuie să funcționeze pentru toți, nu doar pentru elitele privilegiate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar că „toaletele din fundul curţii sunt o ruşine” şi trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană,…
Vezi articolul