Anchetă la o școală din Carei după ce o elevă și-a acuzat diriginta că a forțat-o să se tundă în fața clasei

2.039 de vizualizări
Conducerea unei școli din Carei a început o anchetă după ce o elevă de clasa a cincea, care şi-a vopsit părul, și-a acuzat diriginta că a umilit-o, forțând-o să se tundă în faţa clasei, potrivit ȘtirileProTV. Părinţii fetei sunt revoltaţi şi vor să depună o plângere la poliţie pentru rele tratamente aplicate minorilor. Şi conducerea şcolii face verificări.

Eleva susţine că a fost cu mama ei la coafor şi, cu acordul acesteia, şi-a vopsit părul. Potrivit conducerii şcolii, citate de ȘtirileProTV, profesoara de istorie – care îi este şi dirigintă – i-ar fi atras atenţia copilei să se tundă ori să-şi vopsească părul într-o culoare naturală. Fata susţine că diriginta nu i-a spus nimic.

Nicoleta Plank, elevă: „Într-o zi de luni m-a văzut cu părul vopsit, n-a zis nimic, iar joi a venit cu foarfecă de faţă cu toţi colegii, care au râs de mine. La ultima oră a intrat în clasă foarte tulburată, şi-a aruncat geantă pe catedră şi mi-a pus o foarfecă pe bancă. Am apucat să-mi tai din păr puţin şi o colegă a spus că ştie să tundă şi a lăsat-o pe ea.”

Peste câteva zile, profesoară a venit în clasa cu o foarfecă şi i-ar fi spus fetei să facă ce vrea, după cum a povestit chiar mama ei. Iar fata a început să-şi taie părul, apoi a fost ajutată de o colegă. Acum spune că s-a simţit umilită.

Irina Plank, mama elevei, a declarat pentru StirileProTV că „Nu mi-a zis nimic că nu-i bine aşa sau să facem ceva cu părul fetiţei. Și în breton i-a intrat cu foarfecă. A recunoscut azi că n-a făcut bine. Dânsa a venit cu foarfecă de acasă şi nervoasă i-a zis faci ce vrei, fetiţa a început să-şi taie din păr.”

Profesoara implicată în acest scandal nu a dorit să facă nici o declaraţie şi nu a comentat acuzaţiile. Conducerea şcolii a deschis o anchetă. Regulamentul prevede doar ca elevii să vină într-o ţinută decentă, fără îmbrăcăminte sau accesorii stridente, însă nu specifică nimic legat de vopsirea sau lungimea părului. Ancheta va trebui să stabilească şi de ce profesoara a luat o măsură atât de severă.

Și inspectoratul şcolar s-a sesizat. Călin Durlă, inspector şcolar, a declarat că „probabil o fi având anumite nemulţumiri, dar nu şcoala este menită să aplice astfel de pedepse. Sancţiunile pot porni de la mustrare până la desfacerea contractului de muncă”.

Foto: Bullying


1 comment
  1. Tovarasa profesoara a dat in mintea copiilor(se intampla destul de des); ce va priveste parul si hainele copiilor? asa inteleg ei la varsta lor sa faca, pacat ca oamenii mari nu pricep mai mult decat un copil de 10, 11,12,13,etc.ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Într-o clasă de liceu vor fi maximum 26 de elevi. Președintele Federației Părinților susține că ministrul Educației i-a anunțat că se face recalibrarea cifrelor de școlarizare pentru filiera teoretică, după apariția criticilor privind desființarea claselor

În clasele de liceu, pe filiera teoretică, numărul maxim de elevi într-o clasă va scădea de la 28 la 26, conform asigurărilor pe care Iulian Cristache, președintele Federației părinților, spune…
Vezi articolul

Pericolul incendiilor în căminele studențești, acoperit de reguli confuze. Căminele construite înainte de 1990 nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu, spun Politehnica București și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, după un incendiu în Regie / În București au fost date 24 de avize sau autorizații pentru cămine, dintre care doar două avize pentru Politehnica

Un incendiu produs într-o cameră a unui cămin al Politehnica București, în luna aprilie a.c., a stârnit îngrijorare în cercurile studențești, fără să atragă, însă, prea multă atenție în spațiul…
Vezi articolul