Angajările din Învățământ, deblocate printr-un memorandum aprobat de Guvern – document

14.170 de vizualizări
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Angajările din Învățământ, adică din creșe, grădinițe, școli și universități, au fost deblocate printr-un memorandum aprobat de Guvern, document consultat de Edupedu.ro. Amintim că prin Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice. 

Memorandumul vizează aprobarea organizării de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante şi temporar vacante, a posturilor de conducere din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, precum şi a posturilor vacante sau temporar vacante şi a functiilor de conducere, vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în anul 2024. 

Ordonanța de mai sus prevede la art. VII că Ministerul Educației inițiază Memorandum pentru aprobarea organizării concursurilor. 

Art. VII – „(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice prevăzute la alin. (1) lit. a), cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget, respectiv prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din autoritățile/instituțiile publice locale prevăzute la alin. (1) lit. b), precum și de Ministerul Educației pentru posturile vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și instituțiile de învățământ superior.”

Memorandumul poate fi consultat mai jos:

Amintim că marți, 23 ianuarie, sindicatele din Educație au acuzat Ministerul Finanțelor că blochează angajările în școli, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanții profesorilor „consideră abuzivă, dar și disprețuitoare față de educația din România atitudinea Ministerului Finanțelor de a refuza avizarea memorandumului privind ocuparea posturilor devenite vacante în anul 2023.”

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, într-o intervenție la Europa FM, că există un deficit de 20.000 de posturi în privința personalului administrativ: „ Din calculele noastre, avem în jur de 20.000 de posturi lipsă în sistemul de învățământ pe partea aceasta de auxiliar și administrativ. Dacă și pe acestea le blochezi, e o mare problemă.”

Proba scrisă de la Titularizare 2024, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 17 iulie 2024, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Înscrierea candidaților va începe din 8 mai și va dura până pe 17 mai 2024. Inspecțiile la clasă vor fi organizate în ultimele 3 săptămâni de școală.

În următorii 3 ani școlari, creșele de stat cu personalitate juridică se reorganizează și se arondează grădinițelor, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Art. 248 (23) din Legea învățământului preuniversitar stabilește că „în termen de 3 ani școlari de la data intrării în vigoare a prezentei legi, creșele de stat cu personalitate juridică se reorganizează și se arondează unităților de învățământ cu personalitate juridică, ce au nivel preșcolar cu program prelungit, sau unităților de învățământ care au în structură învățământ preșcolar. Prin excepție, creșele cu minimum 120 de antepreșcolari se pot reorganiza ca unități de învățământ cu personalitate juridică”.

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Sindicatele din Educație acuză Ministerul Finanțelor că blochează angajările în școli
Liderul sindical Simion Hăncescu: Avem în jur de 20.000 de posturi lipsă pe partea de auxiliar și administrativ. Dacă și pe acestea le blochezi, e o mare problemă
OFICIAL Proba scrisă de la Titularizare 2024 este programată pe 17 iulie. Calendarului complet al concursului
Regulile pentru organizarea rețelei școlare și calendarul activităților, publicate în Monitorul Oficial / Transferul personalului din creșele cu cel puțin 120 de copii se face cu menținerea acelorași drepturi salariale


3 comments
  1. Adica noi ca avem proiect PNRAS, nu primim niciun post si nimic la salariu pentru munca in plus iar pentru altii se infiinteaza posturi cu bani grei ?!?!! Zau asa, voi sunteti normali la cap ?

  2. Cei care au Colegiul Universitar de Institutori și cursul avizat de minister ,educator puericultor,de ce nu pot să se înscrie la titularizare pe specializarea educator puericultor?In metodologie scrie că doar cei care au PIPP pot să se înscrie.Mentionez că sunt încadrată că educator puericultor de doi ani ,sunt la PIPP anul ll și la a doua inspecție pt obținerea gradului ll(inspecții susținute pe creșă)

  3. Bine ca la universitati ati gasit posturi pentru proiectele Pnrr dar la preuniversitar, nu. Iar de cei din minister care verifica proiectele astea si sunt ingropati in rapoarte, nici nu va doare capul. Vor fi proiecte bune doar acolo unde ati gasit posturi iar de restul proiectelor, vine si ziua cand o sa raspundeti voi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planuri-cadru liceu 2025. Ministrul Daniel David, despre apelurile facultăților de Istorie din țară: Aud și vocea specialiștilor în istorie / Istoria are o reprezentare foarte bună în trunchiul comun în comparație cu celelalte discipline clasice și socio-umane

Ministrul Educației, Daniel David, a explicat în cadrul emisiunii Info Edu, difuzate de TVR Info, că va ține cont de vocea specialiștilor în domeniul istoriei, care au criticat reducerea numărului…
Vezi articolul

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, care să stea 4 ore pe zi la școală, cu ore de 30 de minute și restul clasei, prin rotație, face școală online – Recomandările pentru redeschiderea școlilor, de la Institutul pentru Sănătate Publică

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, elevii să stea maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs să dureze cel mult 30 de minute, în…
Vezi articolul

Bibliotecarele, informaticienii, secretarele și contabilele din școli vor putea fi detașate „în interesul învățământului” la alte școli, la inspectorate, CCD-uri și la Ministerul Educației – prevede o modificare a Legii Educației

Personalul didactic auxiliar va putea fi detașat de acum înainte „în interesul învățământului”, la fel ca profesorii, conform Legii 6/2026, publicată în Monitorul Oficial vineri, 9 ianuarie. În plus, și…
Vezi articolul

Marius Nistor, FSE, replică la declarația premierului Ciucă, după ce acesta a spus că a dat tot ce a putut oferi celor din Educație: Ar trebui să coboare puțin cu picioarele pe pământ să mai arunce o privire către unitățile școlare, către cei care lucrează acolo, să vadă cât de departe e de realitate

Liderul FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a dat o replică declarației premierului Nicolae Ciucă, la ieșirea de la negocierile de la Palatul Victoria. Acesta a spus că cineva care își…
Vezi articolul