Angajările în Educație sunt restricționate în 2025, confirmă Guvernul, care a dat ordonanță de urgență pentru a putea fi organizat concurs doar pentru posturile din creșele construite cu bani PNRR

[jp_post_view]
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Angajările în Educație sunt restricționate în 2025, confirmă Guvernul printr-o ordonanță de urgență (OUG) pe care a aprobat-o joi, 3 aprilie, mai precis în nota de fundamentare (NF) a acesteia. Executivul modifică OUG „trenuleț” pentru ca ministerul Educației să poată organiza concurs doar pentru posturile din noile creșe construite cu bani din PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență.

Potrivit notei de fundamentare a OUG aprobată în ședința de guvern de joi, 3 aprilie – document care poate fi consultat mai jos în articol – 110 creșe finalizate cu bani din PNRR trebuie să fie funcționale până pe 31 decembrie 2025. Termenul este stabilit de calendarul pentru implementarea PNRR. Asta înseamnă ca aceste creșe să angajeze personal pentru a primi copii din acest an.

„Conform reglementărilor PNRR, investițiile realizate în cadrul componentei 15 – Educație, Investiția 1. Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe se consideră finalizate și indicatorii de program atinși numai după finalizarea și operaționalizarea creșelor, ceea ce implică autorizarea și ocuparea locurilor de către copii. Operaționalizarea trebuie realizată în termenul jalonului, respectiv 31.12.2025 și este imposibil de realizat în condițiile în care există restricții în ocuparea posturilor de către personalul didactic și auxiliar”, scrie în nota de fundamentare (NF).

Iar în OUG intrat în ședința de guvern de joi singura modificare la ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” din 31 decembrie 2024 (OUG 156/2024) vine să permită organizarea de concursuri doar pentru aceste posturi din creșe:

Foto: captură OUG 03.04.2025

DOCUMENT Nota de Fundamentare și OUG adoptată de Guvern joi, 3 aprilie (sursa: CES – Consiliul Economic și Social):

Edupedu.ro va reveni cu documentul final în varianta din Monitorul Oficial când va fi publicat.

Informații de Context. Ministrul Daniel David spune că memorandumul din 2024 permite angajările

Amintim că ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susține că titularizarea 2025 se organizează pe baza memorandumului de exceptare din anul 2024. El a spus într-o transmisiune live pe Facebook, joi, 30 ianuarie, că documentul adoptat de Guvern în februarie 2024 „securizează concursul de titularizare pentru acest an”.

Declarațiile ministrului Educației vin în condițiile în care, prin ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” 156/2024, Guvernul Ciolacu 2 a blocat angajările la stat, adică inclusiv în Educație, cu excepția Sănătății.

„Întrebare: se va semna un memorandum pentru anul 2025 pentru ocuparea posturilor în învățământ? Memorandumul pe care îl avem deja semnat securizează concursul de titularizare pentru acest an, fiindcă vorbește acolo despre posturile care se eliberează în anul 2024-2025”, a spus Daniel David.

  • Memorandumul din februarie 2024 a fost adoptat când, într-o situație similară, angajările erau blocate.

Angajările care se fac începând din luna aprilie 2025 când se scot posturile la concurs și se publică site-ul titularizare.edu.ro sunt de la 1 septembrie 2025, adică pentru anul școlar 2025-2026. Nu apare nicio referire la anul școlar 2025-2026 în memorandumul invocat de ministrul Daniel David.

În ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț” 156/2024, articolul VII reglementează blocarea angajărilor la stat, cu excepția Sănătății pentru medicii confirmați drept specialiști în 2024, după finalizarea stagiului de pregătire – rezidențiat. Alineatul 4, la care face referire Daniel David, menționează necesitatea unui memorandum aprobat de Guvern, însă nu și tipul acestuia sau pentru ce angajări.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Titularizarea 2025 se organizează pe baza memorandumului de exceptare din anul 2024, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David
Ministrul Educației, Daniel David: Este clar că printre politicile din iunie va fi și regândirea titularizării. Avem acei oameni buni care dau examene peste examene și nu reușesc să ajungă pe perioadă nedeterminată
Ministrul Daniel David, despre concursul de angajare a profesorilor, Titularizarea: Avem o procedură, o metodologie și o practică veche. Sigur că merită să fie analizate / Secretarul de stat Sorin Ion: Nu excludem ca în viitor lucrurile să se schimbe


2 comments
  1. și atunci ce e cu titularizarea din iulie unde sunt deja posturi anuntate la concurs și publicate?

  2. bine ca la secretari de stat e liber. aia nu s in invatamant. nu tot din acelssi buget sant plati.
    o sa ramaneti fara profesori cat de curand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Descindere a ministrului Educației la Inspectoratul București: Într-adevăr, ne pregătim pentru scenariul roșu, dacă se atinge indicele de 3 la mie. Astăzi începem distribuirea tabletelor în școli

Conflict între ministrul Educației, Monica Anisie, și conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care stă de două săptămâni cu aproape 10.000 de tablete școlare în depozite. Ministrul a descins în…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației: Începând cu data de 9 martie 2022 nu se mai suspendă cursurile cu prezență fizică în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor / Ministerele Educației și Sănătății vor emite noi recomandări pentru procesul de învățământ

„Începând cu data de 9 martie 2022 nu se mai suspendă cursurile cu prezență fizică în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – UiPath Foundation - Brio.ro

VIDEO Ligia Deca: Ceea ce putem face de anul viitor este ca în cadrul materiilor deja existente să folosim resurse digitale și să investim în formarea profesorilor

De anul viitor, profesorii ar putea începe să folosească resurse digitale în predarea materiilor deja existente ca parte a procedurii de digitalizare a educației, iar pentru acest lucru autoritățile trebuie…
Vezi articolul

Propunerile societății medicilor de familie pentru începutul școlii: Fără adeverințe pentru sport sau avize medicale, vaccinare antigripală gratuită, programul „Masca și Dezinfectantul”

Școlile ar trebui să renunțe la birocrația medicală, începând cu adeverințele medicale pentru sport și avizul epidemiologic pentru (re)intrarea în colectivitate, iar familia ar trebui responsabilizată în cazul aparițiilor unor…
Vezi articolul

EXCLUSIV G4Media.ro: Cercetătorii CNSAS Mădălin Hodor și Mihai Demetriade predau la Academia SRI / Hodor a absolvit serviciile de informații de orice implicare în legile securității care le sporesc semnificativ puterile / SIE a admis că a fost consultat de Președinție și Guvern la elaborarea legilor

Cercetătorii CNSAS Mădălin Hodor și Mihai Demetriade, care au apărat public legile securității și emisiunea TVR care spăla fosta Securitate, susțin cursuri postuniversitare la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”,…
Vezi articolul