Anisie, despre revenirea la cursuri înaintea examenelor: În fiecare școală va exista un cadru medical / Elevul trebuie să se reobișnuiască cu spațiul acesta al școlii și să fie susținut emoțional de profesor

11.620 de vizualizări
Foto: edu.ro
În fiecare școală va fi prezent un cadru medical pe perioada pregătirii pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională dintre 2 și 12 iunie, dar i la examene, a declarat ministrul Educației Monica Anisie la TVR. ”Este nevoie să revenim pentru două săptămâni de pregătire la școală și apoi să susținem aceste examene naționale”,  a subliniat aceasta importanța psihologică și de moral pe care o are revenirea la cursuri înaintea examenelor naționale a elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a.

„Am discutat cu domnul ministru al Sănătății și în fiecare unitate de învățământ va exista un cadru medical care va supraveghea tot acest proces de revenire la cursurile de pregătire, dar și procesul de examene naționale”, a spus Anisie în emisiunea Tema zilei.

„Este nevoie să revenim pentru două săptămâni de pregătire la școală și apoi să susținem aceste examene naționale. Revenirea la aceste cursuri este una opțională. Cred că trebuie elevul să se reobișnuiască cu spațiul acesta al școlii, dar să fie și susținute emoțional de profesori.

Foarte mulți elevi mi-au spus că au nevoie de a privi în ochi din nou pe profesorii lor și sunt convinsă că și cadrele didactice, în această perioadă de revenire a copiilor la școală, vor fi atente și la susținere emoțională a elevilor pentru că trebuie să-i încurajăm, trebuie să-i sprijinim moral pentru că în curând vor susține examenele naționale”, a mai precizat ministrul Educației.

„Odată cu revenirea la școală vom lua și măsurile de siguranță, pentru că de-aici am pornit de fapt, de la temerile pe care le au elevii sau părinții. Această revenire este una opțională, spuneam, și părintele este cel care evaluează starea de sănătate a copilului, dar evaluează și ceea ce se află în familie, membrii familiei care ar putea fi în grupa de risc”, a mai spus Anisie, ca răspuns la întrebarea privind temerile părnților și ale elevilor legate de redeschiderea școlilor.

Foto: edu.ro


13 comments
  1. Faceti una si spuneti alta… Spuneti ca „s-a scos materia din semestrul al 2lea”dar la matematica la testul 20,sub 2 ex 4 este FUNCȚIE (ce s-a facut in sem 2).Elev de clasa a8a fiind, ce sa mai cred? In primul rand, ati spus ca s-a scos materia de sem 2 dar la ex respectiv e functie. In al doilea rand, evaluarea nationala trebuie sa aibă un nivel de dificultate mediu insa testele dumneavoastră au un nivel de dificultate greu chiar, 3 profesori mi-au confirmat ca aceste exercitii nu sunt la indemana toturor chiar daca te-ai pregatit. Spuneti-mi, ce sa mai cred? Aceste teste de antrenament nu prea sunt precise cu noua programa..

  2. Demisia!
    După plecarea miniștrilor Hârdău si Adomnitei nu am crezut că poate urma ceva mai rău. Dar a urmat. Mereu. Acum e un dezastru permanent.

    Să mai tragem un loz!
    Poate următorul e cu noroc!

  3. Elevul…”sa fie sustinut emotional de profesor”. Si mai exact cum ? Il da afara ca are 37.5 febra….vai cat e de sustinut! Mai lasati-ne cu texte d-astea gogonate spuse de minti si mai gogonate. De ce nu v-ati pus masca pe figura? se strica machiajul? Un joc urat…ca sa nu zic mizerabil!

    1. Exact! Complet de acord! Ei spun doar niște abureli! Săptămâna trecută au zis ca vir fi dezinfectate școlile , săptămâna asta, in noul ordin scrie ca nu vor mai fi… vai de noi… cred oricum ca nu-l mai dam..

    1. Nu o sa mai coboare,la banii pe care îi face credeți că o să mai „coboare” vreodată?Iluzii!Nici când a veni pe postul de ministru nu a coborât.E în gașca celor care „fac” bani.Se face că le da promovabilitate 100%, ăștia înghit hapul,că doar asta știu si doresc :ea cu banii și puterea ,ei cu iluziile și carne de tun.Îsi face rost de mase de manevră.

  4. Doamna Ministru, daca sunteti amenintata sau santajata pentru a ramane pe acest post de ce nu reclamati autoritatilor? Ca ma gandesc ca alt motiv omenesc de a va tine cu dintii de acel scaun nu exista, decat daca ati fi amenintata cu ceva. Sa luati asemenea decizii eronate in lant din proprie initiativa nu poate fi posibil fara sa va simtiti…Dati-va demisia! Acum, cat mai aveti un dram de demnitate.Ah, a-propos, sclavia e demult abolita.Si…ah, a-propos, cadrul dodactic nu este nici UNICEF, nici PROFESORI FARA FRONTIERE si nici CRUCEA ROSIE.Haideti sa lasam activitatile de voluntariat si ONG cui se cuvine si se pricepe. VOLUNTARIATUL SE FACE DE PLACERE SI NU PENTRU CA UN MINISTRU L-A TRECUT IN FISA POSTULUI UNUI ANGAJAT.Ce-ar fi sa: iesiti live 3 ore cu masca pe figura vara asta, ce-ar fi sa va treceti in fisa postului ca faceti voluntariat pe la vreun spital de COVID sau vreo institutie de tip ONG de combatere a violentei, ce-ar fi sa va votati o micsorare de salariu la Minister?
    Daca noi putem, puteti si dumneavoastra.Nu din alt motiv, doar din SOLIDARITATE, vorba unui premier.

  5. Ce bine arată în această poză doamna ministru!Oare cate profesoare își permit un machiaj profesionist și un hair stilist (care chiar știe ce face)? Față de stilul nepieptănat,prăfuit și neglijent pe care l-am avut la început.Banul…se vede!

    1. Da.Si are laptop de serviciu de la Minister. :)))

      1. E chiar desktop, si de-ala puternic, de tine toate platformele pe care ni le impune ca obligativitate in urma unor acte adiționale ulterioare, abuzive, si pe spinarea Pernasoală. Nu, nu sunt dislexica. Dar cred ca il foloseste ca Barna la filmarea clipului publicitar 🙂

        1. Da, da, am vazut apoi ca e desktop.Sa ne arate ca ea are cu ce:) Nu ca noi.Mie imi explodeaza telefonul, de dimineata corectez teme, il tot incarc mereu…

    2. Functiile nu sunt pe viata, calitatea de om insa da.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Petiție online semnată de 30.000 de tineri pentru păstrarea reducerilor la transport oriunde în țară. ANOSR: După revoluția din 1989, dreptul studenților de a circula cu trenul nu a fost niciodată limitat între casă și centrul universitar

O petiție online lansată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) pentru păstrarea reducerilor la transportul feroviar oriunde în țară a fost semnată de 30.000 de studenți. Inițiativa…
Vezi articolul

Regulamentul pentru noul Centru național care supraveghează centrele județene de excelență și sportive, pus în consultare publică / Membrii și conducerea vor fi numiți de ministru pentru 4 ani școlari / Vor participa la cursuri copii începând de la clasa a III-a

Regulamentul pentru noul Centru național care supraveghează centrele de excelență județene (CEx) a fost publicat în consultare publică de Ministerul Educației luni. Noul organism ar urma să fie condus de…
Vezi articolul

VIDEO Andra Cîrșmaru, profesoară de limba română: Dacă la începutul predării online toți copiii erau foarte încântați și entuziasmați că în sfârșit vor sta toată ziua pe internet, după o lună au vrut din nou la școală

„Dacă la începutul acestui nou context de învățare toți copiii erau foarte încântați și entuziasmați că în sfârșit vor sta toată ziua pe internet, pe telefon, în fața calculatorului fără…
Vezi articolul

Atentat în Viena: Armata apără ambasadele și obiectivele importante / Teroristul care a ucis 4 civili, un albanez de 20 de ani care voia să plece în războiul din Siria de partea ISIS / Școlile sunt închise, iar localnicii – sfătuiți să stea în case

Ora 10.54: Mobilizare a forțelor de ordine în toate marile orașe din Austria pentru a preveni atentate similare, transmite Der Standard. Viața întregii țări e afectată de măsurile de precauție…
Vezi articolul