Anton Hadăr, lider sindical Alma Mater: Nu știm dacă ne lasă să folosim fondurile proprii ale universităților, bani adunați pentru „vremuri grele”, ca să plătim salarii sau utilități, pentru că „destabilizăm deficitul bugetar” / Suntem noi vinovați că țara merge prost?

16.317 vizualizări
Anton Hadăr / Foto: George Călin / Inquam Photos
Liderul de sindicat Alma Mater, Anton Hadăr, a atras atenția că universitățile deși au și fonduri proprii, „bani adunați pentru vremuri grele”, încă nu știu dacă pot folosi acești bani pentru plata salariilor sau a utilităților pentru că „destabilizăm deficitul bugetar”, a spus liderul sindical la Antena 3, luni seara.

Liderul sindical Anton Hadăr a spus că universitățile au și fonduri proprii obținute din diverse activități, cum ar fi închirierea sălilor de festivități pentru evenimente, dar cu toate acestea, nu știu dacă pot folosi acești bani adunați pentru „vremuri grele”.

„Deci îi avem în solduri și nu știm dacă ne lasă să îi folosim pentru salarii, pentru dezvoltare instituțională, pentru plata utilităților, pentru că destabilizăm deficitul bugetar. Suntem noi vinovați că țara merge prost?”, a spus Hadăr.

Redăm răspunsul integral

Anton Hadăr: La noi la învățământul superior, încă n-avem știință de rezolvare a principalelor problematici: să ne dea voie să folosim proprii bani, proprii bani adunați de noi pentru vremuri grele.

Deci îi avem în solduri și nu știm dacă ne lasă să îi folosim pentru salarii, pentru dezvoltare instituțională, pentru plata utilităților, pentru că destabilizăm deficitul bugetar, suntem noi vinovați că țara merge prost?

Antena 3: Și păi și de unde au universitățile bani proprii?

Anton Hadăr, lider sindical: Păi de unde? Am avut un proiect de milion de euro? Eu 250.000 euro cu mediu privat, 250.000 euro mi-a luat Politehnica, vă dau un exemplu în ceea ce mă privește și de la alte proiecte la fel se întâmplă oriunde, așa ceva: chirii, fel de fel de activități. Avem sala de festivități a noastră, o închiriem și aproape că nu mai ai timp să te organizezi, să-ți faci propriile activități, deși sunt pe primul plan ale noastre, dar vin mult să vine echipe de teatru cu și fără bani și așa mai departe.

Antena 3: Și nu puteți să folosiți banii proprii…

Anton Hadăr, lider sindical: Politehnica, și nu numai, Babeș Bolyai. A zis că cineva i-a spus că eu l-am criticat pentru activitatea de rector de la UBB, dar Universitatea stă tot așa de bine ca și Politehnica, financiar.

Informații de context

În urmă cu o lună, liderul Federației „Alma Mater” din mediul universitar, Anton Hadăr a atras atenția că universitățile vor rămâne fără bani în toamnă, când începe anul universitar, bani pentru burse și utilități.

S-a ajuns în această situație „pentru că fondurile pe care le-a alocat de la începutul anului sunt insuficiente. (n. red Guvernul). La începutul anului, de ani de zile se lucrează cam așa: cu ordonanța trenuleț, 10 la sută se taie din sumele alocate universităților pe motiv că vă veți descurca voi și primiți dacă putem la finalul anului. De cele mai multe ori nu mai sunt bani”, explică Hadăr.

Universitatea București a precizat recent că nu se așteaptă la o rectificare bugetară care să suplimenteze finanțarea în învățământul superior pentru anul în curs, conform semnalelor dinspre Ministerul Educației și Cercetării.

Citește și:
Mai multe universități ar rămâne „fără bani” pentru burse, utilități, semnalează liderul Federației sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr: În cel puțin 15-20 de universități din țară fondurile mai ajung până în septembrie-octombrie. Ce facem, le închidem?


11 comments
  1. „Suntem noi vinovați că țara merge prost?”
    Dumneavoastră ce credeți? Sunteți sau nu?
    Eu cred că da. Cu toții ați pus umărul la situația de astăzi a țării. Universitarii dau tonul educației generale. Acolo sunt studiile de rang înalt, acolo este cercetarea, acolo sunt lucrările de doctorat. (ne amintim plagiatul, ce exemplu de atitudine …). Universitatea ar trebui să fie modelul de atitudine corectă, cinstită, profesionistă. Este ea?

  2. Dar suntem noi vinovați că facultățile scot doar rebuturi și șomeri?
    Se precedau cursurile de acum 30- 40 de ani, dar salariile sunt actualizate.

    1. Care e problema?!

  3. La universitatea tehnica din Iasi , la cazari, se impune o taxa (era 10 lei de student in anii 2011-2015) iar pe chitanta scria donatie…
    daca nu „donai”, nu primeau loc in camin…
    astea inseamna fondurile proprii??
    daca e cineva indreptatit aici si are putere, ar trebui verificate chitantierele celor de la universitate si de la liga studentilor….
    ar fi chiar culmea ca fiecare student cazat sa doneze, si culmea…aceeasi suma!

    1. Daca personalului auxiliar nu i se plătește nici un spor.
      sunt pe functii mai joase.
      nu se plătesc zilele nelucrătoare.. nu se plătesc spor de noapte.. sărbători legale
      Dar au pretenții sa plătești cotizatii

  4. Abia aștept sa nu fiu plătit! (Doar nu o sa creadă careva ca eu am sa predau pe gratis :)) hahah!

  5. Cum au reusit universitatile sa acumuleze solduri si ce fac cu ele?
    Pai simplu, din munca neplatita pentru profesori si din facilitati neasigurate studentilor.
    Banii ii tin ca sa se roage de Guvern sa ii deblocheze periodic pentru investitii (renovari, constructii noi) la care unii primesc comisioane de 10 % ca sa isi finanteze capriciile sau pozitia in partid.

  6. Domnule Hadăr am obosit să te tot vedem. Ești peste tot: la partid, la sindicat, la televizor, la academia lui pește AOSR, la cercetare (are proiecte, zice el) etc etc. Urmăriți- I venitul, te crucești!! Un combinagiu, un lingușitor, o secătură!!!
    Plecă, să nu te mai vedem, du-te la pensie!!!

    1. Bisss
      sa dispară gunoaiele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultatele finale de la Titularizare 2025 sunt publicate miercuri, 30 iulie. Candidaţii vor fi repartizați pe posturile didactice pentru angajare pe perioadă nedeterminată în perioada 31 iulie – 4 august

Miercuri, 30 iulie, vor fi publicate rezultatele finale pentru concursul de Titularizare 2025 de către Ministerul Educației și Cercetării. Contestaţiile s-au depus la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace…
Vezi articolul

Cum este cu putință să obligi un copil în ciclul primar și, mai ales, în ciclul gimnazial, la un regim de muncă, depășindu-l pe cel al adultului, spune profesoara Lavinia Betea: El are 6 ore, în general, la școală. Apoi vine acasă și se dau o sumedenie de teme

Profesoara Lavinia Betea se întreabă cum „este cu putință să obligi un copil” de clasele primare și gimnaziale să aibă un program care să-l depășească pe cel al unui adult.…
Vezi articolul

Sute de studenți din căminele Universității Ovidius din Constanța, lăsați fără apă caldă până pe 1 decembrie / Rectorul Dan Iliescu: Eu cred că e vorba de câteva zile / Schimbăm cazanele de încălzire, să vedem partea bună. În Constanța nu este așa de frig

Sute de studenți cazați în cămine ale Universității Ovidius din Constanța (UOC) sunt lăsați fără apă caldă și căldură de o săptămână și vor mai sta așa până pe 30…
Vezi articolul

Răzvan Cherecheș, profesor în sănătate publică: Școlile trebuie să poată funcționa on-site cât mai mult. Ministerul Educației să reducă la 15 numărul de elevi din clasă și să introducă sisteme de ventilație cu schimb mare de aer

Școlile vor funcționa tot anul viitor intermitent când în sistem hibrid, când complet online, pentru că și dacă vaccinul va fi disponibil în primăvară, el va fi distribuit și administrat…
Vezi articolul