Apel al organizației Aspire Teachers către ministrul Daniel David să le explice public profesorilor și directorilor ce analize de impact și simulări au fost făcute înainte de a lua măsurile de criză, ce mecanisme de sprijin pregătește și pe ce dovezi concrete se bazează că va îmbunătăți performanța și echitatea

3.512 vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
„Invităm Ministrul Educației să inițieze un dialog onest care să clarifice urgent aceste aspecte”, scriu reprezentanții Aspire Teachers într-un apel publicat joi, 10 iulie. Aceștia se alătură demersului comunității Merito, care într-o scrisoare deschisă a cerut ca aplicarea măsurilor să se facă din anul școlar 2026-2027, nu de la 1 septembrie 2025.

Ministerul Educației trebuie „să inițieze urgent un dialog autentic, transparent și constructiv”, potrivit organizației, care solicită clarificări pe următoarele problematici: „Ce analize de impact și simulări au fost realizate înainte de adoptarea acestor măsuri? Ce mecanisme suplimentare de sprijin sunt avute în vedere pentru a diminua efectele negative asupra echității și calității educației? Care sunt dovezile concrete care ne asigură că aceste măsuri pot îmbunătăți într-adevăr performanța și echitatea sistemului educațional?”

Aceștia mai scriu că mesajul recent al ministrului Educației Daniel David, „Spre o nouă arhitectură a educației, mai performantă și mai echitabilă!”, „riscă să fie perceput la firul ierbii ca fiind în contradicție cu realitatea concretă din școli”. Ministrul încerca să explice în acel mesaj modul de aplicare al măsurilor.

Redăm apelul Aspire Teachers:

„Apel la dialog constructiv și explicații clare din partea Ministerului Educației

Ne alăturăm profesorilor din comunitatea MERITO, care atrag atenția, într-o scrisoare deschisă către Ministerul Educației, asupra măsurilor de criză recent anunțate. Aceste măsuri adâncesc deficitul major de încredere într-un sector deja subfinanțat, despre care vorbim mereu ca fiind o prioritate și o problemă de securitate națională.

Suntem alături de colegii noștri, profesori dedicați cu care am lucrat sau lucrăm îndeaproape ca parteneri de inovație și amplificare a practicilor bazate pe dovezi, care aduc mai multă calitate în actul didactic.

Înțelegem că România se confruntă cu provocări complexe, într-un context global dificil pentru toate societățile democratice. Însă, în educație, modul în care aceste măsuri au fost luate și impactul lor direct riscă să afecteze exact zonele cele mai vulnerabile ale sistemului nostru educațional.

Deși susținem pe deplin nevoia unei raționalizări a cheltuielilor și alinierea la bune practici europene, credem că aceste obiective nu se pot atinge fără o consultare reală și o abordare echilibrată. Deciziile luate fără dialog autentic și fără analizarea efectelor concrete sporesc neîncrederea și instabilitatea, compromițând însăși aplicarea eficientă a măsurilor propuse.

În mod specific, profesorii semnalează deja efecte îngrijorătoare:

  • Comasarea școlilor mici din mediul rural reduce dramatic accesul la educație, accentuând abandonul școlar și excluziunea elevilor vulnerabili.
  • Creșterea normei didactice la 20 de ore săptămânal riscă să supraîncarce suplimentar profesorii, deja epuizați de sarcini administrative și pregătirea lecțiilor, scăzând inevitabil calitatea predării.
  • Reducerea remunerației pentru orele suplimentare accentuează deficitul deja grav de profesori în domenii-cheie (matematică, științe) și creează inechitate salarială.
  • Creșterea normei didactice pentru directori la 14 ore pe săptămână este incompatibilă cu rolul lor de lideri educaționali, obligându-i să aleagă între management de calitate și predare.

Exemplele altor țări, precum Franța, arată că măsuri similare (norme didactice ridicate, salarizare redusă) au dus la greve repetate, deficit de profesori și scăderea drastică a atractivității profesiei didactice.

În plus, recentul raport OECD Teaching Compass subliniază clar că, fără sprijin real pentru profesor (autonomie, dezvoltare profesională și resurse adecvate), niciun curriculum sau strategie de vârf nu va genera schimbările pe care le dorim.

Ca susținători ai deciziilor fundamentate pe dovezi și parteneri ai educației de calitate, credem că e esențial ca Ministerul Educației să aibă un dialog real, constructiv, și să asigure comunitatea educațională că aceste măsuri nu vor compromite și mai mult încrederea, echitatea și performanța în școlile românești.

Acum e momentul oportun ca Ministerul Educației să ofere răspunsuri clare și să inițieze urgent un dialog autentic, transparent și constructiv.

Este nevoie să înțelegem cu toții:

  • Ce analize de impact și simulări au fost realizate înainte de adoptarea acestor măsuri?
  • Ce mecanisme suplimentare de sprijin sunt avute în vedere pentru a diminua efectele negative asupra echității și calității educației?
  • Care sunt dovezile concrete care ne asigură că aceste măsuri pot îmbunătăți într-adevăr performanța și echitatea sistemului educațional?

Mesajul recent, „Spre o nouă arhitectură a educației, mai performantă și mai echitabilă!”, riscă să fie perceput la firul ierbii ca fiind în contradicție cu realitatea concretă din școli.

Invităm Ministrul Educației să inițieze un dialog onest care să clarifice urgent aceste aspecte. Numai astfel putem recâștiga încrederea și ne putem asigura că măsurile luate țin cont de realitățile de pe teren”.

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


13 comments
  1. Păi așa puteam sa fac și eu un CHIX și să zac 6! luni degeaba în post facandu-ma că scriu raportul in creion și că îl gândesc mult, până văd cum se așează apele după 18 mai. Acum e cool să fii independent politic, nu? Însă nu ca la dânsul arată independența. După mine acest minister e nul, nu a făcut nimic pentru elevii 6-14 ani, doar le-a înfuriat profesorii….până apucă să aibă alte manuale, deja prof. vor fi fugiți. Oamenii își dozează bine ce pot și vor decide. Mișcările de mobilitate vor fi săptămânale, dir. nu vor putea lăsa mâna de pe tel in căutare de cine-o-fi să le țină orele; își vor face un app de căutare de dispuși să predea. E chiar așa de greu să anticipezi asta, minedu? N-ai făcut și simulare „what if”? Exact pe aspectele psihologice dai dumneata chix, ministerule? Prof. vor face orice de oboseală. Ai auzit cumva de fuga in boală? Dar de actul ratat al neauzirii deșteptătorului dimineața? Pt dureri de ceafă sau spate, psihogene, ale profesorilor ai pregătit ceva preventiv, stimabile? Știți ce fac oamenii în concedii medicale? Au timp. Să își caute altceva. Nu vă bazați că nu vor găsi. Să vezi cât costă programul național de protecție socială „Adoptă un profesor”!

  2. A început destructurarea managementului actual din școli și a titularizării în sistemul de învățământului românesc. Ea va avea loc în două etape. Prima etapă va viza reducerea numerică a personalului didactic și de conducere și care va ducela învrăjbirea dintre suplinitori și titulari. După cum a spus și David. Anul acesta suplinitorii nu vor mai fi încadrați, iar titularii vor trebui să-și completeze normele cu orele rămase neocupate în școlile din sistem (că doar se dorește să fie titularizare în sistem). Etapă a doua va accentua si mai mult învrăjbirea dintre titulari si suplinitorii fără post. Va viza desființarea titularizării în sistem și punerea unui management „profesionalizat”, poate chiar pe criterii politice, adică directorul școlii nu va fi selectat din rândurile cadrelor didactice. În ce privește titularizarea, în sistem, se va argumenta: că e nevoie de reformă, că trebuie verificate cadrele didctice titulare, dacă au competențele necesare la zi și că trebuie ținut cont și de oamenii care sunt competitivi și care au rămas fără posturi, din cauza acestui sistem rigid. Prin urmare, vin vremuri grele atât pentru suplinitori, cât și pentru titulari.

  3. Situația jalnică în care a ajuns învățământul azi e suficientă ca analiză. Ar trebui dați toți afară în ce hal și-au bătut joc de generații întregi de părinți și copii.
    Toți, dar absolut toți, ar trebui băgați în malaxorul examenelor anuale. Atunci s-ar vedea valorea si utilitatea lor.
    Frica că-și pierd privilegiile și viața liniștită si fără Dendrino de până acum, i-a înnebunit!
    Bravo acestui ministru care are curajul să privească realitatea în față și să spună lucrurilor pe nume.

    1. Ti-ai ales numele în mod inspirat, ca reflex la propria persoană. Pentru că textul tău nu cuprinde idei, ci e un fel de kickboxing, pe care îl practici în chip „nifilist”, la fel ca Fane Spoitoru. Nu se demolează totul că iese unul ca tine cu bâta în stradă, lovind în cine nimerește.

  4. Analizând declarațiile publice ale oamenilor politici participanți la negocieri, pare că s-au organizat sesiuni de brainstorming, tema fiind de unde se poate tăia, astfel încât membrii de partid și partidele să nu aibă de suferit. Numai un astfel de proces creativ, neamendat critic, ar fi putut scoate în fața tancului (a se citi Bolojan) bursele mamelor minore, asigurările medicale ale mamelor aflate în concediu postnatal, orele suplinitorilor.

    1. Așa este că aparenta anonimitate vă protejează? De ce credeți că vă protejează? De ce simțiți nevoia să aveți o asemenea protecție rușinoasă, dacă vehiculați adevăruri? Vom fi pe picior de egalitate când nu veți mai sta după tufiș. Până atunci, creșteți în lumină, nu în umbră. Mulțumesc.

  5. Dacă urmăriți interviul de la Antena 1, când a fost întrebat de cifre si care este impactul asupra bugetului cu aceste masuri, domnul ministru s a eschivat frumos, cu tact ca un veritabil politician ( chiar daca nu are încă o apartenența la partid) !

    1. Băi deșteptule, ăsta este „tact ca un veritabil politician”, iar gestul lui este „frumos”?! Schimbă, te rog, cuvintele potrivite într-o atare situație: „tact” cu „truc”, „veritabil” cu „ticălos”, iar pe „frumos” cu „josnic”.
      După aceea, aplică-ți și ție aceste cuvinte, în calitate de cetățean care se bucură de răul altuia.

  6. Nu au facut analize de impact, acum sunt pusi directorii sa le faca si le da cu virgula.
    El a ajuns la concluzia ca sistemul de Educatie este o gaura pentru buget, dar este subfinantata de 30 ani. Iar pe elevi i-au pacalit cu burse pentru 30% din ei cand trebuia sa aiba toti alocatii la nivel de UE.

  7. Este laudabila initiativa Aspire Teachers, insa ministrul „bulldog” (echivalentul „corporate bulldog”) nu da explicatii decat sefilor sai. Pentru cei din subordine nivelul de transparenta este limitat, iar accentul cade mai mult pe eficienta decat pe empatie. Comunicarea este însotita de putine detalii operationale pentru a evita conflicte, reactiile emotionale sau opozitia.

    Traim in Romania, analize de impact si simulari se realizeaza de catre profesionisti. La noi se fac doar analize superficiale de genul QX.

    Vanitosul profesor doctor universitar psiholog membru al unor academii, de atata vorbit la TV, a uitat sa ia vreo masura de sprijin. Pana si cel mai agresiv „corporate bulldog” ia niste masuri de sprijin: training pentru angajati, nu taie cafeaua etc. Nu este cazul nostru pentru ca ministrul bulldog, manager si lider innascut, nu a stabilit nici o prioritate.

    Ar putea sa nu sacrifice elevii cu CES, macar cei din mediul rural. Ar putea sa nu compromita accesul la educatie. Ar putea sa colaboreze cu ONG-uri pentru dotarea cabinetelor de sprijin. Ar putea oferi training gratuit, de calitate, pentru profesori. Dupa cum se vede nimic din astea nu a fost anuntat. Poate in al 13-lea ceas? Dar nu cred.

    Multumesc anticipat pentru cenzura, publicarea comentariul cat mai tarziu sau deloc.

  8. E simplu.

    Chat GPT.

    Am și făcut simulări pt a verifica aceste zvonuri

    AI răspunde fix cu aceleași măsuri pe care le-a propus David.
    📉 1. Reducerea burselor și premiilor

    Burse de performanță (pentru medii peste 9,5 și participare la olimpiade) pot fi limitate la ≤ 15% dintre elevii clasei, sau eliminate temporar, până la revizuirea criteriilor

    Bursele sociale pot rămâne active, dar cele de merit suspendate ori restrânse până la clarificarea sistemului.

    🎯 2. Optimizarera resurselor prin reevaluarea normei didactice

    -Dar par analfabeți digital sau total lipsiți de empatie (ca si AI ul ) pt că iată ce răspunde dacă ii ceri metode alternative si care consecințele primelor masuri

    #De ce sunt superioare alternativele propuse

    Măsură Impact pe termen scurt Impact pe termen lung

    Redistribuire normă în consorții Reducre riscul de concedieri Echilibru între zone
    Dezvoltare profesională Mai puține ore pierdute Învățare sustenabilă
    Modularizarea anului școlar Eficiență imediată Abordare profundă a materiei
    Evaluare formativă Ore reduse pentru examinări Calitate și autonomie docentesă
    Digitalizare și infrastructură Economii operaționale Performanță educațională
    Sistem EWM și remediere țintită Scade abandonul școlar Atinge echitate educațională

    📌 Concluzie

    Creșterea normei didactice pare o soluție simplistă, dar riscă suprasolicitarea cadrelor didactice, reducerea calității educației și migrarea profesorilor. În schimb, concentrarea pe dezvoltare profesională, standarde profesionale, digitalizare, remediere țintită și restructurare curriculară sunt soluții sustenabile, eficiente și echitabile, ce pot spori performanța școlară fără cost excesiv sau dezechilibre în sistem.

    Deci oare aici s-a ajuns?
    Să decizi soarta a zeci de mii de oameni folosind un LLM , inteligenţa artificială?
    Asta ar spune multe despre cei care ne conduc.

  9. Cum ce studii? A muncit luni de zile la el! Studiat, analizat, fundamentat!
    Și a ieșit… Raportul QX! (a se citi CHIX!!!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor

Legea 141/2025 introduce, începând cu 1 septembrie 2025, o nouă regulă pentru directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ. Aceștia vor avea o obligație de predare fixă: 40 de…
Vezi articolul