Apel către profesori al primarului Emil Boc, după ce s-a oferit să dea meditații gratuite de istorie, în programul „Mentorat pentru Bacalaureat” lansat de Primăria Cluj-Napoca: Le recomand tuturor profesorilor care au disponibilitatea necesară să se implice și să ajute

[jp_post_view]
Foto: onlfr2023.excelentacj.ro / Olimpiadele de Limbi moderne, Cluj-Napoca, aprilie 2023
Primarul Emil Boc a anunțat recent că poate acorda elevilor ore de pregătire pentru disciplina istorie, ”dacă timpul îi permite”, în cadrul programului de mentorat inițiat de primărie cu scopul să ajute elevii din Cluj să se pregătească pentru examenul de Bacalaureat. Anunțul a fost făcut într-o emisiune a publicației Ziua de Cluj.

Programul a atras până acum 56 de elevi și peste 10 profesori voluntari, a declarat primarul Clujului, iar orele de meditații la disciplinele pentru Bacalaureat vor începe din 7 aprilie.

  • Potrivit CV-ului său, Emil Boc a absolvit atât Facultatea de Istorie și Filosofie, cât și Facultatea de Drept la Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca și deține titlul de doctor în ştiinte politice şi filosofie politică. Timp de doi ani a fost profesor la Şcoala Normală „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, dar și preparator – catedra de Istorie contemporană şi ştiinţe politice, ca mai apoi să ajungă asistent și lector universitar.

„Ieri s-au încheiat înscrierile pentru programul de mentorat pentru pregătirea elevilor pentru Bacalaureat. Este o inițiativă a primăriei prin care, la Centrul pentru Tineret, 56 de tineri care s-au înscris până acum vor beneficia, începând din 7 aprilie, de meditații la română, matematică, istorie și celelalte discipline pentru Bacalaureat, oferite de profesori, voluntari. 

Cei care nu își pot permite alte forme de pregătire, pot avea această participare într-un program de pionierat în România de pregătire pentru Bacalaureat. Îi felicit pe colegii mei de la Centrul de Cultură Urbană, pe asociațiile de profil care s-au implicat, pe profesorii voluntari, peste 10 până în momentul de față. Dacă timpul îmi permite, și eu o să mă înscriu pentru a putea să susțin unele lecții de istorie, unde acolo mă mai pricep și eu pentru a pregăti pentru Bacalaureat elevii pentru dimensiunea de istorie. Le recomand tuturor profesorilor care au disponibilitatea și pregătirea necesară să se implice, dacă pot să o facă și să ajute”, a spus primarul Emil Boc.

Elevii interesați s-au putut înscrie în program până în 31 martie. Potrivit site-ului dedicat programului „Mentorat pentru Bacalaureat”, cursurile se vor desfășura în format fizic, iar „orarul va fi optimizat pentru a se potrivi atât cu disponibilitatea mentorilor, cât și cu programul școlar al elevilor”.


Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie 2025:
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

Citește și:
Teste de antrenament și bareme de rezolvare pentru Bacalaureat 2025, la Istorie, publicate de ISJ Constanța


3 comments
  1. Cineva a zis la o televiziune, în urmă cu cca două decenii, că Statul e cel mai prost administrator. Acel cineva era atunci premier al Statului Român. După care ilustrul nu și-a dat demisia cum ar fi fost de așteptat potrivit mărturisirii sale. Cine credeți stimați români că era protagonistul?

  2. Benevol, nu? că de obicei…au și salarii care sa le permită asta…Penibil! Medicii de ce nu fac totul gratis? 👎👎👎👎👎

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avertisment public al facultăților Universității din București: Masteratul didactic din legea Deca-Iohannis nu respectă criteriile Bologna, iar studiile riscă să nu fie recunoscute internațional

Universitatea din București (UB), prin Senatul său, protestează oficial față de forma actuală a masteratului didactic și critică în termeni severi standardele propuse recent de ARACIS privind organizarea studiilor universitare…
Vezi articolul

Daria Hărăbor, studentă la Harvard, într-un mesaj către elevii de la Naționala de Astronomie: Punctajele de la olimpiadă nu arată care dintre voi este cel mai inteligent, care este cel mai pasionat sau care ar trebui să continue o carieră pe acest domeniu. Eu le văd ca pe un kilometraj care îți arată cât de departe ai ajuns

Daria Hărăbor, studentă la Harvard, a spus elevilor prezenți la festivitatea de premiere de la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică 2024 faptul că punctajele obținute „nu arată care dintre…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre studenții care au aplicat pentru o bursă pe o platformă specializată din Statele Unite au folosit AI pentru a scrie eseul cerut la dosarul de înscriere

Peste 400 dintre tinerii care au aplicat pentru burse în învățământul universitar pe o platformă specializată din Statele Unite s-au folosit de Inteligența Artificială (IA) pentru a-și scrie eseurile cerute…
Vezi articolul