Apel pentru profesori să înscrie alerte despre problemele școlilor pe platforma HartaEdu.ro, pentru a rezolva urgențele din educație / Narada a rezolvat peste 200 de alerte într-un singur an, cu o investiție de peste 3 milioane de lei în acele școli (P)

[jp_post_view]
Foto credit: Asociatia Narada
Într-un singur an, în 2022, organizația Narada a reușit să rezolve 237 de alerte ale școlilor din România, iar 36 sunt în curs de rezolvare, cu sprijinul a 20 de companii care au făcut donații în valoare de 3,2 milioane de lei, și a peste 140 de voluntari, angajați ai acestor companii, care s-au implicat activ. 50 de mii de elevi beneficiază de rezolvările acestor alerte. Acest lucru a fost posibil, în primul rând, datorită sprijinului profesorilor, al părinților și al altor persoane din comunitățile școlare care au înscris în platforma HartaEdu.ro alerte despre nevoile școlilor de a oferi copiilor spații sigure de învățare.

Două exemple de astfel de cazuri rezolvate sunt cele ale Școlii Gimnaziale Pesceana din județul Vâlcea și Şcolii Gimnaziale Dumitru Ghenoiu din Băicoi.

Mobilizarea este cuvântul cheie din misiunea noastră, motiv pentru care orice acțiune a noastră se învârte în jurul acestui concept. Într-un an și jumătate de la lansarea platformei HartaEdu.ro am reușit să mobilizăm atât comunitățile din jurul școlilor, cât și companii și oameni de business care ne-au acordat încredere și ne-au dat energie pentru a continua să ne implicăm, știind încă de la bun început că numai împreună putem avea un impact real în viața elevilor din România. Însă putem interveni numai acolo unde știm că e nevoie. Iar pentru a ști, îndemnăm profesorii, directorii de școli, personalul auxiliar și chiar părinții să continue să înscrie alerte pe HartaEdu”, precizează Raluca Jianu, CEO Narada.

Prin intermediul HartaEdu.ro, Școala Gimnazială Pesceana din județul Vâlcea a lansat în 2022 un apel de sprijin pentru asigurarea unui mediu potrivit dezvoltării elevilor săi. Astfel, Narada a contribuit, alături de partenerii săi, la reamenajarea a 5 săli de clasă și a reușit să redea un aspect modern instituției. Văzând impactul pe care această inițiativă l-a adus atât asupra elevilor, cât și a cadrelor didactice, Școala Gimnazială Pesceana s-a ambiționat și a dorit să țintească și mai sus. Cu multă încredere, o nouă alertă a fost postată. De data aceasta, școala avea nevoie de un panou solar și nu a fost nevoie de mult timp ca dorința lor să se îndeplinească. Acum, 84 de copii se pot bucura de apă caldă și în perioada sezonului rece.

O altă poveste cu final fericit este cea a Şcolii Gimnaziale Dumitru Ghenoiu din Băicoi. În fiecare dimineață, din cauza lipsei unui autobuz școlar, copiii din ciclul gimnazial trebuiau să înfrunte frigul și ploaia pentru a ajunge la școală. Alerta a fost înscrisă pe platformă și prin donația unei persoane a putut fi achiziționat un autobuz cu ajutorul căruia 146 de copii ajung în siguranță la școală și acasă, în fiecare zi.

Deși s-au făcut multe progrese, mai este un drum lung de străbătut. Pentru anul 2023, Narada și-a propus să intervină în două mari direcții: siguranță (fizică și socio-emoțională) și pregătire pentru viitor (sustenabilitate, digitalizare și inovație). Însă, pentru a avea un impact și mai mare, este nevoie de ajutorul comunităților. Dacă ești cadru didactic, părinte sau orice altă persoană care dorește să facă o schimbare, intră pe HartaEdu și înscrie o alertă pe una dintre cele 4 categorii: siguranță, digitalizare, inovație sau sustenabilitate! Hai să mobilizăm comunitățile și să găsim cele mai bune soluții pentru educația din România!”, încheie Raluca Jianu.

Narada a luat ființă în urmă cu mai bine de cinci ani, când Andra Munteanu (co -fondatoare a organizației) a citit un studiu despre motivele abandonului școlar în rândul copiilor. Primele pe listă erau durerile de dinți și lipsa încălțărilor potrivite. Motive absurde într-o Românie europeană, dar dureros de reale în comunitățile marginalizate și vulnerabile din România. Născută sub umbrela Romanian Business Leaders, Narada are viziunea de a construi o Românie în care fiecare copil are acces la o educație de calitate, care să-l pregătească pentru succesul în viață și în carieră.

Cu o echipa multi-disciplinară de profesioniști care abordează problema cu soluții integrate, utilizând tehnologia și transferul de know-how, dar și experiența profesională, cu un mod de lucru tehnocrat și planificat, Narada își propune misiunea de a mobiliza comunitățile pentru a găsi soluții de transformare a sistemului educațional.


2 comments
  1. Bună ziua!Avem nevoie de un xerox ,mingi ,cercuri ,jaloane,,o masa luminoasa ,jocuri educative și scaunele la grupă ! Scoala Gimnaziala Al. I.Cuza Campina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Test gratuit pentru 500 de elevi care vor să meargă la o universitate de top din străinătate. Pot afla care este potențialul lor și ce le trebuie ca să fie admiși la programele de studii pe care le doresc (P)

Pe măsură ce tot mai mulți elevi români vizează universități din top 100 precum Oxford, Harvard, Cambridge, Bocconi, ESADE și University of Amsterdam, un nou instrument dezvoltat de Upgrade Education…
Vezi articolul

INFOGRAFIC Cum arată şcoala în „viziunea Andronescu”. Redenumirea claselor şi eliminarea Evaluării Naţionale de la clasa a IV-a, singura care monitoriza sistemul de educaţie

Renunţarea la denumirea „clasa pregătitoare”, dar şi noua structură a învăţământului primar, învăţământului gimnazial sau a celui liceal, anunţate de Ecaterina Andronescu şi susţinute de documentele puse în dezbatere publică,…
Vezi articolul

Pregătire gratuită pentru Evaluarea Națională susținută prin campania “Oferă Educație” – 300 de lecții video, exerciții și teste omologate de Ministerul Educației, resurse educaționale inovative și interactive (P)

Peste 3.300 de elevi de clasa a VIII-a din 150 de școli din mediul rural, din județele Argeș, Constanța și Dâmbovița, au primit acces gratuit la programele de pregătire la…
Vezi articolul

Acuzat de îndemn la referendum în fața studenților, președintele Senatului Universității din Oradea confirmă că e liderul Coaliției pentru Familie Bihor: Mesajul nu conține prozelitism sau propagandă

Acuzat de studenți de propagandă religioasă și îndemn la referendum, Sorin Curilă, președintele Senatului Universității din Oradea, a declarat pentru Edupedu.ro că mesajul transmis în ceremonia de începere a cursurilor…
Vezi articolul