Apel World Vision: Lumea trebuie să acționeze imediat în ajutorul copiilor din Afganistan / 8,2 milioane de minori au avut nevoie de asistență umanitară și de protecție în 2021

460 de vizualizări
Foto: World Vision
„Nenumărați copii vulnerabili din Afganistan vor plăti cu viața pe măsură ce vor fi înghițiți de conflict”, avertizează, marți, organizația umanitară internațională World Vision. Această arată, într-un comunicat de presă, că în schimbările rapide din această țară, unde „alimentele dispar, iar numărul celor forțați să se refugieze crește”, copiilor și familiilor lor li se refuză accesul la drepturi fundamentale. 

Potrivit World Vision:

  • „Cifrele sunt șocante. Aproape jumătate din populație – 18,4 milioane de persoane (din care 8,2 milioane de copii) – au avut nevoie de asistență umanitară și de protecție în 2021, iar numărul lor este în creștere. Peste 30% din populația afgană (respectiv 12,2 milioane de persoane) se confruntă cu o criză alimentară acută. Se preconizează că strămutările forțate vor accelera, afectând 500.000 de persoane care vor părăsi diferite provincii în căutare de adăpost până la sfârșitul acestui an. Pandemia continuă să se agraveze, iar măsurile de prevenție lipsesc. Într-o țară cu o populație de aproape 40 de milioane de persoane, până în prezent au fost raportate doar 139.051 de cazuri de COVID-19 și 6.098 decese din februarie 2020.”

World Vision cere ca „toate părțile implicate în conflict să pună copiii vulnerabili pe primul loc. Dreptul internațional umanitar trebuie respectat, iar viața copiilor afgani, a familiilor lor și a comunităților trebuie să fie prioritară. Comunitatea internațională trebuie să își mențină prezența pe teren pentru a preveni o catastrofă umanitară fără precedent. Este nevoie de angajamente suplimentare pentru un sprijin financiar crescut și susținut, pentru implicarea la nivel diplomatic, asumarea responsabilității la nivel internațional față de găsirea de soluții durabile și protejarea drepturilor copilului”. 

Organizația declară că, prin activitățile care acum se desfășoară în patru provincii și orașe, anual peste 480.000 de copii și adulți din această țară au beneficiat de programele sale.

Comunicatul o citează pe Asuntha Charles, director World Vision Afganistan, potrivit căreia:

  • „Teama și vulnerabilitățile de tip extrem au ajuns la cote-record, iar copiii sunt expuși unui risc crescut de violență, abuz și exploatare. Familiile care se luptă deja să supraviețuiască sărăciei provocate de acest conflict, unei secete devastatoare și efectelor pandemiei de COVID-19 recurg acum la cele mai disperate măsuri de protejare a copiilor, inclusiv căsătoriile juvenile. Istoria a demonstrat că rezistența și tăria poporului afgan sunt extraordinare. Dar și acestea au limite. Acum, afganii sunt în situația cea mai vulnerabilă și nu îi putem abandona.”


1 comment
  1. Și cum or să facă? Dacă „marile” puteri n-au putut să anihileze niște criminali, talibanii, cum or să-i ajute pe copii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Comisia Națională de Inspecție Școlară nu a fost constituită nici la aproape o lună de la termenul pe care Ministerul Educației și l-a fixat. Ministerul le transmite inspectoratelor școlare că tot ele vor rezolva „eventualele litigii”

Comisia Națională de Inspecție Școlară încă nu este constituită, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. În adresa instituției se arată că „eventualele litigii vor fi rezolvate…
Vezi articolul

Activitate de gramatică, de 5 minute, la începutul fiecărei ore de Limba română, exerciții de redactare a unui text și ateliere de lucru pentru profesorii evaluatori, printre măsurile propuse de ISMB după rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024

Desfășurarea unei activități de gramatică, de minim 5 minute, la începutul fiecărei ore de Limba română, se află printre măsurile de remediere, potrivit raportului privind organizarea și desfășurarea simulării Evaluării…
Vezi articolul

Daniel David: Din noul an școlar, toate diplomele, inclusiv de bacalaureat, licență, certificatele profesionale, vor avea menționat nivelul de calificare / Când mergi în orice țară din Uniunea Europeană, nu te mai pune nimeni să demonstrezi nivelul de calificare cu alte hârtii

„Începând cu noul an școlar, toate diplomele, inclusiv de bacalaureat, licență, masterat, doctorat, inclusiv certificatele profesionale care se dau ca urmare a cursurilor de formare, vor avea menționat nivelul de…
Vezi articolul