Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată pentru anul 2025. Au fost trimise indicații referitoare la aplicarea noilor reguli de acordare a concediului de odihnă pentru profesori și inspectori, conform cadrului legal

35.122 de vizualizări
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ
Foto: captura Edusal
Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată pentru anul 2025, potrivit unui document ajuns în școli și consultat de Edupedu.ro. Au fost trimise indicații referitoare la aplicarea noilor reguli de acordare a concediului de odihnă pentru profesori și inspectori, conform ordinului nr. 7930/23.12.2024

Modificările aduse la versiunea 2.45 constau în:

  • Setarea aplicației pentru anul calendaristic 2025.
  • Actualizări legislative 2025 (salariul minim pe economie la valoarea 4050, calcul deduceri personale, etc).
  • Actualizări grile pentru funcția de Director adjunct din cadrul CJRAE / CMBRAE
  • Actualizări ale calcului de salarii pentru personalul cu pensie facultativă
  • Actualizarea aplicatiei in conformitate cu art 2 alin (1) al OME nr. 7930/23.12.2024.

În acest sens, pentru personalul didactic de predare menționat la art 3 alin 2 lit. a), în Planificare CO se va selecta motivul ”OM7930 art.3 alin.2 lit.a” care permite salvarea planificării indiferent de perioadele de vacanță pentru persoanele care au măcar una din încadrări pe nivel Postliceal și suma normelor pentru nivelul de invatamant postliceal mai mare ca ZERO.

Pentru personalul menționat la art. 3 alin (2) lit c) și la art. 14 alin (2) ale OME nr.7930/2024, se vor introduce zilele de concediu de odihnă conform pontajului lunii de lucru, direct în forma Pontaj.

NOTĂ: Se vor actualiza zilele de concediu de odihnă rămase neefectuate la finalul anului 2024 în ferestra Pontaj/Modifică/Actualizează pentru personalul didactic-auxiliar și administrativ.”, se arată în document.

Informații de context

Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, profesorii beneficiază de concediu de odihnă, anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. 

Regulile pentru acordarea concediului de odihnă pentru personalul din învățământul de stat, care se aplică de pe 1 septembrie 2025, au fost stabilite prin ordinul de ministru 7.930/2024, publicat în Monitorul Oficial (MO) înainte de Anul Nou. Cu toate acestea, câteva articole au intrat în vigoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.

Articolul 2 – „(1) Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 septembrie 2025, cu excepția prevederilor art. 3 alin. (2)art. 4 și art. 14 alin. (2) din normele metodologice prevăzute la art. 1, care intră în vigoare de la data publicării prezentului ordin”, potrivit ordinului nr. 7.930/2024.

Când poate fi programat concediul profesorilor, conform ordinului de mai sus

Articolul 3 – „(1) Personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar beneficiază de concediu de odihnă anual cu plată, cu o durată de 62 de zile lucrătoare, de regulă, în perioada vacanțelor școlare.

(2) Prin excepție de la perioada prevăzută la alin. (1), poate fi programat în concediu de odihnă și în alte perioade ale anului școlar, în funcție de specificul activităților:

a) personalul didactic de predare încadrat în învățământul postliceal la clasele din domeniul sănătate și asistență pedagogică;

b) personalul didactic de predare din cluburile sportive școlare, conform calendarului competițional;

c) personalul didactic de predare din casele corpului didactic.”

Profesorii care însoțesc copiii în tabere

Articolul 4 – „(1) Personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar care însoțește copiii în tabere sau la altfel de activități care se organizează în perioada vacanțelor școlare se află în activitate, dar nu mai mult de 16 zile calendaristice.

(2) Nevăzătorii și alte cadre didactice cu handicap din învățământul preuniversitar beneficiază, după caz, și de un concediu de odihnă suplimentar, conform contractului colectiv de muncă aplicabil.”

Concediul pentru directorii de școli și pentru inspectori

Articolul 14 – (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), personalul de conducere din casele corpului didactic, precum și personalul de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare beneficiază de 25 de zile lucrătoare de concediu de odihnă anual, care poate fi programat atât în perioada vacanțelor școlare, cât și în alte perioade ale anului școlar, în funcție de specificul activităților, fără afectarea obligației de predare.

Citește și:
OFICIAL Noile reguli de acordare a concediului de odihnă, de 62 de zile pentru profesorii din școli și de 40 de zile pentru cei din universități, care se aplică din toamna lui 2025
decembrie 2024 – Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou modificată: actualizări în validarea planificării concediului de odihnă pentru profesori, printre noutăți

2 comments
  1. Bună ziua, oare puteți să-mi trimiteți câteva informații despre personalul administrativ din grădinițele cu program prelungit „îngrijitoare”. Dacă pentru noi se va schimba ceva la salarizare etc. Vă mulțumesc anticipat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O sală de clasă a liceului de Informatică ‘Grigore Moisil’, renovată cu ajutorul unei companii IT, în proiectul „Adoptă o clasă pentru Iași” / Liceul are și două laboratoare de robotică dotate cu ajutorul foștilor absolvenți, care acum lucrează la companii în domeniu

Elevii de la una din clasele a X-a de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi au o nouă sală de clasă, care a fost renovată şi dotată de…
Vezi articolul

UPDATE Școlile pot decide cu acordul majorității simple a părinților, elevilor majori, dar și a angajaților să instaleze sisteme de supraveghere audio-video / Acestea pot fi instalate „doar cu informarea persoanelor vizate”, în situații excepționale / Dispare mențiunea că încălcarea normelor privind datele personale este o abatere disciplinară – ordonanță actualizată, aprobată de Guvern

UPDATE A fost adoptat proiectul de OUG, vineri, 28 iunie, document ce prevede că unitățile de învățământ preuniversitar vor avea nevoie de acordul majorității simple a părinților, elevilor majori, dar…
Vezi articolul

Am cerut să se regândească perioada în care se va da Bacalaureatul 2026, spune Simion Hăncescu, liderul FSLI, după întâlnirea cu Daniel David: Anul acesta, în foarte multe unități de învățământ, lucrurile au fost puțin agitate. Nu puteau, în același timp, profesorii să fie și la examenul de bacalaureat, și la ore

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat marți, după întâlnirea cu ministrul Daniel David, că a cerut să fie regândită perioada în care se va susține…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Salariile profesorilor, legate de adoptarea noilor legi ale Educației. Ligia Deca: Aplicarea creșterilor salariale este în funcție de adoptarea Legilor Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat astăzi după ultima ședință de Guvern din acest an că aplicarea creșterilor salariale pentru profesori este „în funcție de adoptarea Legilor Educației”. Întrebată când…
Vezi articolul