Aplicația de salarizare din școli nu permite aplicarea contractului colectiv de muncă în privința concediilor pentru directori și inspectori, semnalează sindicatele – document

16.737 de vizualizări
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Personalul didactic de conducere, de îndrumare și control, didactic auxiliar și nedidactic beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar între 5 și 10 zile lucrătoare, conform noului contract colectiv de muncă semnat pe 5 iulie de sindicate și ministrul Educației. Liderii FSE „Spiru Haret“ și FSLI cer Ligiei Deca, printr-un document consultat de Edupedu.ro, modificarea aplicației EduSal pentru a permite directorilor să își ia aceste zile de concediu.

„Personalul didactic de conducere, de îndrumare și control nu își poate valorifica acest drept din cauza aplicației EduSal, care nu permite înscrierea unui număr de zile de concediu de odihnă anual mai mare de 25 de zile pentru aceste categorii de personal“, conform documentului.

Acestea solicită Ligiei Deca să ia „în regim de urgență“, „măsurile ce se impun pentru modificarea aplicației EduSal astfel încât aceasta să permită înregistrarea informațiilor corecte privind zilele de concediu de odihnă ale personalului didactic de conducere, de îndrumare și control, potrivit contractului colectiv de muncă aplicabil“.

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


9 comments
  1. Bieții directori, mai că-i plâng, mai ales pe cei eternizați în funcție!… Voi da acatiste și mă voi ruga pentru… odihna sufletului lor… A, pardon! nu prea le am cu religia, pentru sănătatea și bunăstarea lor, cred că trebuia să spun…

  2. Aceasta aplicatie sa permita retinerea si virarea contributiei la fondul depensii facultative.
    Unele scoli semnaleaza imposibilitatea retinerii in noul edusal sau nu doresc ?

    1. E specific românesc aruncatul cu noroi și generalizarea! Asta spune multe despre caracterul dumneavoastră.
      Când veți fi măcar 1 an director, atunci veți fi îndreptățit/ă să vorbiți! Pana atunci, mai bine citiți o carte și bucurați-vă de concediul de 62 de zile lucrătoare, pe care îl aveți!
      În acest moment, un director de școală are 25 de zile/an, mai puțin și decât un angajat din personalul didactic auxiliar sau nedidactic.

      1. Vai de tine!
        Ești director de te ataci așa? Sau pupin…
        urist de partid sau de director? Ți -a dat ore suplimentare sau stați împreună la fumoar în loc să vă faceți ora?
        Până acum doar astfel de specimene am întâlnit (cu concurs de grădiniță) 😄
        Du-te și citește tu o carte sau rezolvă un rebus!
        Dacă nu ești în domeniu, mai bine taci!

        1. Orice ai fi, ai probleme de educație… Ar fi chiar trist să lucrezi în învățământ. Îți lipsesc finețea și bunul simț.
          Viața ți-ar fi chiar frumoasă, dacă nu ai avea sufletul atât de încărcat de răutăți…
          Și pentru informarea ta, școlile nu mai au fumoar! Colegii nu mai au voie să fumeze în școală sau în curtea școlii…
          PS. Vezi sa-ti ceri plata de la cei care te folosesc ca să arunci cu noroi în directori… sau poate o faci gratis… că și așa nu ai ce face. Am văzut că ideea de lectură te irită foarte tare…

        2. Măi frustratule! Nu contează ce debitezi tu aici, contează să fie respectat contractul colectiv de muncă. Prevederile din el trebuie transpuse de aplicația Edusal, indiferent de funcția deținută. Despre asta este vorba aici. Nu despre frustrările tale. Mă întreb ce ai fi comentat tu dacă Edusal nu ar opera 62 de zile de concediu, de care beneficiezi conform contractului colectiv de muncă.

      1. Exact!
        Doar că apar niste pupincuriști plătiți să îi susțină pe directori!
        Și…pentru informarea papagalului de Victor… încă există fumoar!
        Așa cum am scris în comentariul de mai sus, sigur doar cei care ,,își fac orele precum directorii” pot să îi susțină pe aceștia!
        Și pentru Dimash: ești exact ca Victor!
        Out!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propunerile Ministerului Educației privind cazurile de hărțuire sexuală din mediul universitar: câteva reguli pentru reclamații, inclusiv pentru sesizările anonime, o dezbatere, plus planuri pentru o viitoare „reglementare generală” pentru toate instituțiile de educație și toate instituțiile publice

Ministrul Educației a anunțat, joi seară, că, după consultări desfășurate în ultimele zile pe tema hărțuirii sexuale în mediul universitar, a ajuns la concluzia că este nevoie de „promovarea unei…
Vezi articolul

Reacție dură a părinților, la cazurile Caracal și Dâmbovița: Părinții cer Președinției și Guvernului o strategie națională cu aplicabilitate locală pentru creșterea siguranţei copiilor

Federația asociațiilor de părinți reacționează la modul în care gestionează autoritățile cazurile tragice de la Caracal și Dâmbovița și cer Guvernului să descrie „activitățile desfășurate de instituții pentru siguranța și…
Vezi articolul

VIDEO Ludovic Orban, întrebat dacă școlile mai rămân mult închise: Aproape toate țările care păstraseră învățământul în clasă, între timp au suspendat cursurile în clasă / Moderator: Dați-mi niște exemple / Orban: În Franța au fost proteste

Aproape toate țările care păstraseră învățământul în clasă, între timp au suspendat cursurile în clasă, susține premierul României, Ludovic Orban. Șeful Guvernului a fost întrebat miercuri seara, la RomâniaTV, de…
Vezi articolul

Diploma de Bacalaureat din altă țară, primită de absolvenții secțiilor bilingve din școli cu curriculum românesc pentru același program de studii, nu va fi echivalată, ci recunoscută de drept pe teritoriul României – proiect

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică pe 29 aprilie, proiectul de ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei de recunoaștere și echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obținute în…
Vezi articolul