Aproape 110.000 de elevi nu au luat nota 5 la Matematică în ultimii 2 ani, la Evaluarea de la clasa a VIII-a

10.788 de vizualizări
Foto: Freepik.com
În ultimii doi ani, au fost 109.487 de elevi care nu au reușit să ia nota 5 la Matematică, la examenul din cadrul Evaluării Naționale. În 2019, numărul celor care au luat sub 5 a fost de 54.407, potrivit datelor prezentate de ministerul Educației și analizate de Edupedu.ro. Prin comparație, în urmă cu 6 ani, în 2014, numărul celor care nu au luat 5 a fost 43.287.
  • În ultimii 6 ani numărul celor care nu iau 5 la Matematică, la finalul clasei a VIII-a, a crescut cu 11.120 de elevi, adică 25,69%.

Anul acesta, procentul celor care au luat sub nota 5 la proba scrisă de Matematică de la Evaluarea Națională a fost al doilea cel mai mare din ultimii 6 ani. Mai exact, 35,1% dintre elevii care s-au înscris la acest examen nu au reușit să ia măcar 5. Este asemănător cu ceea ce s-a întâmplat anul trecut, în 2018, când 35,17% erau în aceeași situație.

În graficul de mai jos se poate observa creșterea continuă în ultimii 6 ani în privința procentelor celor care nu ajung să ia nota 5 la proba scrisă de Matematică. Procentul a fost calculat prin raportare la numărul de înscriși la această probă, nu doar la numărul celor care au fost prezenți.

Numărul mediilor sub 5 la Matematică de la Evaluarea Națională:

Amintim că examenul de Matematică de la Evaluarea Națională 2019 a avut subiectele cu cel mai înalt grad de dificultate din ultimii 7 ani, potrivit analizei comparative făcută de profesorul de matematică Sorin Borodi. Pe o scală de la 1 la 10, dificultatea subiectelor la matematică din anul 2019 a obţinut nota 5,11. Un grad de dificultate mai mare a fost în anul 2012, potrivit analizei profesorului.

  • Amintim că programa școlară de gimnaziu a fost recent modificată: în 2017, Ministerul Educației a aprobat noi programe și curriculumuri pentru clasele V-VIII, care nici nu au apucat să fie aplicate tuturor anilor gimnaziali.
  • Concret, la clasa a V-a elevii au învățat după programă școlară nouă în anul școlar 2017-2018, apoi programa nouă s-a aplicat la clasa a VI-a chiar anul acesta școlar, urmând ca elevilor să li se schimbe conținuturile progresiv, pe măsură ce trec într-un nou an școlar până la finalizarea gimnaziului, în 2020-2021.
  • Vezi aici cum se aplică programa școlară de gimnaziu realizată de Ministerul Educației în 2017
Aplicarea noile programe școlare pentru învățământul gimnazial:
  • programele şcolare noi pentru clasa a V-a: s-au aplicat în sistemul de învățământ începând cu anul școlar 2017-2018
  • programele școlare pentru clasa a VI-a s-au aplicat începând cu anul școlar 2018-2019
  • programele şcolare pentru clasa a VII-a începând cu anul școlar 2019-2020
  • programele şcolare pentru clasa a VIII-a începând cu anul școlar 2020-2021

Ministrul Educației, Ecatrina Andronescu, a declarat încă de la începutul anului că vrea să schimbe programele școlare, iar recent a declarat chiar că la Matematică schimbările din programă sunt gata.

FOTO: School photo created by freepik – www.freepik.com

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mesajul pentru profesori, de ziua lor, al ministrului Educației, Ligia Deca: Cele mai mari creșteri salariale din ultimul deceniu, proiectele cu finanțare din PNRR, posibilitatea ca prin aceste proiecte să fie achiziționate și materiale didactice sunt doar câteva dintre inițiativele care se concretizează deja

„Cele mai mari creșteri salariale din ultimul deceniu, proiectele cu finanțare din PNRR care vor schimba fața școlilor din România, posibilitatea ca prin aceste proiecte să fie achiziționate și materiale…
Vezi articolul

Protestele angajaților din educație continuă vineri, 16 decembrie, în 11 județe din țară, anunță cel mai mare sindicat din învățământ / „Nu vom renunța la aceste proteste, dacă nu se vor rezolva problemele”, Simion Hăncescu, liderul FSLI

Angajații din sistemul de educație continuă protestele vineri, 16 decembrie, în mai multe județe din țară, potrivit Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Este vorba despre următoarele județe: Arad, Maramureș,…
Vezi articolul

Profesorul Ștefan Baghiu, critici dure față de noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a: Este mai învechită decât cea din anii 1990. Și la facultate e arid să faci doar asta, la clasa a IX-a e somn direct / Ministrul educației chiar a ieșit zilele trecute să ne anunțe că cine intră după reforma lui la liceu va merge rachetă

Profesorul Ștefan Baghiu, lector universitar și cercetător literar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, critică public reforma curriculară pentru Limba și literatura română la clasa a IX-a, după ce Ministerul…
Vezi articolul

UPDATE Creșterea salariilor din învățământ cu 7%, în medie, prin aprobarea costului standard per elev pentru 2023, decisă miercuri de Guvern. Costul cu utilitățile crește cu 17,5% / Finanțarea grădinițelor și școlilor autorizate înființate de universități prin costul standard, eliminată din proiectul de HG

UPDATE Guvernul a decis miercuri în ședința de Guvern majorarea costului standard per elev pentru anul în curs, determinată în decembrie de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Astfel, potrivit…
Vezi articolul