Aproape 500 de copii s-au întors din străinătate și s-au înscris în noul an școlar, în Timiș, dublu față de anii trecuți. Topul țărilor din care s-au întors românii anul acesta / Inspectorul Școlar avertizează că spațiile sunt insuficiente

844 de vizualizări
Foto: © Tatyana Tomsickova | Dreamstime.com
Numărul elevilor români care revin din 35 de ţări de pe glob pentru a începe noul an şcolar în judeţul Timiș este dublu sau chiar triplu faţă de anii precedenţi și anume 494 de copii români se întorc la școală în România, în județul Timiș, a declarat miercuri şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Marin Popescu, pentru Agerpres. Totodată, reprezentantul ISJ a susținut că noul an școlar începe cu o infrastructură insuficientă, fără noi corpuri școlare construite recent, de care este nemulțumit.

Potrivit statisticii efectuate la 31 august, în Timiș au revenit 494 de elevi cărora le-au fost echivalate studiile şi au fost repartizaţi în școlile din județ în baza solicitării părinţilor, ţinând cont de domiciliu, specializare sau profil, de ciclu de învăţământ.

Din ce țări se întorc copiii români

Șeful ISJ Timiș a explicat că „majoritatea elevilor repatriaţi sunt în orașul Timişoara şi vin din 35 de ţări. Avem câte un caz de revenire din Canada, Cuba, Brazilia, Australia”.

  • Pe primul loc în topul ţărilor de unde revin este Germania (125 de elevi), urmată de Italia (80), Spania (75), Anglia (52), Austria (24), SUA (20).
  • Din Republica Moldova, Irlanda, Portugalia au venit câte peste 10 copii, iar din celelalte ţări s-au întors câte sub 10 elevi.

Potrivit calculelor inspectoratului, „dacă împărţim cei aproximativ 500 de elevi la 25, cât este numărul de elevi pentru o clasă, înseamnă că avem 20 de clase în plus”.

„Ne bucură că s-au reîntors în România şi că putem să le oferim educaţie, începând din 1 septembrie. Aceasta presupune un surplus de infrastructură şcolară, dar suntem obişnuiţi să facem faţă necesarului de locuri”, a explicat Marin Popescu, potrivit Agerpres.

El a afirmat că, probabil, în judeţul Timiş sunt cei mai mulţi elevi repatriaţi, majoritatea fiind posibil să fie în Bucureşti. „Sunt mai mulţi decât în anii trecuţi, de două-trei ori. Cauzele care au determinat revenirea lor sunt multiple, familia a decis să ia această decizie, iar noi ne bucurăm că le putem oferi soluţii”, a adăugat Popescu.

Școli din Timișoara vor învăța în mai multe schimburi. Infrastructura școlară nu a fost înnoită

Și în acest an, mai ales în orașul Timişoara – deoarece numărul elevilor a crescut și nu este însoţit de construirea de noi corpuri şcolare -, mai multe clase de gimnaziu sunt nevoite să desfășoare ore și în program de după-amiază, a mai informat şeful ISJ Timiș, Marin Popescu. Acesta se declară nemulțumit de spațiile școlare existente și de reacția înceată a autorităților locale, potrivit sursei citate.

Situația: „În patru licee şi cinci şcoli gimnaziale vor fi ore şi după-amiaza. De asemenea, vom avea şase unităţi de învăţământ (Liceul ‘Romulus Paraschivoiu’ din Lovrin, şcolile gimnaziale din Fârdea, Satchinez şi Chişoda, dar şi grădiniţele din Dudeştii Vechi şi Şag) în care elevii şi preşcolarii nu pot începe cursurile în locaţia proprie, fiind în reabilitare.

Copiii de aici vor învăţa în spaţii autorizate de ARACIP, în două schimburi, dimineaţa şi după-amiaza. La Timişoara nu au mai fost construite noi corpuri de clădiri pentru şcoli de ani de zile, iar cele existente, de multe ori nu corespund nevoilor elevilor şi cerinţelor legii„, susține inspectorul.

  • Vor fi folosite, temporar, și construcţii modulare, autorizate de Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi de ISU Banat, în Timişoara, dar locurile vor fi în continuare insuficiente.

Acesta a mai spus, transmite Agerpres, că reprezentanții ISJ sunt în cautare de soluţii de compromis cu primăria municipiului. În prezent, „ne găsim în aceeaşi zonă a deficitului de staţii de învăţământ, în Timişoara, deşi am atras atenţia de nenumărate ori. Ne dorim ca toate unităţile de învăţământ să aibă cursuri de dimineaţă, dar nu în orice condiţii”.

În județul Timiș încep școala, anul acesta, 102.976 de elevi, mai precizează Agerpres.

Foto: 186414285 © Tatyana Tomsickova | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi aici articolele relevante pentru anul școlar 2021-2022, care începe pentru elevi pe 13 septembrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar 2 universități românești apar în top 1000 și încă zece în top 2000 al ranking-ului “web” al universităților, Webometrics. Ultima astfel de instituție din România – pe locul 27.000+ la nivel global

Universitatea Babeș Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca se află în fruntea instituțiilor românești de învățământ superior, incluse într-un clasament internațional al universităților în funcție de prezența lor “pe web”, Webometrics. Doar…
Vezi articolul

Hăncescu, FSLI: Este imposibil ca elevii de clasa VIII-a și clasa a XII-a să fie aduși la studiu în perioada 2-12 iunie și este un mare pericol să se dea examenele naționale. Un examen dat în condiții improprii nu va stabili o ierarhie corectă

Este imposibil ca elevii de clasa VIII-a și clasa a XII-a să fie aduși la studiu în perioada 2-12 iunie și de asemenea, iarăși este un mare pericol să se…
Vezi articolul

Din anul universitar viitor, 50.000 de studenți cu burse sociale ar putea beneficia de vouchere în valoare de 1.500 de lei și de plata chiriei, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș

Din anul universitar 2023-2024, studenții care au burse sociale ar putea să primească vouchere de 1.500 de lei și să le fie plătită chiria, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro,…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Vreau ca zilnic mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor măcar timp de 8 ore pentru care suntem plătiți zilnic. Mi-ar plăcea, ca regulă generală, ca asta să se întâmple și în școală

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis, vineri, 6 iunie, că vrea ca mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor „măcar timp de 8 ore pentru care suntem…
Vezi articolul