Aproximativ 100 de copii ucraineni au început cursurile în scoli din Arad / La nivel național, au fost înscriși peste 600 de copii cu statut de audienți

[jp_post_view]
Titularizare 2025
Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com
Aproximativ 100 de copii ai refugiaţilor ucraineni stabiliţi temporar în Arad s-au înscris la şcoli din judeţ şi au început cursurile miercuri dimineaţă, transmite Agerpres. O parte dintre ei au primit tablete de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) pentru că şi-au exprimat dorinţa de a învăţa de la locul de cazare, conectaţi la o platformă guvernamentală pusă la dispoziţie de ţara lor.
  • Amintim că Edupedu.ro a scris ieri că peste 600 de copii au fost înscriși cu statut de audienți la școlile și grădinițele din România, după cum a declarat secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru: „Datele sunt în continuă dinamică. Începând din această săptămână, centralizam datele vinerea pentru săptămâna încheiată”.

Şeful ISJ Arad, Marius Gondor, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că cele mai multe solicitări pentru înscrierea unor copii ucraineni în şcoli au fost înregistrate vineri, respectiv 63, în timp ce marţi au mai fost depuse 40.

„I-am repartizat pe toţi la unităţi de învăţământ din municipiul Arad şi din oraşul Ineu. Majoritatea sunt copii ai unor angajaţi care au fost relocaţi de companii din Ucraina aici, în Arad. O parte dintre copiii refugiaţilor şi-au exprimat dorinţa să participe la lecţiile online puse la dispoziţie de Guvernul ucrainean, iar noi le-am pus la dispoziţie tablete pentru a putea accesa platforma de învăţare din ţara lor”, a declarat Marius Gondor.

În municipiul Arad au fost repartizaţi la şcoli 63 de copii ucraineni, iar în oraşul Ineu, 40. Cei care vor învăţa fără să meargă efectiv la şcoală sunt doar elevi de gimnaziu şi de liceu.

Vineri, şeful ISJ Arad declarase, pentru Agerpres, că elevii ucraineni vor fi ajutaţi în comunicare de către studenţi ai celor două universităţi locale.

El precizase că vor fi organizate şi săli de clase dotate cu echipamente conectate la internet, prin care elevii ucraineni vor putea accesa platformele puse la dispoziţie de Ministerul Învăţământului din Ucraina.

  • Părinții din Ucraina care vor să-și înscrie copiii la școlile și grădinițele din România trebuie să trimită sau să depună o cerere la inspectoratul școlar. Copiii au statul de audient până la echivalarea studiilor și susținerea eventualelor diferențe, și sunt trecuți în cataloage provizorii, potrivit ordonanței de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative.

Foto: © Koba Samurkasov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sprijin pentru familii vulnerabile și copii, în locul separării copilului de familie și plasarea lui în sistemul de protecție specială – proiect de lege al Guvernului / Se vor înființa 150 de centre de zi și Observatorul Național al Copilului

Guvernul a aprobat pentru trimiterea în Parlament proiectul Legii privind prevenirea separării copilului de familie, conform anunțului instituției. Propunerea legislativă urmărește reducerea numărului de copii care intră în sistemul de…
Vezi articolul

Peste 225.000 de elevi au fost înscriși pentru participarea la orele remediale, anunță ministrul Educației. Numărul este la mai puțin de jumătate față de cel al elevilor despre care tot ministrul spunea că nu au avut acces la școala online

Peste 225.000 de elevi au fost înscrişi pentru participarea la orele remediale, care se vor putea organiza în forma fizică în toate şcolile din localităţile în care rata de incidenţă…
Vezi articolul

ActiveWatch, reacție în cazul cenzurii aplicate de ministrul Educației: Ar fi grav, specific unor regimuri nedemocratice, să existe protocoale ca cel invocat de ministrul Daniel David care să oprească rapoarte ale unor entități publice să ajungă la public / Protocolul să fie făcut public!

Organziația ActiveWatch, membră a celei mai mari rețele globale care activează pentru libertatea de exprimare, reacționează în cazul de cenzură aplicat de ministrul Educației Daniel David cercetătorilor de la Institutul…
Vezi articolul
SRI / Foto: Facebook SRI

Situația din învățământ, înainte și în timpul pandemiei Covid-19 –  menționată de SRI în raportul pe 2020, la capitolul “Riscuri și amenințări la adresa valorilor constituționale”: infrastructură și resurse deficitare, decalaje accentuate în accesul la școala online

Situația din învățământul românesc, atât prin felul cum se prezenta înaintea pandemiei Covid-19 cât și prin schimbări cauzate de aceasta, este menționată la capitolul “Riscuri și amenințări la adresa valorilor…
Vezi articolul