PROIECT Regulile pentru liceele pedagogice. Ministerul Educației a introdus un număr de elevi pentru practica pedagogică curentă. Elevii de clasa a XI-a au o săptămână de practică comasată și se recomandă să se desfășoare în a doua parte a anului școlar

852 de vizualizări
Fotografie: Ivan Samkov – Pexels
Practica curentă a liceenilor de la clasele cu profil pedagogice se va desfășura în grupe de câte 4-6 elevi, în fiecare săptămână, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba despre Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Vezi mai jos, în articol, ce noutăți sunt în privința practicii pedagogice.

În prezent, în privința practicii pedagogice curente, regulamentul din 2020 nu prevede un anumit număr de elevi, ci apare doar formularea „pe grupe de elevi”: „a) curentă – este forma de practică pedagogică derulată colectiv, pe grupe de elevi, ce se desfășoară în fiecare săptămână, sub îndrumarea profesorului coordonator de practică pedagogică de la liceul/colegiul pedagogic, a profesorilor metodiști de la liceul/colegiul pedagogic și a cadrelor didactice din școlile de aplicație.”

În documentul pus în dezbatere publică de Ministerul Educației este precizat că practica curentă se desfășoară pe grupe de către 4-6 elevi:

Art. 5 – „a) curentă – este forma de practică pedagogică organizată și desfășurată la nivelul claselor IX-XII, pe grupe de către 4-6 elevi, care se desfășoară în fiecare săptămână, sub îndrumarea profesorului coordonator de practică pedagogică de la liceul/colegiul pedagogic pentru clasele IX-X (practica observativă), a profesorului coordonator de practică pedagogică și a profesorilor îndrumători de practică de la liceul/colegiul pedagogic, precum și a cadrelor didactice de la grupele/clasele/comunitățile la care au fost repartizate grupele de elevi pentru clasele XI-XII (practică pedagogică de predare și evaluare).

Numărul orelor de practică curentă este prevăzut în documentele curriculare (planurile-cadru) în vigoare.”

Ce înseamnă practica comasată, potrivit proiectului

În privința practicii comasate, o noutate este reprezentată de faptul că aceasta se desfășoară pe parcursul unei săptămâni școlare în clasa a XI-a și a două săptămâni de școală în clasa a XII-a. În prezent, pentru ciclul superior al liceului, sunt alocate 2 săptămâni de practică comasată.

În proiect se recomandă ca practica comasată la clasa a XI-a să fie planificată și să se desfășoare în a doua parte a anului școlar. În clasa a XII-a, prima săptămână de practică pedagogică de tip comasat va fi planificată și se va desfășura în prima săptămână de școală la clasele pregătitoare pentru elevii de la specializarea Pedagogia învățământului primar și la grupele mici și creșe pentru elevii de la specializarea educație timpure.”

„b) comasată – este forma de organizare a practicii pedagogice derulată compact, în ciclul superior al liceului, pe parcursul unei săptămâni școlare în clasa a XI-a și a două săptămâni de școală ale anului școlar în clasa a XII-a.

Practica pedagogică comasată presupune participarea elevului practicant la organizarea și desfășurarea tuturor activităților didactice din orarul grupelor/claselor din școala/grădinița/creșa de aplicație sau din unitățile școlare partenere, sub îndrumarea directă a cadrului didactic din școala/grădinița/creșa de aplicație/din unitatea parteneră, pe parcursul întregii perioade de practică comasată, conform specializării.

În clasa a XI-a, practica de tip comasat presupune și asumă participarea elevului practicant la activitatea didactică școlară și extrașcolară în calitate de asistent și suport pentru cadrul didactic de la clasă/grupă, iar la clasa a XII-a, ultima săptămână de practică comasată este de predare și de asumare (asistată de cadrul didactic titular al clasei) a tuturor activităților planificate pentru săptămâna respectivă.

Organizarea, desfășurarea și evaluarea practicii pedagogice comasate se face de către profesorul coordonator de practică pedagogică de la clasă, în baza unui protocol încheiat între liceul/colegiul pedagogic și școala/grădinița/creșa unde are loc practica, protocol aprobat de conducerea liceului/colegiului pedagogic de la care provin elevii practicanți.

Avându-se în vedere faptul că practica pedagogică de predare debutează efectiv în clasa a XI-a, precum și lipsa de experiență a elevilor practicanți, se recomandă ca practica comasată la aceste clase să fie planificată și să se desfășoare în a doua parte a anului școlar. În clasa a XII-a, prima săptămână de practică pedagogică de tip comasat va fi planificată și se va desfășura în prima săptămână de școală la clasele pregătitoare pentru elevii de la specializarea Pedagogia învățământului primar și la grupele mici și creșe pentru elevii de la specializarea educație timpurie.”

Practica individuală: în situații speciale, elevii pot fi repartizați de către profesorul coordonator de practică pedagogică pentru a sprijini cadrele didactice de la grupele/clasele la care sunt înscriși elevi cu cerințe educaționale speciale

„c) individuală – este forma de organizare a practicii pedagogice la decizia școlii, cu rol remedial, recuperatoriu și de suport pedagogic, efectuată pe durata programului școlar al unei zile, sub îndrumarea profesorului coordonator de practică de la colegiul/liceul pedagogic și a cadrului didactic de la grupa/clasa din școala/grădinița/creșa de aplicatie, de câte un elev al claselor a XI-a care își recuperează orele de practică pedagogică sau se află în procesul de optimizare a activității sale la practica pedagogică, în baza unui proiect/plan aprobat și monitorizat de către coordonatorul de practică și de către profesorul metodist.

În situații speciale, la solicitarea conducerii liceului/colegiului pedagogic sau a inspectoratului școlar, elevii planificați la practica individuală pot fi repartizați de către profesorul coordonator de practică pedagogică pentru a sprijini cadrele didactice de la grupele/clasele la care sunt înscriși elevi cu cerințe educaționale speciale sau pentru a suplini cadrele didactice de la grupele/clasele din învățământul antepreșcolar, preșcolar și primar (doar elevi majori din clasele a XII-a).”

Documentele puse în consultare publică:

Citește și:
PROIECT Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / La ce specializări se vor putea înscrie elevii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Facultatea de Economie din Iași a mărit cu până la 1.500 de lei taxa de studii „fără nicio consultare prealabilă a studenților sau măcar o simplă informare a studenților reprezentanți”. LSE Iași: Dat fiind contextul economic generat de pandemie, studenții de la taxă ar putea renunța la facultate

Consiliul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor Iași a aprobat, vineri, în ședință, o propunere de creștere a taxelor de școlarizare cu sume cuprinse între 1.000 (pentru studenții de la…
Vezi articolul

Este anormal să ai peste 99% dintre profesori cu calificativul „foarte bine” când școala produce peste 40% analfabetism funcțional, spune Daniel David: Este o combinație de lipsă de rigoare în evaluare, lipsă de proceduri clare. Calificativele îi și ajută în tot felul de alte proceduri pe care tot noi le-am creat în sistem

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre evaluarea profesorilor și a spus că „este anormal” să ai peste 99% dintre profesori cu calificativul „foarte bine” când școala produce…
Vezi articolul

Profesori decorați de președinte cu ocazia Zilei Naționale, pentru activitatea lor în pandemie. Iohannis: Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, miercuri, cu ocazia Zilei Naţionale, mai multe cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile, relatează Agerpres. Consilierul prezidențial Ligia Deca a…
Vezi articolul

Departamentul de Limbă Română și Lingvistică Generală de la Facultatea de Litere a UBB Cluj-Napoca a fost absorbit în Departamentul de Cultură Românească, confirmă Ministerul Educației / Profesor: Opinia noastră de specialiști e că alipirea acestor două departamente este o greșeală logistică

Departamentul de Limbă Română și Lingvistică Generală din cadrul Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost absorbit în departamentul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească prin decizia…
Vezi articolul