Aproximativ 22% dintre elevii bucureșteni au declarat că li s-au oferit substanțe interzise în ultimul an. 14% dintre aceștia au folosit cel puțin o dată substanțe de acest fel – Studiu D&D Research

1.785 de vizualizări
Sursa: Studiu D&D Research
22% din peste 1.8000 de elevi care învață în București au declarat că li s-a oferit în ultimul un o substanță interzisă, arată un studiu realizat de D&D Research și publicat de Asociația „Zi de BINE”, potrivit Agerpres. Aproximativ 14% dintre cei intervievați au afirmat că au folosit cel puțin o dată o substanță de acest fel.
Metodologia studiului

Studiul „Evaluarea Percepțiilor Elevilor de Liceu cu Privire la Teme Cheie ale Vieții Lor”, realizat pe baza unui eșantion de 1.876 de elevi din șase licee din București, evaluează felul în care aceștia percep viața în general, școala, relația cu familia și prietenii, dar și anumite obiceiuri distructive. Formele de cercetare folosite pentru acest studiu sunt ancheta sociologică, chestionarul și focus-grupul (patru focus-grupuri la care a participat câte un elev din fiecare clasă de liceu a fiecărei unități de învățământ participante la studiu).

  • Menționăm cu studiul nu este reprezentativ pentru Municipiul București, ci doar pentru cele șase licee vizate.

Studiul arată că, deși 71% dintre elevi au participat la evenimente de prevenire a consumului de substanțe interzise, mai puțin de jumătate au considerat că aceste programe pot preveni cu adevărat consumul de droguri. Mai mult de atât, aproape jumătate dintre elevi au declarat că tinerii din ziua de astăzi se simt presați să consume droguri.

Sursa: Studiu D&D

În ceea ce privește alcoolul și țigările, 73%, respectiv 71% dintre tinerii intervievați au declarat că sunt ușor de procurat. Peste jumătate dintre aceștia (54%) s-au îmbătat cel puțin o dată și 7% s-au simțit intoxicați de mai mult de 10 ori.

Sursa: Studiu D&D Research

Cât despre jocurile de noroc, 42% dintre aceștia consideră că le pot accesa cu ușurință. 27% dintre elevi participanți la studiu au recunoscut că au simțit nevoia să parieze tot mai mulți bani, iar 20% dintre ei au mințit referitor la sumele folosite în acest scop.

Sursa: Studiu D&D
Sursa: Studiu D&D Research
DOCUMENT Studiul Evaluarea Percepțiilor Elevilor de Liceu cu Privire la Teme Cheie ale Vieții Lor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Fără mască și fără distanțare în sala de ședințe cu zeci de profesori-inspectori, un secretar de stat din Ministerul Educației sfidează pandemia și regulile oficiale într-o vizită de lucru la Iași

Secretarul de stat de la Ministerul Educației, Sorin Ion, apare fără mască alături de șefa Inspectoratului Școlar Iași, Luciana Antoci, în mai multe ședințe care au loc în săli închise,…
Vezi articolul

Reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu șină, spune Sorin Hagiu, director de școală: Hârtiile din interiorul dosarului cu șină au rămas aceleași, adică eu nu mai cer acum hârtii în dosar cu șină, le cer într-o folie de plastic

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu…
Vezi articolul

Studenții Universității de Medicină și Farmacie din Iași, susținuți de Liga Studenților din Iași, vor protesta luni, 26 iunie, față de majorarea taxelor de cazare și școlarizare și impunerea prezenței obligatorii la cursuri

Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, susținuți de Liga Studenților (LS IAȘI), vor protesta luni, 26 iunie, de la ora 12, pe esplanada din fața UMF…
Vezi articolul