Arhivă majoră a Proceselor de la Nürnberg, în care au fost judecați pentru crime de război liderii naziști – lansată în variantă digitizată de Școala de Drept a Universității Harvard, la 80 de ani de la începerea procedurilor judiciare

265 de vizualizări
Foto © Superbo | Dreamstime.com
Harvard Law School – Școala de Drept a Universității Harvard – a lansat săptămâna aceasta o arhivă digitală ce include peste 750.000 de pagini de documente de la cele 13 Procese de la Nürnberg, considerate a fi printre cele mai importante proceduri penale din istoria modernă, relatează Reuters. Lansarea a avut loc la exact 80 de ani d ela începerea acestor procese în care liderii naziști au fost judecați pentru crimele comise în cel de-al doilea război mondial.

Potrivit sursei citate, colecția Harvard de documente provenind de la Procese de la Nürnberg este a doua cea mai vastă astfel de arhivă, în afara Arhivelor Naționale ale SUA. Biblioteca universității a primit cea mai mare parte a documentelor în 1949, după ultima dintre aceste proceduri, iar altele s-au adăugat ulterior prin donații venite din partea participanților la procese.

Reprezentanții Școlii de Drept arată că materialele, ce pot fi acum accesate prin căutare în arhiva digitizată, oferă informații despre operațiunile de zi cu zi ale Germaniei naziste, în timpul războiului.

Activitățile de digitizare și de transcriere a documentelor a început în 1998, în condițiile în care cele originale, depozitate în cutii, începuseră să se altereze. Arhiva include transcrieri, note de informare, elemente folosite ca dovezi în cadrul proceselor, cărora Harvard le-a adăugat note de analiză și citări. 

  • În urma primului dintre aceste procese au primit condamnări 19 lideri naziști și șase organizații germane. În următoarele 12 procese, alți 200 au fost condamnați.

Foto © Superbo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Nu este și david cu bolojan printre condamnați pentru distrugerea sistemului romanesc de învățământ și batjocorirea profesorilor???

  2. Nu este și david cu bolojan printre condamnați pentru distrugerea sistemului romanesc de învățământ și batjocorirea profesorilor???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

E o traumă să dau titularizarea pentru a noua oară, spune profesoara Nina Vasile / Directoarea Andreia Bodea: În modul în care el există, concursul de titularizare conduce la situații mai mult decât jenante din punctul meu de vedere. Oameni extrem de capabili sunt forțați de împrejurări să confirme în fiecare an că au dreptul să se numească profesor

Profesoara Nina Vasile a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că este o traumă să dea examenul de titularizare pentru a noua oară. Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Liceele pedagogice vor putea forma învățători, dar vor fi angajați pe perioadă determinată. Pentru a se titulariza, aceștia trebuie să termine o facultate de profil – proiectul legii Deca

Liceele pedagogice formează absolvenți pentru specializările educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogie generală și mediere școlară, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar, asumat de Ligia Deca. Acest lucru înseamnă că învățătorii…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

DOCUMENT Structura sistemului de educație propusă de președinție în „România Educată”: Bacalaureat „cu trunchi comun” pentru toate tipurile de liceu, Evaluare Națională opțională pentru elevii admiși prin examen la liceu, transferul de la profesional la teoretic, colegiile terțiare nonuniversitare

Liceele vor fi, ca și până acum, de trei feluri, dar vor avea un trunchi comun care va fi folosit ca fundament pentru un “bacalaureat unitar”, bazat pe competențe. Transferul…
Vezi articolul