Asociația Elevilor din Constanța cere, în instanță, suspendarea ordinului ce stabilește metodologia de decontare a transportului pentru elevi

1.933 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Asociația Elevilor din Constanța cere, în instanță, suspendarea executării Ordinului prin care Ministerul Educației a stabilit metodologia de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevi. Acțiunea în instanță a fost înregistrată, luni, la Curtea de Apel Constanța.

Metodologia pentru decontarea navetei școlare a fost publicată acum două săptămâni, după ce aceeași asociație a elevilor depusese o plângere penală împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în legătură cu nepublicarea, până la acea dată, a normelor de aplicare a Ordonanței 50/2021 privind decontarea cheltuielilor de transport.

Potrivit “Ordinului privind aprobarea Metodologiei de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu”, intrat acum în vigoare, suma maximă aprobată pentru decontarea navetei la nivel de județ este de 171 de lei pe lună – sumă care se aplică pentru cea mai mare distanță, anume de 50 de kilometri.

După publicarea metodologiei, asociația constănțeană a continuat să protesteze, inclusiv în timpul unei vizite a premierului Florin Cîțu, iar pe 23 iulie nota, pe Facebook: “Din cauza Ordonanței de Urgență 50/2021, situația (ineficiența tarifelor maximale – n. red.) se va repeta. Transportul este în teorie gratuit, însă în practică, nu au fost alocate fonduri pentru gratuitatea acestuia, iar legea a fost modificată pentru a nu fi clară”.

Citește și:
Povestea unei eleve care a făcut naveta 4 ani: Ajungeam să ne îngrămădim și 50 de oameni într-un vehicul de 20 de persoane. Dădeam 2.300 de lei pe abonament și la școală ne deconta 700 de lei pe an
Metodologia pentru decontarea navetei școlare a fost publicată în Monitorul Oficial
Mai multe asociații de elevi cer guvernului să nu voteze proiectul de ordonanță care reglementează decontarea navetei și anunță proteste în București și în țară


2 comments
  1. Chiar nu se găsește o soluție pentru plata orelor remediale efectuate? E bătaie de joc ce li se întâmplă profesorilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernele ar trebui să înceapă imediat să renunțe la a folosi profesorii ca suplinitori și la personalul necalificat pentru a acoperi deficitul de cadre didactice – recomandă Grupul la nivel înalt al ONU privind profesia didactică, din care și România a făcut parte

Guvernelor le este recomandat să elimine treptat utilizarea profesorilor pe bază de contract pe perioadă determinată și a personalului necalificat prin implementarea unui plan de tranziție care să includă evaluarea…
Vezi articolul

Eliminarea tezelor și înlocuirea lor cu mijloace de evaluare sumativă la începutul și sfârșitul anului școlar este agreată la nivelul Ministerului Educației, spun reprezentanții elevilor, care au înaintat această propunere

Introducerea unei evaluări sumative cu subiect unic la nivel național, la începutul și respectiv sfârșitul anului școlar, care să nu afecteze media școlară, în locul tezelor, este propunerea înaintată de…
Vezi articolul

Titularizare 2025 – cel mai mare număr de candidați din promoția curentă din ultimii 17 ani care vor să se angajeze în școli și grădinițe / Toate înscrierile au avut loc înainte de Legea Bolojan

Cei mai mulți candidați din ultimii 17 ani s-au înscris la concursul de Titularizare 2025, la nivelul țării, potrivit datelor comparate de Edupedu.ro. Peste 7.400 de candidați din promoția curentă…
Vezi articolul

Proteste generale în Franța joi, 19 ianuarie, față de reforma pensiilor. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, se așteaptă sindicatele / Guvernul vrea să crească vârsta legală de pensionare de la 62 de ani la 64

Proteste masive în Franța, față de reforma pensiilor, joi, 19 ianuarie. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, susțin reprezentanții celui mai mare sindicat al profesorilor de…
Vezi articolul