Metodologia pentru decontarea navetei școlare a fost publicată în Monitorul Oficial

2.272 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Metodologia pentru decontarea navetei școlare a fost publicată, marți seară, în Monitorul Oficial, după ce o organizație a elevilor a depus o plângere penală împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în legătură cu nepublicarea normelor de aplicare a Ordonanței 50/2021 privind decontarea cheltuielilor de transport. Metodologia nu s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației, fiind trimisă abia marți dimineață tuturor celor implicați, înainte de ședința Comisiei de Dialog Social, potrivit surselor noastre. Cîmpeanu a spus la mai multe televiziuni, marți, că metodologia se află în dezbatere publică de 30 de zile.

Potrivit “Ordinului privind aprobarea Metodologiei de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu”, intrat acum în vigoare, suma maximă aprobată pentru decontarea navetei la nivel de județ este de 171 de lei pe lună – sumă care se aplică pentru cea mai mare distanță, anume de 50 de kilometri.

Elevii pot solicita, la unitatea de învățământ, acordarea sumei în avans, în cuantumul aprobat pentru cheltuielile de transport pentru o lună.

Publicarea normelor în Monitorul Oficial a fost făcută la scurtă vreme după ce Asociația Elevilor din Constanța a anunțat că a depus plângere penală pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Administrația Prezidențială. Prin această plângere, organizația l-a acuzat pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, de abuz în serviciu pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021, ordonanța referitoare la decontarea cheltuielilor de transport ale elevilor.

Ministrul a declarat repetat, pe parcursul zilei, că metodologia – care trebuia să fie publicată cu o zi în urmă – avea să fie publicată în cursul zilei de ieri.

Foto: Pexels.com


1 comment
  1. Jenante norme…p, stiti cat plateste parintele pentru abonamentul lunar la 20 Km distanta de Cluj-Napoca?
    Aflati ca 200 lei, iar statul ii deconteaza 81 lei. Da, acesta e pretul cerut de Firma Fany in judetul Cluj. La acesta se adauga inca 70 lei abonament luar pentru o linie de autobuz in orasul Cluj-Napoca. Elevilor cu domiciliu inafara zonei metropolitane Cluj-Napoca le-a fost retras abonamentul gratuit la 1 noiembrie 2021, nu pot beneficia nici de abonament redus, trebuie sa-l cumpere la pret integral. Studentii de la buget au gratuitate, doctoranzii, masteranzii la fel… asta e transport gratuit de la domiciliu la scoala si implicit facilitarea accesului la educatie pentru toti copii acestei tari.
    Suna oare, a discriminare?
    Sunt multe de spus/scris pe subiect, dar e inutil…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat, susține că nu poate trimite o copie a tezei sale de doctorat la CNATDCU pentru analiză pentru că „nu e la mine, nu îl am”/ Ciucă a blocat în instanță analiza tezei, după ce a obținut anularea solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat

Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, se simte vizat de declarația președintelui Iohannis, „toleranță zero” față de plagiat. El a spus că „va pune la dispoziție tot…
Vezi articolul

DOCUMENT Modelul de contract educațional pe care părinții îl încheie cu școala s-a modificat. A fost introdusă „clauza COVID” – obligația părintelui de a nu trimite la școală copilul care are simptome

Modelul contractului educațional, pe care toți părinții în semnează cu școlile la care au copiii, a fost schimbat prin aprobarea noului Regulament de Organizare și Funcționare a Instituțiilor de Învățământ…
Vezi articolul

Profesorul Mircea Miclea: De ce ar mai veni un profesor să predea la plata cu ora? Atunci, ce vor percepe elevii este că nimeni nu merge la ei la clasă și că, prin urmare, nu prea contează dacă înveți sau nu înveți

Elevii vor percepe schimbările actuale din educație în toamnă, când vor apărea multe situații „neplăcute” în școli, a apreciat vineri, în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News, profesorul…
Vezi articolul

Anul școlar nu trebuie înghețat, examenele școlare nu trebuie amânate și numărul minim de note trebuie anulat – măsurile propuse de Consiliul Național al Elevilor pentru recuperarea cursurilor suspendate de coronavirus

Consiliul Național al Elevilor propune 5 măsuri de recuperare a cursurilor suspendate din cauza crizei provocate de Coronavirus, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor susțin că anul școlar…
Vezi articolul