Asociația Școlilor Particulare îi cere noului prefect al Bucureștiului, Traian Berbeceanu, să redeschidă școlile și grădinițele

3.980 de vizualizări
Programa școlară
Foto: © Volodymyr Horyn | Dreamstime.com
Asociația Școlilor Particulare îi cere noului prefect al Bucureștiului, Traian Berbeceanu, să convoace urgent o ședința a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență „în care să se reconsidere decizia de a suspenda cursurile școlare în unitățile de învățământ de stat și particulare de pe raza Municipiului București”.

Școlile particulare susțin că incidența cazurilor de îmbolnăvire a elevilor pe durata frecventării cursurilor față în față este una foarte redusă, fapt care certifică respectarea și implementarea cu succes în unitățile de învățământ a regulilor și normelor igienico-sanitare impuse de contextul epidemiologic.

„Actul educațional se bazează, înainte de orice demers academic, pe relații interumane, interpersonale, atât între elevi și profesori, cât și între copii. Din acest motiv calitatea actului educațional scade direct proporțional cu vârsta elevilor în situația în care se trece în scenariul cursurilor online. Durata mare de timp petrecută de elevi în fața ecranului calculatorului / tabletei și lipsa activităților fizice favorizează apariția stresului, oboselii, a tulburărilor alimentare, a obezității, a atrofiilor musculare, conducând în final la scăderea imunității”, susține Asociația Școlilor Particulare, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

„Chiar și profesorii cel mai bine pregătiți pentru învățământul online acuză oboseală accentuată din cauza expunerii prelungitei la ecrane. Părinții sunt obligați să găsească soluții alternative pentru supravegherea copiilor de vârstă mică, ceea ce presupune costuri și foarte mult stres. Toate activitățile economice conexe înregistrează un impact negativ, inclusiv angajatorii părinților”, continuă aceștia.

Asociația citează un studiu publicat de World Health Organization în data de 21 octombrie 2020, care susține că închiderea unităților școlare afectează educația, sănătatea și dezvoltarea copiilor:

  • Este afectată capacitatea copilului de a învăța;
  • Rata de abandon școlar este în creștere;
  • Se constată efecte negative asupra procesului de imunizare și asupra sănătății mintale;
  • Crește riscul de: sarcină în adolescență, exploatare sexuală și implicarea copiilor în acte de violență.

„Nu există studii și argumente epidemiologice care să justifice instituirea măsurii de suspendare a activităților didactice față în față în unitățile de învățământ, mai ales că nu au fost adoptate măsuri care să acționeze în mod direct în zonele în care nu sunt respectate măsurile de distanțare și de igienă”, spun reprezentanții școlilor private.


3 comments
  1. ??!! Pe principiul…existam si noi și ne justifica prezența, luptăm pentru dumneavoastra… Oare veti convinge voi guvernul că deciziile lor sunt proaste? Decât să faceți declaratii formale care nu au sanse de succes mai bine încercați să reglementati și să mentineti portitele care au fost oferite. Toate bodegile funcționează drept crese, cluburi, centre de recreere iar cele reprezentate de voi, cu condiții evident mai bune, sunt inchise. Asta a reușit asociația școlilor particulare, să spună că analizele guvernului sunt proaste, în loc să poarte discuții corecte în punctele în care au 100% dreptate și să obțină ceva pentru cei pe care îi reprezintă.

  2. Care scoli?Acele scoli care nu au cabinet medical si folosesc biroul directorului in acest scop??
    O zi birou,o zi cabinet medical???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Elevii de la clasele de bilingv/intensiv, care au nevoie de atestat la finalul clasei a XII-a, lăsați fără calendar de înscrieri pentru ultimii doi ani școlari, de Ministerul Educației / Legislația actuală permite înscrierea doar pentru anul 2021

Metodologia ce vizează organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea atestatului de competență lingvistică pentru absolvenții claselor cu studiu intensiv și bilingv al unei limbi moderne și pentru liceenii claselor cu…
Vezi articolul

Ștefan Cojocaru, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași: Numărul de absențe în cazul elevilor ai căror părinți au participat la cursuri parentale a scăzut cu 61%, de la un an la altul, în școlile din Bacău unde am avut intervenții

Profesorul universitar Ștefan Cojocaru din cadrul Departamentului de Sociologie și Asistență Socială al Facultății de Filosofie și Știinte Social-Politice, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, a vorbit despre impactul cursurilor…
Vezi articolul

Roxana Mînzatu, comisarul european desemnat pe educație, întrebată despre interzicerea telefoanelor în școli: Vreți să nu ne mai voteze copiii din Europa? Niciunul dintre noi nu va vedea vreodată lumina zilei. Suntem cu toții dependenți de tehnologie / Suntem obligați să implementăm tehnologii și în educație, pentru a face educația mai atractivă

Roxana Mînzatu, comisarul european desemnat pentru a conduce portofoliul ce conține și domeniul educație, a declarat marți la audierile din Parlamentul European că „suntem obligați să implementăm tehnologii și în…
Vezi articolul

UPDATE Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea cu premierul Ciolacu și mai mulți miniștri: Legea salarizării nu se face în 2023, trebuie să găsim soluții pentru Educație de la 1 ianuarie. Încă nu avem soluții clare / Marius Nistor, FSE: Guvernul trebuie să-și facă niște analize și să ia o decizie în privința inechităților salariale

UPDATE: Guvernul a anunțat că s-au găsit soluții privind eliminarea inechităților salariale, dar rămâne deschis dialogul în privința majorărilor salariale de la 1 ianuarie, în lipsa legii salarizării. Liderii sindicali…
Vezi articolul