Ateliere de filosofie pentru copii, la Universitatea din București: pot să participe copii din clasele primare și gimnaziu

1.467 de vizualizări
Universitatea din București organizează ateliere de filosofie pentru copii, la Facultatea de Filosofie. Primul atelier se va desfășura vineri,  21 iunie 2019, și este adresat copiilor din clasele I-IV. Tema întâlnirii este „Poate fi nefericit un prinț?”. Al doilea atelier, adresat copiilor din clasele V-VIII, va fi pe 24 iunie și pornește de la întrebarea: „Ce te face să fii liber?”.

Vineri, 21 iunie 2019, și luni, 24 iunie 2019, Facultatea de Filosofie și Centrul de Formare în Filosofie din cadrul Universității din București, împreună cu Universitatea Copiilor – UNICO, vor organiza două ateliere de filosofie pentru copii, anunță Universitatea, într-un comunicat de presă. Atelierele se vor desfășura începând cu ora 10:00, în Sala „Tudor Vianu” a Facultății de Filosofie (Splaiul Independenței, nr. 204).

Elevii de clasele I-IV vor participa la un experiment de gândire, în cadrul căruia vor căuta motivele pentru care un prinț ar fi nefericit și vor sugera cum poate deveni fericit, explică instituția de învățământ superior.

Al doilea atelier, adresat copiilor din clasele V-VIII, le va propune elevilor să răspundă la întrebările: „Ce te face să fii liber?”, „Dacă ești liber, ești fericit?”, „Există lucruri la care ai putea să renunți? Dacă ai fi altcineva, cine ai fi?”.

„În cadrul acestui atelier, pornind de la câteva aforisme atribuite lui Diogene Cinicul, filosoful care locuia într-un butoi și umbla prin Atena, în plină zi, cu o lampă în mână, participanții vor discuta despre relația dintre libertate și fericire”, se arată în comunicat.

Atelierele vor fi animate de lectorul universitar doctor Marin Bălan.

La fiecare atelier vor putea participa până la 20 de elevi.

Pentru înscrieri, persoanele interesate trebuie să contacteze organizatorii la adresa de e-mail office[at]unico.org.ro și la telefonul 0740131114.

Detalii aici

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile pentru organizarea rețelei școlare și calendarul activităților, publicate în Monitorul Oficial / Transferul personalului din creșele cu cel puțin 120 de copii se face cu menținerea acelorași drepturi salariale

Regulile pentru organizarea rețelei școlare și calendarul activităților au fost publicate în Monitorul Oficial. Transferul personalului din creșele cu cel puțin 120 de copii se realizează menținerea acelorași drepturi salariale…
Vezi articolul

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație, susține trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și examen de admitere la liceu la 16 ani, vârstă la care elevul poate să facă școala de ucenicie la locul de muncă sau poate merge în învățământ dual

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, susține că învățământul obligatoriu ar trebui să se termine la 16 ani, cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, pe modelul…
Vezi articolul

Rezultate admitere liceu 2024. Top 15 specializări în București / Ultima medie de admitere a scăzut pentru toate specializările. La Colegiul „Sfântul Sava” este 9,90, față de 9,95 în 2023

Ultima medie de admitere în 2024 a scăzut pentru primele 15 specializări din București. Clasa de Matematică-Informatică bilingv limba engleză de la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din București este prima…
Vezi articolul

Vânzarea băuturilor energizante către minori va fi interzisă, prevede un proiect de lege inițiat de președintele interimar al Camerei Deputaților / Amenzi de până la 3.000 de lei sau chiar suspendarea activității între 10 și 30 de zile

Deputatul PSD Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților, a depus, luni, un proiect legislativ care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori. Amenzile merg până la 3.000 de lei și…
Vezi articolul