Cercetătorul geolog Titus Brustur: Au existat arici de mare pe valea Buzăului?

Iată o întrebare insolită, la care însă putem răspunde cu certitudine: da, au existat arici de mare pe valea Buzăului! Dar nu în apele râului de astăzi, ci în cele ale unei mări străvechi, care, cu 20 milioane de ani în urmă, în vremea Miocenului inferior, cuprindea și zona Buzăului. 

Pentru a-i cunoaște, trebuie să parcurgem împreună drumul de la Nehoiu, pe valea Bâsca Mare, prin satul Bâsca Rozilei și, apoi, să urcăm domol pe afluentul acesteia, pârâul Vinețișu. O vale scurtă, tăiată în depozite sedimentare stratificate, alcătuite din alternanța deasă a șisturilor argiloase friabile cu straturile subțiri, cenușiu-gălbui, de gresii calcaroase (fig. 1A), straturi ale căror suprafețe inferioare sunt ornamentate cu nenumărate urme lăsate de organismele marine care au trăit pe fundul mării de odinioară (fig. 1B). 

Mărturiile împietrite ale activității animalelor constituie obiectul de studiu al paleoichnologiei (Gr.: paleo = vechi; ichnos = urmă), disciplină care încearcă să deslușească și să explice diferitele comportamente ale unor făpturi rămase necunoscute, în majoritatea cazurilor, dar înscrise pe rolul “instanțelor de cercetare paleo-criminalistică”. Un astfel de ”caz” îl reprezintă cel al urmelor contorsionate, ornamentate cu două rânduri de creste longitudinale paralele (fig. 1C) și terminate uneori cu o amprentă curioasă, plată sau în formă de inimă (fig. D), cu detalii ce amintesc de țepii aricilor de mare (fig. 1E), identificat pe valea Buzăului. 

Pașii următori țin de munca noastră de cercetare: examinăm cu atenție aceste urme, fotografiem ansamblul și amănuntele semnificative, notăm cu atenție contextul și, în cele din urmă, extragem un eșantion reprezentativ, adăugându-l altora, culese din alte locuri cu straturi geologice la fel de interesante identificate în frumoasa vale a Buzăului. 

Ne întoarcem în laborator și bibliotecă cu tolba plină. Despachetăm și punem în ordine tot ceea ce am adunat, transferăm în calculator imaginile din care desprindem esențialul și, asemenea unui detectiv, începem investigația. Mai întâi, lămurim ce reprezintă enigmaticele  urme contorsionate. Informațiile găsite în determinatoare și lucrări științifice ne spun că acestea aparțin unei urme de deplasare pe substrat, denumită Scolicia (= Paleobullia, Subphyllochorda), atribuită de majoritatea cercetătorilor aricilor de mare neregulați, din grupul Spatangoida, cu o existență apreciabilă în istoria Pământului, din Cambrian până în Terțiar. Apoi, ne concentrăm atenția asupra urmei solitare, perfect conturate și cu semnele țepilor imprimate clar în rocă, și ajungem la concluzia că această urmă aparține unui arici de mare care s-a odihnit pe fundul moale al sedimentului marin înainte de a-și începe deplasarea în căutarea hranei sau a unui partener de viață.  Acestor urme li s-a atribuit numele de Cardioichnus (“urmă în formă de inimă”), fiind găsite, de multe ori, în conexiune cu cele de Scolicia. De aici s-a dedus apartenența lor la grupul aricilor de mare.  Dacă multă vreme aceste urme au fost considerate enigmatice, astăzi, cu ajutorul fotografiilor realizate pe fundul oceanelor, acest tip de urme oferă paleontologilor probele incontestabile ale modului lor de formare în trecutul geologic. 

Reprezentând dovada elocventă a formării lor în mediul marin, urme de acest tip au fost identificate și în alte depozite sedimentare din România, mai vechi decât cele de pe valea Vinețișu, așa cum sunt cele din depozitele eocene (cca 45 milioane de ani) de la viaductul Teherău , aflat tot pe valea Buzăului (în amonte de Siriu), Malu cu Flori, pe valea Dâmboviței și Goioasa, pe valea Trotușului.

Iată, deci, că au existat arici de mare pe valea Buzăului!

_______

Despre autor:

Titus Brustur este licențiat în Geologie, specialitatea Paleontologie, teza sa de doctorat fiind intitulară ”Studiul paleoichnologic al formaţiunilor cretacic–miocene din Moldavidele externe” (Universitatea Bucureşti, 1996). Aria cercetărilor sale științifice cuprinde domenii ca paleontologia nevertebratelor, neoichnologie şi paleoichnologie. Autor a peste 140 lucrări științifice publicate,  el a fost  secretar științific de redacție al revistelor de geologie ale Academiei Române (”Studii și cercetări de geologie” și ”Revue Roumaine de Géologie”), secretar de redacție al revistei Geo-Eco-Marina a GeoEcoMar (1997-2004); membru al Colegiului de Redacție al revistei ”Academica” a Academiei Române (2000-2006); membru al Colegiului de redacție al revistei ”Ocrotirea Naturii” (serie nouă) a Academiei Române (din 2010). În cariera sa, el a fost distins cu mai multe premii: premiul „Gh. Munteanu Murgoci” al Academiei Române pentru lucrarea  ”Paleoichnocenoza cu Subphyllchorda din Formaţiunea Gresiei de Tarcău din Valea Trotuşului” (cu Gr. Alexandrescu), premiul „Liviu Ionesi” al Societăţii Paleontologilor din România, premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române și premiul „Gheorghe Munteanu-Murgoci” al Academiei Române pentru studiul realizat în colaborare ”The mud volcanoes from Berca: a significant geological patrimony site of the Buzău Land Geopark (Romania)”.

Foto: © 578foot | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.