Au fost grele subiectele la Istorie, de la Bac? Profesoara Andreea Laura Martinescu: Nu au fost grele, materia a fost foarte bine distribuită și nu a dat șansa vânătorilor de note să înșface un 10 pe nemerit

9.544 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Subiectele de la Istorie nu au fost „prea grele”, cum s-au plâns cei nepregătiți pentru examen, dar „prima dată după foarte mult timp s-a făcut o „distribuție” a materiei. În anii trecuți era mai simplu pentru că puneau foarte mult accentul pe istorie contemporană și ceva din istoria modernă, în general Cuza. Acum, au testat cam tot ce se putea, mai puțin etnogeneza, și le-au dat planurile peste cap celor care nu au învățat bine”, a explicat pentru EduPedu.ro, profesoara de Istorie Andreea Laura Martinescu.

Într-o postare de pe Facebook, ea a explicat că învățarea istoriei în context geopolitic este esențială pentru a înțelege lumea de astăzi, pentru a înțelege de ce România nu a evoluat ca stat mai devreme, așa cum a fost cazul statelor europene din vest, de ce transformarea noastră în secolul al XIX-lea a contat atât de mult pentru ca România să existe astăzi pe harta lumii. Pe scurt, noțiuni elementare pe care toți absolvenții de clasa a XII-a ar trebui să le știe. „Materia a fost foarte bine distribuită și nu a dat șansa vânătorilor de note să înșface un 10 pe nemerit. Mediu spre greu ar fi fost dacă subiectul 3 viza „Romanitatea românilor în viziunea istoricilor” pentru că te băga în istoriografia tuturor perioadelor: context, istorici, opere, idei și teorii”, a spus Martinescu pe Facebook.

„Mai este o „problemă”. Înainte, cerințele exprimau problematici care erau apropiate cronologic și nu trebuia să dezvolți contextul pentru a face tranziția. Or na, ai nevoie și de context și de mânuit limba română pentru a rezolva. Cred că se observă foarte bine lipsa de cooperare la clasă între profii de română și cei de istorie, care par să nu știe că trag la aceeași căruță, asta apropo de construcția discursului”, a spus Andreea Martinescu pentru EduPedu.ro.

Mai jos, postarea integrală de pe Facebook a profesoarei Andreea Laura Martinescu:

„Într-un an de școală on-line copiii nu și-au însușit limbajul istoric”. Pe cei care susțin asta îi invit în clasa a V-a. Elevii mei s-ar putea să vă dea lecții. Tot on-line au lucrat și ei. Limbajul istoric, succesiunea logică a evenimentelor și evidențierea cauză-efect într-un discurs nu le înveți în clasa a XII-a, ci le deprinzi de-a lungul întregii școlarități. Să nu mai zic că aici vorbim de competențe transcurriculare. „Subiectele au fost prea grele”. Nu au fost. Au testat cunoștințe legate de perioada medievală, modernă și contemporană.

Materia a fost foarte bine distribuită și nu a dat șansa vânătorilor de note să înșface un 10 pe nemerit. Mediu spre greu ar fi fost dacă subiectul 3 viza „Romanitatea românilor în viziunea istoricilor” pentru că te băga în istoriografia tuturor perioadelor: context, istorici, opere, idei și teorii.

Da, atunci ar fi fost dificil pentru un elev de nivel mediu să rezolve această parte. „De ce să mai vorbească despre Evul Mediu astăzi, în secolul XXI? A trecut, nu mai contează”.

Pentru că n-ar ști să-și explice inexistența unui stat român unitar într-o perioadă în care unele state erau binemersi centralizate și puneau bazele unor imperii coloniale.

Pentru că nu și-ar putea explica de ce Kogălniceanu a fost atât de emoționat în urma alegerii lui Cuza, de ce Carol a fost atât de iubit de români, iar Ferdinand supranumit Întregitorul. Uite d’aia se vorbește în continuare despre situația țărilor române în Evul Mediu. Pentru că a contat și o face și astăzi, asta dacă ai skills în geopolitică. „Nu s-a făcut”. Ok. So? Nu îi pasă nimănui de asta în momentul în care ești cu foaia în față. Ai avut programa. Ai avut ghiduri, manual cu informația științifică, un ditamai motor de căutare și teste de antrenament la discreție.

În termeni comuniști s-a numit cândva „Examenul maturității”. Maturitate e și atunci când depui efort în a învăța să înveți. Eheeei, și evaluarea formatoare are rolul ei la un moment dat. Te scoate de sub dependența lui „aici ce scriu?”.

Foto: © Rido | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Bacalaureat 2021. Rezolvarea subiectelor de la Istorie, făcută de profesoara Andreea Laura Martinescu
Subiecte Istorie Bacalaureat 2021. Vezi ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului
Ghid cu sfaturi pentru proba de Istorie, de la profesoara Andreea Laura Martinescu: „O bună parte din greșelile frecvente făcute de elevi la Subiectul I și II au strict legătură cu textul”
INTERVIU Profesoara de Istorie Andreea Laura Martinescu: Problema existenței lui Iisus nu a fost pusă sub semnul întrebării în Antichitate / În a doua jumătate a secolului XX s-a conturat ipoteza că Iisus nu este o figură istorică, ci o sumă a valorilor transmise de niște profeți ai vremii


5 comments
  1. La romana invata comentarii pe dinafara, cand sa mai invete cum sa structureze un discurs. Pacat, atatia ani pierduti, pana si la evaluare nationala au avut subiecte mai creative generatia care a dat bac-ul anul asta.

  2. Dacă erai silitor și învățai rezolvai ușor subiectele. Chiar nu au fost complicate, dar mulți au fost nepregătiți…

  3. „Carol a fost atât de iubit de români” aceasta afirmatie mai bine nu o scriati. Generalizati. „Ceausescu a fost iubit de romani” este o afirmatie adevarata?

  4. cine a conceput subiectele pentru bac la istorie, anul ăsta? Andreea Martinescu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă a Academiei Române: Mai puține ore de Fizică înseamnă scăderea capacității creative a tinerilor pentru domeniile de vârf, România urmând să ajungă o țară ‘outsourcing’

Un număr redus de ore de fizică poate reprezenta un moment în care firul educației științifice din țara noastră să se rupă iremediabil, atrage atenția Academia Română într-o scrisoare deschisă,…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre burse: În ultimii 2-3 ani le-am stricat mintea elevilor și acum consideră că nu poți merge la școală dacă nu primești bani / Aș fi vrut să văd în această perioadă măcar o prezență mai mare la Bacalaureat

Ministrul Daniel David a explicat, la Antena 3 CNN, că în ultimii doi-trei ani, timp în care a crescut bugetul dedicat burselor și, implicit, cuantumul acestora, elevii au început să…
Vezi articolul

Fiul licean al directoarei Unității pentru Cercetare în Educație, din Ministerul Educației, Ana Maria Dalu, împreună cu tatăl său, au cerut la tribunal înființarea Partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei, prescurtat CPLM

La Tribunalul București, a fost depusă marți, 7 martie, o acțiune în care trei persoane solicită aprobarea înființării Partidului Coaliția Pro Legalizarea Marijuanei (CPLM). Doi dintre petenți sunt tată și…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre deschiderea școlilor: Prioritizăm pe trei paliere – grădiniţe şi învăţământ primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, elevii din şcolile care au avut dificultăți în online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii, în funcţie de evoluţiile epidemiologice, transmite Agerpres. Potrivit ministrului, se va lua…
Vezi articolul

Evaluarea digitală aplicată la Universitatea de Medicină din Iași, prezentată drept o “premieră” în România: teste grilă individualizate, pe tabletă, cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs

Teste grilă date pe tabletă, personalizate și cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs la respectiva disciplină – așa se desfășoară evaluarea digitală la…
Vezi articolul

Mai multe tipuri de diplome și atestate, recunoscute printr-un nou acord de recunoaștere reciprocă a diplomelor și titlurilor științifice, pregătit între România și Republica Moldova

Atestatele de studii medii de cultură generală eliberate în Republica Moldova, studiile universitare de scurtă durată și diplomele și certificatele obținute la absolvirea studiilor postuniversitare vor fi recunoscute printr-un nou…
Vezi articolul